Skip to content

Rezultate alegeri parlamentare 2024. Partidele desprinse din USR se situează sub 3% și ratează intrarea în parlament

Andrei Georgescu

Partidele SENS, REPER, DREPT, fondate de politicieni plecați din USR, nu au atins pragul electoral și ratează intrarea în parlament, după centralizarea datelor din 99,38% dintre secțiile de votare la alegerile parlamentare 2024.

Potrivit cifrelor, partidele desprinse din USR se situează sub 3%. La Camera Deputaților, partidul de centru-stânga, progresist, SENS (Partidul Sănătate, Educaţie, Natură, Sustenabilitate) a obținut 2,98%, iar la Senat 2,83%.

SENS este susţinut de europarlamentarul Nicu Ştefănuţă, iar printre cei mai cunoscuţi membri ai săi se numără Florina Presadă, fostă senatoare USR și directoare a organizaţiei ACCEPT, şi Ana Ciceală, fost consilier general al Municipiului Bucureşti din partea USR, potrivit G4Media.

REPER (Reînnoim Proiectul European al României) partidul pro-european fondat de Dacian Cioloș, fost președinte al USR și fost premier al României, a obținut la Senat 1,36 % și 1,23 % la Camera Deputaților.

DREPT (Dreptate și Respect în Europa Pentru Toți), condus de fostul europarlamentar și fost membru USR, Vlad Gheorghe, a obținut 1,15 % la Camera Deputaților și 1,22 % la Senat.

După centralizarea datelor din 99,38% dintre secțiile de votare, clasamentul arată în felul următor:

Camera Deputaților:

  • PSD – 2.023.504 (22,27%)
  • AUR – 1.622.499 (17,86%)
  • PNL – 1.219.048 (13,42%)
  • USR – 1.106.904 (12,18%)
  • SOS – 655.230 (7,21%)
  • UDMR – 583.595 (6,42%)
  • POT – 575.703 (6,34%)
  • SENS- 270.509 (2,98%)

Senat:

  • PSD – 2.059.733 (22,63%)
  • AUR – 1.652.830 (18,16%)
  • PNL – 1.310.470 (14,40%)
  • USR – 1.099.019 (12,08%)
  • SOS – 693.219 (7,62%)
  • UDMR – 589.052 (6,47%)
  • POT – 570.883 (6,27%)
  • SENS – 257.311 (2,83%)