REPORTAJ din Helsinki, orașul care poate adăposti 1.000.000 de oameni, adică toți locuitorii și încă alte sute de mii. Cum arată buncărul-emblemă, vizitat de lideri europeni. „Sistemul nostru e destul de unic”

Locul de joacă de la 20 de metri adâncime

În apropiere, alți doi copii sar pe trambuline. Într-un colț, un alt copil plânge, după ce părinții au început să îi strângă lucrurile.  

Acest spațiu de joacă este parte din Merihaka, un adăpost aflat sub Helsinki, la 20 de metri adâncime. Actuala lui folosință nu are nicio legătură cu motivul pentru care a fost proiectat. Merihaka poate să fie transformat în caz de urgență într-un adăpost civil. Totul în 72 de ore. 

Până la o urgență, adăpostul de 15.000 de metri pătrați este închiriat de municipalitate către diverși antreprenori din oraș. Toți au aceeași obligație: să elibereze rapid spațiul, dacă e cazul. Adică să închidă spațiul de joacă pentru copii, sala de sport și parcarea. 

: 

„Este un buncăr care poate găzdui 6.000 de oameni”, spune Nina Järvenkylä, o fostă jurnalistă care acum lucrează la Departamentul pentru Situații de Urgență și Salvare din Helsinki, ca om de legătura cu presa. 

Până să se alăture instituției finlandeze care are atribuții similare cu Departamentul pentru Situații de Urgență din România, ea a relatat și din zone de război, precum Ucraina sau Irak, pentru publicația Iltalehti, una dintre cele mai mari din Finlanda. 

A văzut cu ochii ei războiul din Ucraina, care a împins țara sa către o cotitură istorică: aderarea la NATO din 2023, după decenii de nealiniere militară. 

Merihaka, adăpost-emblemă studiat și de ucraineni 

Merihaka este considerat un adăpost-emblemă într-o infrastructură de buncăre considerată deja exemplu pentru țările europene. 

În ultimii ani, aproximativ 800 de delegații străine au coborât aici în subteran, pentru a aprofunda modelul finlandez. Printre ei – președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și  președintele polonez Karol Nawrocki. Au fost și primari ucraineni care au vrut să afle ce se poate aplica în orașele lor, aflate sub tirul sau amenințarea Rusiei. 

„Doresc să afle mai multe despre sistemul nostru de adăpostire, pentru că este unul destul de unic. Noi vrem să oferim adăpost tuturor civililor. În multe țări, se dorește să se ofere adăpost doar celor 10% din populație cu veniturile cele mai mari”, spune Nina.  

„Cum ne putem ajuta reciproc?”

Finlanda are și o înțelegere cu Ucraina privind adăposturile, explică ea. „Îi ajutăm să construiască adăposturi bune, așa cum au ei nevoie. Nu neapărat identice cu cele pe care le avem noi, ci ceva de care au nevoie. De asemenea, primim informații de la ei despre cum să ne dezvoltăm sistemul de apărare civilă”, detaliază reprezentanta DSU finlandez. 

Mulți dintre cei care vin aici sunt mirați de organizarea finlandeză, mai spune Nina. 

„Dar după aceea, când începem să discutăm, descoperim că avem multe interese comune și începem să negociem și să ne gândim: cum ne putem ajuta reciproc? Asta se întâmplă cu delegația din orice țară. Avem vizitatori, să zicem, din toate țările occidentale. Jurnaliști, specialiști, dar și șefi de stat”, afirmă Nina.

Adăpostul cu mai multe activități 

Intrarea în Merihaka nu este una care să atragă prea mult atenția. O cameră cu pereți din sticlă, în apropierea unei stații de metrou, lasă impresia că acolo nu este nimic mai mult decât intrarea într-o parcare subterană. 

Afișele de la intrare promovează activitățile din subteran: loc de joacă, cafenea, floorball, sală de fitness sau aerobic. 

În adăpost se ajunge cu liftul. Coborârea durează 18 secunde. Sunt și scări.

Traseul este marcat pe podea cu o linie roșie. Până la intrarea propriu-zisă în adăpost, vizitatorii trec de uși albastre, din metal. Intră apoi în prima cameră, cea care are rolul unei zone de dezinfectare în cazul unei urgențe.

Apoi trec de o altă ușă mare albastră și intră în ceea ce reprezintă propriu-zis adăpostul. Sau „väestönsuoja”, cum îi spun localnicii. 

„Sunt 10 centimetri de beton, iar sub el se află granit. Este rocă de bază. O rocă veche de 1,8 miliarde de ani. Este extrem de dură, iar când vă uitați la tavan, veți vedea că a fost săpat în ea. Este ca o peșteră”, explică Nina structura adăpostului. 

Atunci când și-a construit infrastructura de adăposturi, Finlanda a avut parte de un aliat neașteptat, dar crucial: geologia orașului.

Urmează apoi un spațiu în care accesul localnicilor este interzis complet. Doar vizitatorii însoțiți de autorități pot merge mai departe. „Vom intra aici, încuiem rapid și nu mai vine nimeni”, glumește Nina.

Trei paturi, unul peste altul 

Este zona  în care vor fi instalate paturile. Din nou, în caz de urgență. Câte trei, unul peste altul. Sunt paturi de campanie supraetajate cu o lungime de aproximativ 1,80 metri. 

Cadrul nu este unul fix și joacă adesea. Este însă făcut special pentru a rezista la șocuri precum efectele unei explozii. Totodată, paturile sunt similare cu cele care sunt folosite acum în buncărele și adăposturile din Ucraina, mai spune Nina. 

Igiena este și ea un element important. Un coridor întreg va fi folosit pentru toalete și va fi bine izolat, pentru a nu exista posibilitatea de răspândire a bacteriilor. 

Toaletele sunt prevăzute cu găleți de plastic în care se află pungi de plastic. Acestea vor fi stocate și vor fi scoase când condițiile de siguranță vor permite. 

Urmează, pe rând o sală mare care cuprinde două terenuri de floorball – o variantă modernă, dar fără gheață, a hocheiului, sportul cel mai urmărit în Finlanda, țară care recent a câștigat titlul mondial. 

La nevoie, aici se pot trage draperii, care pot împărți încăperea în mai multe camere mai mici, explică Nina. 

Continuăm printr-o sală de forță unde suntem rugați să nu deranjăm pe cei prezenți. Acum, se aude muzică în surdină, dar și numeroase voci de copii. Căci câțiva pași mai departe de ușa sălii de fitness, este o cafenea „cu cafea foarte bună” și locul de joacă pentru copii.

Istoria finlandeză care a dus la mii de adăposturi 

Merihaka este un adăpost de dimensiuni medii. Cel mai mare ajunge la o capacitate de 11.500 de persoane. Unele sunt în stații de metrou sau în alte spații închiriate acum pentru alte activități. 

Majoritatea au fost construite în timpul Războiului Rece, cu intenția de a găzdui oameni pe perioade îndelungate. 

Finlanda este țara europeană cu cea mai mare graniță cu Rusia – peste 1.300 de kilometri, iar cele două țări au avut mai multe războaie de-a lungul istoriei.

Finlanda a purtat două conflicte puternice cu Uniunea Sovietică în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial: Războiul de Iarnă (1939-1940) declanșat după ce URSS a invadat Finlanda și Războiul de Continuare (1941-1944) când Finlanda a luptat alături de Germania nazistă în încercarea de a-și elibera teritoriile cucerite. În urma acestor conflicte, Rusia a ocupat o zecime din teritoriul finlandez. 

Iar asta a marcat profund istoria regiunii. De asta, Finlanda a simțit mereu pericolul unui vecin cu tendințe expansioniste și a făcut tot ce ținea de ea să se protejeze în cazul unei invazii.

Prin lege, este obligatorie construirea unui adăpost sau buncăr pentru fiecare clădire care depășește 1.200 mp². Costul, starea și gradul de pregătire pentru utilizare a adăpostului sunt în responsabilitatea proprietarului sau a deținătorului clădirii. 

Important pentru administrarea lor este montarea și întreținerea ușilor rezistente la radiații, a echipamentelor de ventilație și a sistemelor de alimentare cu energie electrică, precum și a rețelelor de comunicații și de canalizare. 

Adăpost renovat, inaugurat cu vizite. Apoi, transformat 

Aceleași reguli au fost respectate întocmai și la adăpostul civil Karstulantie, aflat la 3 kilometri și jumătate distanță de Merihaka. 

Adăpostul a fost construit în 1966, renovat anul trecut și deschis din nou publicului, pe 12 iunie, cu ocazia zilei orașului Helsinki. 

În primele trei ore de la deschidere, aproape 100 de persoane au venit să-l viziteze. De curiozitate – o curiozitate sinonimă cu siguranța pentru finlandezi. 

Scopul pe timp de pace al adăpostului Karstulantie

De afară, spațiul seamănă cu parcarea subterană a unui bloc. Un triunghi albastru pe fundal portocaliu îi arată adevăratul scop. 

Intrarea în adăpost se face printr-un drum asfaltat, săpat în subteran, ca o peșteră. Pe pereți, până la intrarea în spațiul destinat populației, sunt țevi de aerisire și apă. Imediat este „sala mare”, un spațiu care poate să găzduiască, la nevoie, 1.000 de persoane. 

Când Karstulantie va fi redeschis definitiv, va fi închiriat ca spațiu de depozitare pentru o companie, spune Tina Kytomaki, reprezentantă a Departamentul pentru Situații de Urgență din Helsinki.

Până atunci, locuitorii și curioșii au venit să afle cum va funcționa ca adăpost, iar mai mulți voluntari au așteptat și au răspuns calm la toate întrebările. 

„Ca voluntari, noi facem cursuri medicale și mai multe cursuri avansate și pregătim mai mulți voluntari prin cooperarea cu detașamentul de pompieri. Avem trei cursuri de bază, în care îi pregătim să gestioneze adăpostul sau orice legat de adăpost din punct de vedere tehnic”, explică Antti Silenius, un voluntar în vârstă de 32 de ani.

„Ne antrenăm voluntarii de decenii”

El face parte din „armata” celor 2.000 de voluntari din Helsinki. Fiecare are alocat un adăpost de care e responsabil pentru a îndruma oamenii în cazul unei urgențe. Se pregătesc săptămânal pentru asta. 

Rolul lor este unul crucial, căci Departamentul pentru Situații de Urgență din Helsinki are în total 1.000 de angajați. Adică, la jumătate față de numărul de voluntari, pe care își bazează administrarea adăposturilor. 

„Ne antrenăm voluntarii de decenii. După februarie 2022 (n.r. izbucnirea războiului în Ucraina), multe persoane au dorit să participe. Numărul de voluntari a crescut, ne apropiem de 2.000”, mai spune Nina.

Acești voluntari vin din toate grupele sociale, de la bancheri, la doctori, la muncitori în construcții sau funcționari publici. Singurele criterii sunt cele legate de vârstă – trebuie să aibă peste 18 ani – și de rezidență – trebuie să fie rezidenți ai Finlandei. 

„Dacă ceva se întâmplă, voluntarii vor veni să ne ajute pentru că suntem funcționari publici și avem nevoie de ajutor. Când oamenii vor veni aici pentru a se adăposti îi vom implica, ne vor ajuta cu toaletele, cu administrarea locului, cu îngrijirea bătrânilor sau a copiilor”, explică și Nina rolul voluntarilor 

„Situația din Ucraina a crescut nivelul de interes pentru voluntariat”

Antti face voluntariat de un an. Mai mult în weekend și în timpul liber.  Ce l-a motivat să se implice în acest fel? „Vreau să fac ceva important și, desigur, știm că situația din Ucraina a crescut nivelul de interes pentru voluntariat și, în general, interesul pentru adăposturi”, explică el.

Pregătirea continuă este unul dintre lucrurile cele mai importante în activitatea unui voluntar responsabil de adăposturile civile.

O zi într-un adăpost începe întotdeauna cu cafeaua, povestește el. „Apoi ceilalți instructori și voluntari își preiau grupurile și începem să parcurgem diferite aspecte legate de adăpost: ce trebuie făcut și detaliile tehnice”.

Spune că iau și prânzul împreună, care este plătit de guvern sau de municipalitate. „Asta este întotdeauna un lucru plăcut”, glumește Antti.

La fel ca Antti Silenius, Mikko Aho este voluntar la adăposturile civile de un an. Are 46 de ani și lucrează ca property manager. „Cred că am un interes pentru partea tehnică. Desigur, tehnologia și echipamentele pe care le folosim aici sunt lucruri cu care lucrez și în activitatea mea de zi cu zi”, spune el.

Una din sarcinile sale principalele este de a căuta și pregăti mai departe alți voluntari care să ajute populația civilă, în caz de nevoie.

„Încercăm, desigur, să îi găsim în multe feluri, dar de obicei prin intermediul site-urilor web și poate prin Facebook. Cred că acestea sunt cele mai comune metode”, spune Mikko Aho.

Momentul de trezire pentru populație 

Pe lângă voluntari, și „societatea este destul de bine pregătită”. Este părerea lui Tuomo Väliaho, jurnalist la  Helsingin Sanomat, cel mai mare cotidian din țările nordice, într-o discuție care are loc în fața Muzeului pentru Apărare Civilă din Helsinki. 

„Avem adăposturi anti-bombă în blocuri, în cartierele în care locuim și știm unde se află. Așa că, în caz de urgență, știm unde trebuie să mergem”, afirmă Väliaho, care are 58 de ani.

El atrage atenția că războiul din Ucraina a fost un moment de trezire pentru populație, pe o infrastructură deja pregătită de autorități. 

„Ne-am dat seama brusc cât de aproape poate fi o astfel de situație. Până atunci, într-un fel, am fost adormiți. Acum, bineînțeles, am intrat în NATO și toate astea. Dar da, cel puțin eu știu și cred că majoritatea dintre noi știm unde este cel mai apropiat adăpost. Noi avem unul chiar în bloc”, spune jurnalistul.

„Ajută că Finlanda e acum parte din NATO, dar, desigur, este mereu o voce în capul meu care spune că «Rusia este foarte aproape și se poate întâmpla orice». Încerc să nu o ascult și să nu mă gândesc la asta. Altfel, cred că aș fi foarte panicată mereu și nu e prea util”, spune și Oona, o femeie de 46 de ani, care abia ieșise din Muzeul de Apărare Civilă.

„Cultura încrederii”. Legătura cu nivelul de corupție 

Pe lângă  infrastructura de adăposturi civile unică în Europa și voluntari, mai există un element cheie în pregătirea țării, spune Nina, reprezentanta DSU din Finlanda. Este vorba despre „cultura încrederii”.

„În Finlanda, serviciul de salvare este una dintre cele mai de încredere autorități din țară. Cea mai de încredere este poliția de frontieră. Urmează apoi serviciile de salvare.

Iar la mică distanță se află poliția, armata și așa mai departe. Dar noi avem o cultură a încrederii. Iar nivelul nostru de corupție este foarte scăzut”, spune ea. 

Sunt motivele pentru care „oamenii au încredere în autorități. Și ne ascultă când le spunem ceva”. 

„Nu vorbim foarte des, dar când o facem, ne ascultă și au încredere în ceea ce spunem”, explică Nina.

Ce sfaturi oferă finlandezii României pentru protejarea populației în fața unei situații de risc, precum prăbușirea unei drone, zilele următoare pe HotNews, în partea a doua a reportajului.