Sari direct la conținut

Rezultate alegeri București 2025. Un cunoscut politolog explică „de ce trebuie reconstituite relațiile în coaliție”

HotNews.ro
Președintele României, Nicușor Dan și liderii coaliției de guvernare: Kelemen Hunor (UDMR), Dominic Fritz (USR), Ilie Bolojan (PNL, premier) și Sorin Grindeanu (PSD). Colaj: Ion Mateș / Hotnews. Inquam Photos / Octav Ganea și George Călin
Președintele României, Nicușor Dan și liderii coaliției de guvernare: Kelemen Hunor (UDMR), Dominic Fritz (USR), Ilie Bolojan (PNL, premier) și Sorin Grindeanu (PSD). Colaj: Ion Mateș / Hotnews. Inquam Photos / Octav Ganea și George Călin

Alegerile din București sunt „o victorie pentru Ilie Bolojan și o înfrângere pentru Nicușor Dan”, consideră politologul Cristian Pîrvulescu.

Primarul PNL de la Sectorul 6, Ciprian Ciucu, este dat câștigător al alegerilor de către exit-poll-ul Curs-Avangarde. Primele rezultate, parțiale, publicate de către Autoritatea Electorală Permanentă, îl arată tot pe Ciucu câștigător al alegerilor pentru Primăria Capitalei.

„(…) În orice caz, înseamnă o victorie importantă pentru PNL, care nu a mai avut această poziție de foarte multă vreme. Este o victorie importantă pentru Ilie Bolojan, pentru prim-ministru și președintele partidului, care a mizat pe Ciprian Ciucu și l-a sprijinit. Este probabil un balon de oxigen pentru guvern, a cărei stabilitate era pusă sub semnul întrebării. Este o înfrângere pentru președintele Dan, chiar dacă comentariile sale de astăzi lăsau să se înțeleagă că nu e atât de important. Este! Pentru că aceste alegeri au avut o semnificație națională, în contextul acesta”, a declarat Pîrvulescu pentru știrileprotv.

El consideră că „vor trebui reconstituite relațiile în interiorul coaliției, în București, pentru că relațiile dintre PNL și USR s-au tensionat, chiar dacă n-au fost niciodată foarte bune”:

„Să nu uităm că PNL și PSD au fost împreună pe liste. Și acum, la nivel guvernamental, sigur că PNL-ul iese întărit și prim-ministrul iese întărit.”

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro