Sari direct la conținut

Republica Moldova se retrage de la Eurovision 2025: „Decizia nu a fost una ușoară, dar necesară în contextul actual” / România s-a retras începând din 2024 

HotNews.ro
Eurovision logo, Foto: Pavlo Gonchar/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia
Eurovision logo, Foto: Pavlo Gonchar/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Decizia de retragere din concursul muzical a fost luată ca urmare a „provocărilor economice, administrative și artistice” au anunțat directorul televiziunii naționale, Moldova 1, Corneliu Durnescu, și șefa Delegației Eurovision Moldova, Daniela Crudu, pe 22 ianuarie, într-o conferință de presă transmisă de Moldova1.

„Decizia nu a fost una ușoară, dar necesară în contextul actual. Selecția națională din acest an a evidențiat anumite provocări, inclusiv o scădere a interesului publicului și a calității generale a pieselor și prestațiilor artistice. Acest fapt a generat o percepție negativă în rândul specialiștilor și al publicului, subliniind necesitatea unei reforme substanțiale în procesul de selecție”, a declarat directorul Moldova 1, Corneliu Durnescu.

Potrivit directorului Moldova 1, competiția Eurovision implică costuri considerabile, inclusiv pentru organizarea finalei naționale, producția show-ului, promovarea artistului, deplasările și cazarea echipei, producția scenică, echipamentele tehnice și alte cheltuieli asociate. Taxa de participare a Republicii Moldova comunicată de European Broadcasting Union (EBU) constituie 21 486 de euro și nu 176 de mii de euro cum s-a vehiculat în spațiul public, a subliniat Corneliu Durnescu.

„Radiodifuzorul public rămâne la dispoziția oricui pentru a furniza informațiile de rigoare. Ne-am asumat să fim transparenți și Eurovisionul nu este o excepție. În același timp, nu putem admite ca opinia publică să fie indusă în eroare de narative false sau rău-intenționate”.

În ciua deciziei de a nu participa cu concurenți la concursul muzical Eurovision 2025, Moldova 1 va transmite în direct cele două semifinale și marea finală din Basel.

România s-a retras în 2024

România a decis cu un an înaintea Republici Moldova să renunțe la Eurovision, invocând, de asemenea, lipsa banilor. TVR anunța, în ianuarie 2024, că decizia a fost luată de Consiliul de Administrație a televiziunii publice pe motiv că bugetul „nu conține suficiente fonduri pentru a garanta participarea României conform standardelor tot mai ridicate ale concursului internațional”.

Decizia de neparticipare a fost menținută și în 2025. Ultima ediție a Eurovision la care România a participat este cea din 2023, însă nu a reușit să se califice în finală. 

 

INTERVIURILE HotNews.ro