Sari direct la conținut

Rezidențiat 2023. Cea mai mare concurență pentru locurile la farmacie

HotNews.ro
Examen de rezidentiat, Foto: Agerpres
Examen de rezidentiat, Foto: Agerpres

Ministerul Sănătăţii organizează, duminică, concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, concursul se va desfăşura în şase centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, cu o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.

Anul acesta s-au înscris la concurs 10.194 de candidaţi. Dintre aceştia, 5.733 au optat pentru domeniul medicină, 2.331 pentru domeniul medicină dentară şi 2.130 pentru domeniul farmacie.

Candidaţii au la dispoziţie 4.327 locuri şi posturi pentru domeniul medicină, 551 locuri pentru medicină dentară şi 412 locuri şi posturi pentru farmacie.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu, în centrul universitar respectiv.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro