Sari direct la conținut

Rezultate Definitivat 2023: Rată de promovare de 76,9% / Aproape 400 de cadre didactice au avut note sub 5

HotNews.ro
Sala de clasa, Foto: Keung1616 | Dreamstime.com
Sala de clasa, Foto: Keung1616 | Dreamstime.com

Rezultatele examenului de Definitivat 2023 au fost publicate marți de Ministerul Educației. Nota minimă de promovare a examenului este 8, iar cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. Rata de promovare este 76,97%, în creștere cu peste 6% față de anul anterior (70,80% ) și cu aproape 4% față de anul 2021 (72,90%).

Rezultatele la Definitivat 2023 au fost publicate marți pe site-ul dedicat – definitivat.edu.ro -, dar și în centrele de examen.

Din cei 8.008 candidați la examenul de Definitivat 2023, au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea contestațiilor la proba scrisă, 5.905 candidați cu medii între 8 și 10. Dintre aceștia, 117 candidați au promovat cu media 10, conform Ministerului Educației.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

Rezultate Definitivat 2023

Rezultate înregistrate la proba scrisă (parte constitutivă a examenului):

  • Proba scrisă a fost susținută în 42 de centre de examen la 105 discipline, iar lucrările au fost evaluate în 7 centre organizate la nivel naţional.
  • Dintre cei 8.485 candidaţi cu drept de participare, au fost prezenți la proba scrisă 8.008 candidați (94,38%), care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologia de examen:
  • au făcut un stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
  • dețin pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;
  • au avut minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.
  • Dintre aceștia, 330 de candidați s-au retras, iar 4 candidați au fost eliminați pentru fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare, conform prevederilor metodologice.
  • Astfel, din totalul celor 7.672 de candidaţi cu lucrări evaluate, 4.029 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, 131 de candidaţi au fost notați cu 10, iar 421 de candidați au primit note între 9,50 și 9.99.
  • Cu note sub 5 au fost evaluate lucrările a 394 de candidați.

Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrele de examen, astăzi, 25 iulie (până la ora 20:00) și miercuri, 26 iulie (până la ora 12:00). Rezultatele finale se afișează în centrele de examen și pe site-ul dedicat în data de 1 august.

(Foto: Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro