Sari direct la conținut

Republica Moldova: Igor Dodon face apel la boicotarea referendumului privind intrarea țării în UE

HotNews.ro
Igor Dodon și Vladimir Putin, Foto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images
Igor Dodon și Vladimir Putin, Foto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images

Fostul preşedinte moldovean Igor Dodon, lider al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), de opoziţie, a făcut apel marţi la boicotarea referendumului privind intrarea ţării în Uniunea Europeană, convocat pentru 20 octombrie de actuala şefă a statului, pro-europeana Maia Sandu.

„Maia Sandu a înţeles un lucru care o sperie foarte mult. Boicotul şi eşecul referendumului constituţional este boicotul şi eşecul ei personal. Iată de ce ea este atât de disperată să mobilizeze lumea la referendum. Se teme pentru dânsa!”, a scris Dodon pe conturile sale de social media, conform Agerpres care citează EFE.

În opinia sa, acesta este motivul pentru care Maia Sandu, care aspiră la realegerea ca preşedinte în cadrul scrutinului ce va avea loc concomitent cu consultarea populară, încearcă să mobilizeze cetăţenii pentru a merge la vot.

Referendumul „decide dacă vom fi în UE sau nu. El e altceva. El e referendumul personal, de buzunar al Maiei Sandu. Şi el trebuie boicotat. Iar Maia Sandu lipsită de votul cetăţenilor. Ea şi referendumul ei electoral nu merită susţinerea moldovenilor”, a subliniat el.

Poziţia lui Igor Dodon diferă de cea a blocului pro-rus Pobeda (Victoria). Liderul Pobeda, Ilan Şor, a făcut apel vineri la cetăţenii din R. Moldova să voteze „Nu” la referendum.

„Boicotarea referendumului este acelaşi lucru cu a vota favorabil deoarece, cu cât participă mai puţini oameni, cu atât este mai mare ponderea celor care sunt în favoarea aderării la UE”, a declarat Şor, urmărit de justiţia de la Chişinău pentru fraudă bancară, la un congres al Pobeda desfăşurat la Moscova.

INTERVIURILE HotNews.ro