Sari direct la conținut

Revolta PSD-istilor din Ardeal. Corneliu Buicu, deputat PSD de Targu Mures: Nu am votat ieri nimic, nu votez azi nimic si n-am sa votez NICIODATA ceva care sa aduca atingere tarii mele, poporului meu

HotNews.ro

Corneliu Buicu, deputat PSD de Targu Mures si presedintele Comisiei de Sanatate din Camera Deputatilor, e primul lider PSD din Ardeal care ia pozitie publica impotriva trocului politic pe care Liviu Dragnea a incercat sa il faca cu UDMR pentru sustinerea motiunii de cenzura. Intr-o postare pe Facebook, Buicu anunta ca „in calitate de deputat de Mures va spun atât, nu am votat ieri nimic, nu votez azi nimic si n-am sa votez NICIODATA ceva care sa aduca atingere tarii mele, poporului meu”.

Mai multi parlamentari PSD din Ardeal au provocat un scandal major cu conducerea PSD dupa ce Dragnea si Kelemen Hunor au anuntat luni seara ca negociaza mai multe concesii semnificative pentru comunitatea maghiara.

Postarea integrala a lui Corneliu Buicu:

Dragi prieteni, Dragi cunoscuți sau necunoscuți,

De cand fac politica, mi s-au pus in cârcă multe lucruri. Uneori am ripostat, de cele mai multe ori nu am reacționat. Am considerat că cei care „au ochi de vazut, vad”

In calitate de deputat de Mures va spun atât, nu am votat ieri nimic, nu votez azi nimic si n-am sa votez NICIODATA ceva care sa aduca atingere tarii mele, poporului meu!

Cu mâna pe Constituție si pe Biblie am spus la investitura si asta voi respecta:

„Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro