Sari direct la conținut

Rezerva Federală se pregătește să taie dobânzile de referință, o măsură pe care campania lui Joe Biden o așteaptă ca pe o gură de oxigen

HotNews.ro
Joe Biden, Foto: Evan Vucci / AP / Profimedia
Joe Biden, Foto: Evan Vucci / AP / Profimedia

Rezerva Federală (Fed), banca centrală a Statelor Unite, pare acum pe cale să reducă în sfârșit dobânzile de referință majorate în mod repetat pentru a ține sub control inflația, o măsură care ar oferi campaniei președintelui Joe Biden un imbold puternic înaintea alegerilor din luna noiembrie, scrie agenția Reuters într-o analiză publicată luni.

Reuters notează că Fed ar putea juca un rol disproporționat – și posibil inconfortabil – în cadrul alegerilor americane de anul acesta prin influențarea atitudinilor față de starea economiei SUA, un subiect care îl trage în jos pe Biden în sondajele de opinie.

O tăiere acum a dobânzilor de referință, după ce măsura a fost vehiculată timp de luni de zile înaintea ultimelor ședințe ale consiliului de guvernare al Fed, îi va invita pe republicani, inclusiv pe fostul președinte Donald Trump, să acuze banca centrală de la Washington că înclină balanța în favoarea președintelui democrat.

Trump și Biden au obținut în mod oficial nominalizările partidelor lor pentru cursa prezidențială mai devreme în cursul lunii martie, consfințind practic faptul că americanii vor avea din nou de ales între cei doi contracandidați la alegerile prezidențiale din noiembrie 2020.

Trump acuză că Fed se pregătește să îl ajute pe Biden la alegerile prezidențiale

Donald Trump nici nu a așteptat ca Fed să anunțe o decizie privind reducerea dobânzilor de referință, afirmând într-un interviu acordat Fox Business luna trecută că se așteaptă ca Jerome Powell, președintele băncii centrale pe care chiar el l-a numit în funcție în 2018, „va face probabil ceva să îi ajute pe democrați (…) dacă scade dobânzile de referință”.

Reuters notează că nemulțumirea lui Trump și optimismul probabil al lui Biden sunt de înțeles având în vedere importanța pe care americanii au ajuns să o atribuie politicii monetare a Fed după ce au fost obosiți și înfuriați de cea mai persistentă inflație cu care SUA s-au confruntat în ultimele 4 decenii.

„Tăierea dobânzilor se bucură de o popularitate masivă în rândul oamenilor. Ea va ajuta cu adevărat la construirea încrederii în economie tocmai pe măsură ce oamenii devin mai atenție la alegeri”, a declarat pentru Reuters Celinda Lake, un strateg politic care în 2020 a făcut mai multe sondaje de opinie pentru campania lui Biden.

Sondaj după sondaj au arătat acum că americanii numesc economia cel mai important subiect sau printre cele mai importante subiecte în ceea ce privește opțiunea lor de vot la alegerile prezidențiale din noiembrie.

Iar imaginea prezentată de Fed la reuniunea sa de săptămâna trecută este una care a încântat cu siguranță echipa de campanie a lui Biden.

Estimările oficiale ale Fed afirmă că președintele democrat se va prezenta la alegerile prezidențiale de pe 5 noiembrie având în spate o economie în creștere, o rată redusă a șomajului, inflație moderată și creditare mai ieftină.

Nu toată lumea este convinsă că tăierea dobânzilor de referință s-ar simți imediat în economie

Investitorii se așteaptă acum ca Fed să taie de două ori dobânzile de referință în cele 4 ședințe pe care consiliul său de guvernare le va avea până la alegeri, o dată la mijlocul lunii iunie, și odată la mijlocul lui septembrie.

Deciziile l-ar putea ajuta pe Biden să scoată în evidență că perioada de inflație persistentă a trecut, un lucru care ar putea influența percepția alegătorilor asupra economiei cu doar câteva luni înaintea alegerilor prezidențiale.

Tăierea dobânzilor de referință se traduce rapid în dobânzi mai mici pentru creditele ipotecare, împrumuturi mai ieftine pentru cumpărarea de mașini și condiții financiare mai relaxate pentru afacerile mici.

Întrebarea este dacă mutarea anticipată, și anume ca Fed să reducă cu jumătate de procent dobânzile înainte de alegeri, va fi suficientă pentru a da imboldul necesar instituțiilor private de creditare.

Lindsay Owens, șefa think tank-ului progresist Groundwork Collaborative de la Washington, a declarat pentru Reuters că este sceptică cu privire la acest lucru, considerând că reducerea va veni prea târziu și va fi prea mică să îl ajute pe Biden în condițiile în care economia a crescut într-un ritm susținut și rata șomajului este deja mică, dar percepția americanilor cu privire la gestionarea economiei de către președinte este tot una nefavorabilă.

„Ne aflăm într-un mediu în care dobânzile de referință sunt la maximul ultimilor 23 de ani iar o tăiere sau două cu 25 de puncte de bază înaintea lunii noiembrie nu schimbă faptul că ipotecile vor continua să rămână mari”, afirmă Owens.

Jerome Powell, președintele Fed (FOTO: Jess Rapfogel / AP / Profimedia)

Americanii, nemulțumiți de modul în care Joe Biden a gestionat economia

Sondajele de opinie au arătat în mod repetat că americanii îi acordă lui Biden note proaste în ceea ce privește gestionarea economiei, în parte din cauza scumpirii alimentelor, carburanților și a celorlalte produse de consum care au pus presiuni majore asupra săracilor, dar și a clasei de mijloc.

Dinamica în evoluție între Biden, economie și Fed face contrast cu situația cu care s-au confruntat foștii președinți Jimmy Carter și George H.W. Bush la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1990, când inflația și creșterile dobânzilor de referință operate de Fed le-au afectat șansele la un nou mandat. Ambii au pierdut alegerile.

Însă o tăiere a dobânzilor de referință acum ar fi o victorie importantă pentru Fed.

Creșterea agresivă a lor în 2022 și în prima parte a lui 2023 a dus la scăderea puternică a inflației, care rămâne însă cu peste un punct procentual peste ținta de 2% a Fed. Însă marea reușită a fost că economia americană nu a intrat în recesiune din cauza politicii monetare a băncii centrale, înregistrând, dimpotrivă, creșteri robuste care au sfidat așteptările economiștilor și ale analiștilor.

Reuters notează că președintele Biden a oferit deja indicii despre modul în care va folosi în cadrul campaniei sale electorale o tăiere a dobânzilor de referință. Vorbind în timpul unui miting electoral organizat în orașul Philadelphia mai devreme în cursul acestei luni, el a subliniat din nou eforturile administrației sale de a reduce prețurile la locuințe și a făcut o predicție.

„Nu o pot garanta dar aș paria cu voi, aș paria că acele rate vor coborî”, le-a spus el susținătorilor săi. Casa Albă a declarat anterior că el și-a oferit perspectiva asupra economiei și că nu a făcut recomandări băncii centrale prin comentariile sale.

Partidul Republican vorbește de „Bideninflație”

Republicanii au folosit majorarea dobânzilor de referință pentru a-l ataca pe Biden, încercând să lege măsura de proasta sa gestionare a economiei.

„Sub Joe Biden Fed au crescut dobânzile de referință la cel mai ridicat nivel din ultimii 23 de ani, făcând viața mai grea pentru familiile care se zbat deja din cauza Bideninflației”, a declarat Anna Kelly, purtătoarea de cuvânt a Comitetului Național Republican.

Reuters notează că Trump, care are o istorie complicată cu șeful Fed, va lua aminte cu siguranță de orice scădere a dobânzilor.

Trump l-a promovat pe Powell în funcția de președinte al Fed însă a intrat în conflict cu acesta la scurt timp după ce l-a numit în funcție din cauza deciziei de a majora dobânzile în timpul mandatului său la Casa Albă. Printre altele, fostul președinte a declarat despre Powell că încearcă să deraieze economia americană și l-a numit la un moment dat un „dușman al poporului”.

În timpul campaniei electorale de acum Trump l-a învinuit pe contracandidatul său democrat pentru inflație și a făcut din acest subiect unul cheie pentru campania sa. El l-a descris pe Powell ca fiind un „actor politic” care vrea să îl ajute pe Biden.

Michael Walden, un profesor de economie de la Universitatea Carolinei de Nord, a declarat pentru Reuters că șeful Fed ar trebui să ignore aceste critici și să ia decizia pe care consiliul de guvernare al băncii o consideră cea mai potrivită privind dobânzile de referință.

„Indiferent care este sursa criticilor, președintele Powell ar trebui să fie pregătit să își acopere urechile în următoarele luni”, afirmă el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro