Sari direct la conținut

Restricțiile din Capitală, prelungite / În vinerea de Florii programul magazinelor va fi până la ora 20.00 şi nu până la ora 18.00

HotNews.ro
Prefect Bucuresti, Alin Stoica, Foto: AGERPRES
Prefect Bucuresti, Alin Stoica, Foto: AGERPRES

Măsurile luate de către Guvern de prelungire a stării de alertă pe teritoriul României au fost puse în aplicare sâmbătă de Comitetul pentru Situații de Urgență a municipiului București, în contextul în care sâmbătă la nivelul municipiului București rata de infectare este de 6,39/1000 de locuitori. Vinerea de Florii programul magazinelor va fi până la ora 20.00 şi nu până la ora 18.00.

Prefectul Capitalei Alin Stoica a declarat, pentru News.ro, că o şedinţă a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a avut loc sâmbătă şi au fost puse în aplicare măsurile luate de către Guvern, prin hotărârea care a prelungit starea de alertă pe teritoriul României.

Documentul CMBSU cu măsurile poate fi accesat AICI.

„Da, avem CMBSU prin care prelungim măsurile pe care le ştiti deja pentru că expiră la 12.00 noapte şi le mai prelungim. Vine în contextul în care Guvernul a prelungit starea de alertă. O să includ vinerea, pentru că se prinde şi vinerea de Florii, iar vinerea de Florii va fi programul la magazine până la ora 20.00, nu până la ora 18.00. Lucru care e deja în hotărârea de Guvern. Nu este nimic nou”, a afirmat Alin Stoica, sâmbătă pentru News.ro.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie, cât şi pentru stabilirea măsurilor care sunt aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Prin urmare, este prelungită circulaţia în perioada 1 mai – 2 mai, în intervalul orar 20.00 – 05.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujba de Înviere, iar magazinele vor fi închise la ora 20.00, în Vinerea Mare, nu la ora 18.00.

Şi în perioada 8 mai – 9 mai, persoanele pot circula între ora 20.00 – 05.00 pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.

De asemenea, decizia prevede ca staţiunile de pe litoral să fie deschise, cu respectarea regulilor în vigoare, însă la o capacitate de maximum 70%, după modelul celor de la munte.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro