REPORTAJ. „Dacă ar pica site-urile de pe care descarci ilegal cărți, s-ar duce în cap toată cercetarea din România”. Cum își fac meseria oamenii din institutul fondat de cel mai mare critic al literaturii române

„Un volum de 100 de euro înseamnă o zecime din salariul unui asistent. Adevărul trist este că site-urile de piraterie au salvat cercetarea din România”, spune Mihai Iovănel, cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”. HotNews a vrut să vadă cum supraviețuiește una dintre cele mai sărace instituții de cercetare din România în condiții de austeritate. 

• Institutul, fondant de G. Călinescu în 1948, are un buget de 3,6 milioane de lei, din care cea mai mare parte se duce pe salariile celor 36 de oameni care lucrează acolo.
• O cercetătoare din institut i-a mărturisit reporterului HotNews că nu a primit niciodată bani de deplasări și diurnă pentru a participa la conferințe internaționale.
• Unul dintre proiectele la care lucrează institutul îl reprezintă digitalizarea Dicționarului General al Literaturii Române, plus alte lucrări importante. 

Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” se află la parter, în sediul Academiei Române, de lângă Palatul Parlamentului. Imediat ce treci de doamna de la poartă care te legitimează, mergi pe un culoar lung, prost luminat, iar în capăt este institutul fondat în 1948 de G. Călinescu.

La momentul respectiv, criticul literar nu era în cea mai bună relație cu învățământul superior din România, aflat în plin proces de sovietizare. După moartea primului director, institutul i-a preia totuși numele. În prezent, este condus de profesorul universitar Lucian Chișu.

În institut lucrează astăzi 26 de cercetători, jumătate dintre ei fiind, de fapt, asistenți de cercetare. La aceștia se adaugă personalul administrativ, în jur de zece persoane. Directorul îmi spune că salariile nete încep de la 4000 de lei și ajung până la 7000 lei, în funcție de grad (cercetători științifici sunt de gradul I, II, III).  

Nu a primit niciodată bani de deplasare sau diurnă ca să plece în străinătate

Institutul are patru departamente, iar fiecare se ocupă cu cercetarea unei tematici literare:

– Un departament se ocupă de completarea Dicționarului General al Literaturii Române, unde sunt introduși autori și concepte asupra cărora nu s-a insistat în primele două ediții ale acestuia. 

– Un alt departament este „Bibliografia relațiilor literaturii române cu literaturile străine”.

– De asemenea, un departament se ocupă de realizarea edițiilor critice ale operelor scriitorilor români. Asta înseamnă că, pe lângă textul propriu-zis, sunt introduse în volum studii critice, explicații și detalii biografice. 

– Ultimul departament este „Cronologia vieții literare românești (1944-2012)”, unde cercetătorii încearcă să afle tot ce s-a întâmplat în lumea literară în perioada respectivă, de la operele apărute, la conflictele dintre scriitori, articole de presă și așa mai departe. Munca acestora este utilă celor care vor să înțeleagă contextul istoric și social în care au fost scrise cărțile din perioada respectivă. Teodora Dumitru, care lucrează în acest departament, spune că proiectul de care se ocupă se referă la modul în care a fost receptat modelul american în presa românească a anilor 2000. 

„Urmăresc ce e asociat cu americanii: corectitudinea politică, feminismul, critica antisemitismului, a naționalismului și alte lucruri asociate mai mult sau mai puțin pertinent cu ideea de „import american”. Unii au receptat-o ca fiind o filozofie progresistă pe care trebuie să o adoptăm. Alții i-au spus „un nou comunism”, „un nou stalinism”, „o poliție politică”. Discuția nu s-a terminat nici până astăzi, dar a început mult mai devreme decât credem noi, din secolul al XIX-lea”, povestește Teodora Dumitru. 

Cercetătoarea spune că problema lipsei banilor este cea de care se lovește cel mai des. De pildă, când ar vrea să participe la conferințe internaționale. Teodora Dumitru spune că din 2013, de când lucrează în institut, nu a primit niciodată bani pentru deplasarea în interes de serviciu sau diurnă. 

„Multe dintre cărțile pe le vedeți aici le-am cumpărat de la anticariat din banii mei”

Unul dintre proiecte se numește „Prezervarea și valorificarea patrimoniului literar românesc folosind soluții digitale inteligente pentru extragerea și sistematizarea de cunoștințe (INTELLIT)”. Este vorba despre crearea unei platforme digitale unde poate fi accesat, de pildă, Dicționarul General al Literaturii Române. De asemenea, aici pot fi găsite volumele critice ale operelor a 28 de autori români, care au ieșit de sub incidența drepturilor de autor. 

Proiectul a fost făcut în parteneriat cu trei instituții, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică din București și Universitatea Politehnică din București. 

Un alt proiect este dedicat literaturii române vechi, se numește INTELLIV, dar nu este încă disponibil. 

Mihai Iovănel este cercetător și critic literar, autor al „Istoriei literaturii române contemporane (1990-2020)”. Lucrează în institut din 2001, când, își amintește el, erau peste 40 de cercetători.

L-am găsit în biroul său slab luminat și plin de cărți. În prezent face parte din echipa care se ocupă de addenda (completare unei lucrări) de la Dicționarul General al Literaturii Române. 

„În general este vorba de autorii minori, dar totuși relevanți care nu au intrat în cele opt volume din ediția a II-a, dar și de concepte, noțiuni, care ar merita discutate”, explică cercetătorul.

Iovănel povestește că munca de cercetare este îngreunată de lipsa de resurse. „Multe dintre cărțile pe le vedeți aici le-am cumpărat de la anticariat din banii mei, pentru că altfel n-aveam acces la ele”, mi-a explicat.

„Adevărul trist este că site-urile de piraterie au salvat cercetarea din România”

„Singurele posibilități pe care le are un cercetător din România este să acceseze cărțile piratate de pe site-urile rusești sau să și le cumpere singur, în condițiile în care volumele academice sunt 50-100 de euro. 

Un volum de 100 de euro înseamnă o zecime din salariul unui asistent. Ce face el? Adevărul trist este că site-urile de piraterie au salvat cercetarea din România, și nu mă refer aici doar la cercetarea din institute, ci și cea din universități. Dacă ar pica site-urile de pe care descarci ilegal cărți, s-ar duce în cap toată cercetarea din România. 

Multe din cărțile de care ai nevoie nu se găsesc nici în biblioteci, iar legat de publicațiile internaționale, dacă mergi la bibliotecă vezi că abonamentele se opresc acum mulți ani”, a mai adăugat Iovănel.

Cercetătorul consideră că Academia Română lipsește „aproape cu desăvârșire” din procesul de reprezentare a cercetătorilor.

„Vorbim de 2000 de cercetători la nivel național. Ei în mod eficient nu pot avea un sindicat pentru că cine e interesat de un sindicat care reprezintă 2000 de oameni, nu? Chiar dacă se duc atâția în fața Palatului Victoria sau la Cotroceni sau știu eu pe unde, nu sperie pe nimeni. Rolul ăsta de reprezentare a interesului colectiv al cercetării românești ar trebui să-l joace Academia. Deși imaginea ei în spațiul public s-a degradat în ultimii ani, are suficient capital simbolic pentru a fi ascultată de un ministru.

Este nevoie și de o viziune generală asupra procesului de cercetare care se află sub patronajul Academiei Române. Cercetarea care se face acum ține mai degrabă de secolul XX. E nevoie de o schimbare de perspectivă, de o interfață contemporană, să fie mai conectată cu ce se întâmplă astăzi, cu direcțiile cercetării, cu aspectele digitale, adică lucrările să nu mai fie produse doar pentru a fi tipărite, să fie produse cu ideea de a fi investigate prin instrumente digitale”, a mai explicat Iovănel.

Cercetarea face ceea ce nu face piața privată 

În viziunea lui Iovănel, cercetarea este importantă pentru a suplini ceea ce piața privată nu poate să facă, spre exemplu o ediție critică. Mihai Iovănel s-a referit la Mircea Eliade și Emil Cioran, doi autori apropiați de Mișcarea Legionară, ale căror opere trebuie parcurse cu ajutorul unui aparat critic. 

„În cazul unor astfel de autori, edițiile critice sunt obligatorii, altfel ce înțelegi dacă nu-i oferi context, note de subsol, să vezi ce s-a întâmplat? Numai un institut de genul ăsta poate oferi astfel de instrumente. Ele sunt făcute pentru binele public, informația de acolo poate să fie valorificată de oricine. Pot intra inclusiv în sistemul educațional. Dar atunci când ții cercetarea pe sărăcie, e ipocrit să ceri rezultate mondiale și europene, mari și frumoase, după cum zice Trump”, a mai spus Mihai Iovănel. 

„Am studiat împreună cu mai mulți colegi caietele pe care le-a redactat Camil Petrescu”

Lângă biroul lui Mihai Iovănel, pe coridor, este biblioteca institutului. O bună parte din fondul ei provine din donații. Aici l-am cunoscut pe George Neagoe, asistent de cercetare din 2008. Proiectul de care se ocupă acum ține de o ediție a romanului „Un om între oameni” de Camil Petrescu. „Sunt trei volume care însumează cam 700 de pagini de text. Mă concentrez acum pe geneza, receptarea și reperele bibliografice care vor fi cuprinse în ediție”.

Cea mai mare provocare într-un astfel de demers, îmi explică George Neagoe, este să găsești sursele necesare. 

„Modul cel mai adecvat de a pricepe un text nu e neapărat cel contemporan, ci acela de a te transpune în epoca respectivă, și asta înseamnă a înțelege normele ortografice de atunci, îndreptările ortografice din perioada interbelică și de după Al Doilea Război Mondial. În ceea ce privește geneza romanului, am studiat împreună cu mai mulți colegi caietele pe care le-a redactat Camil Petrescu în procesul de închegare a romanului. 

Acolo sunt tot felul de date, de pildă trimiteri la anumite cărți pe care le-a folosit autorul”, ne-a povestit cercetătorul.

Inevitabil, discuția cu George Neagoe ajunge și la capitolul bani. Cercetătorul spune că și-a făcut abonament din banii lui la platforma Arcanum, pentru că altfel nu ar fi găsit resurse pentru cercetare. 

„Angajați cu statut de cercetător puși pe postul de portar”

În opinia directorului Lucian Chișu, instituția este subdimensionată. O problemă cu care se confruntă este aceea că nu poate să promoveze asistenții de cercetare din cauza ordonanței care blochează angajările la stat. 

„Sunt considerați personal auxiliar care doar pregătesc pentru cercetători anumite materiale, spre exemplu o bibliografie. Sau dacă ar lucra în chimie ar spăla eprubetele.

Tragedia este că noi avem colegi care au doctorat și 20 de ani experiență, au publicat cărți. Ei se pot încadra pentru un post de cercetător științific grad III sau chiar II, doar că ei nu pot promova intern. 

Trebuie să dea concursurile scoase pentru toată lumea, care sunt blocate. Vreau să-i cer președintelui Academiei Române să obțină o derogare pentru cei care au doctorat și lucrări publicate. Nu este bine nici pentru Academia Română să aibă angajați cu statut de cercetător puși pe postul de portar”, a spus Lucian Chișu.

În situația în care va reuși să obțină derogarea, directorul are în plan să organizeze concursuri de promovare internă, pentru a elibera un post sau două de cercetător științific. 

Lucian Chișu mai spune că bugetul institutului pe 2025 este de 3,6 milioane de lei. Cea mai mare parte se duce pe salarii și doar aproximativ 10.800 de lei este pentru bunuri și servicii. Directorul Chișu spune că ar fi nevoie de o sumă care să ajungă pe la 30.000 lei pentru a acoperi așa cum trebuie nevoile institutului. Acesta a mărturisit că deocamdată situația salariilor de pe luna decembrie este incertă. 

Când am plecat, înainte să mă pierd prin labirintul întunecat și întortocheat format din coridoarele Casei Academiei, cu neoane care pâlpăie, am trecut pe la Sala de Consiliu a Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”. 

Încăperea are mobilă de epocă, iar figurile lui G. Călinescu și Eugen Simion, doi foști directori, te urmăresc constant. Pe canapele sunt legate niște sfori roșii, similare cu cele de la muzeu, menite să oprească oamenii să se așeze. Decizia fusese luată de o persoană care s-a aflat în trecut la conducerea institutului. Motivul? Să se conserve patrimoniul.