Sari direct la conținut

Republica Moldova: Programul de guvernare si lista ministrilor Cabinetului Ion Sturza au fost inregistrate la Parlament

HotNews.ro
Ion Sturza, Foto: Captura JurnalTV.md
Ion Sturza, Foto: Captura JurnalTV.md

Programul de guvernare pentru perioada 2016-2018 propus de Ion Sturza, premierul desemnat al Republicii Moldova, si lista ministrilor propusi de acesta au fost inregistrate la Parlament, anunta Agerpres, citand Moldpres.

Lista miniştrilor propuşi de Ion Sturza (sursa: Uniedia):

Prim vicepremier şi Ministru de Externe H Victor Chirilă

Vicepremier pentru reintegrare – Ion Stăvilă

Ministrul Finanţelor – Ion Munteanu

Vice-premier şi Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei – Dona Şcola

Ministrul Economiei – Marin Ciobanu

Ministrul Educaţiei – Loreta Handrabura

Ministrul Justiţiei – Stanislav Pavlovschi

Ministru al Afacerilor Interne – Alexandru Stoianoglo

Ministrul Apărării – Viorel Cibotaru

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor – Svetlana Dogotaru

Ministrul Agriculturii – Alexandru Slusari

Ministrul Transporturilor şi Drumurilor – Oleg Tofilat

Ministrul Mediului – Andrei Ursache

Ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor – Alexandru Machedon.

Ministrul Culturii – Veaceslav Reabcinschii

Ministrul Sănătăţii – Ala Nemerenco

Ministrul Tineretului şi Sportului – Dumitru Alaiba

Potrivit Directiei de Comunicare si relatii publice a Legislativului de la Chisinau, luni, 4 ianuarie, candidatul desemnat pentru functia de prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza, va prezenta programul de guvernare si lista cabinetului de ministri in cadrul unei sedinte plenare speciale a Parlamentului.

Potrivit programului de guvernare, Executivul Ion Sturza isi propune ca obiectiv principal pentru anii 2016-2018 cresterea bunastarii, sigurantei si calitatii vietii cetatenilor prin dezvoltarea economiei si facilitarea crearii de locuri de munca bine platite, eradicarea coruptiei si garantarea suprematiei legii, asigurarea securitatii personale, intarirea capacitatii de aparare a tarii, servicii publice accesibile si eficiente, precum si asigurarea protectiei sociale pentru grupurile vulnerabile ale populatiei.

De asemenea, noul cabinet isi propune sa creeze premisele necesare pentru asigurarea eligibilitatii Republicii Moldova privind obtinerea statutului de stat candidat la aderarea la Uniunea Europeana.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro