Sari direct la conținut

Robert De Niro, mesaj de susține pentru fiica sa Airyn după ce aceasta a recunoscut că este transgender: „Îmi iubesc toţi copiii”

HotNews.ro
Actorul Robert De Niro la Festivalul de Film de la Cannes, Foto: Urman Lionel/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia
Actorul Robert De Niro la Festivalul de Film de la Cannes, Foto: Urman Lionel/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia

Actorul american Robert De Niro i-a oferit fiicei sale Airyn „dragostea şi sprijinul său”, după ce aceasta a recunoscut că este transsexuală, a declarat el pentru The Hollywood Reporter, scrie News.ro.

„L-am iubit şi l-am susţinut pe Aaron când era fiul meu şi acum o iubesc şi o susţin pe Airyn când este fiica mea. Nu mai este nimic de spus. Îmi iubesc toţi copiii”, a spus actorul.

Airyn s-a născut din relaţia sa cu actriţa Toukie Smith, cu care actorul a mai avut un fiu, Julian. Julian şi Airyn sunt gemeni. Legendarul actor mai are cinci copii. Cea mai mică, Gia, s-a născut în 2023.

Airyn a vorbit despre tranziţia ei în această săptămână într-un interviu cu Them. În acesta, ea a spus că văzând alte femei trans care au avut succes în viață a ajutat-o în propria sa călătorie.

„Faptul că am văzut femei trans îmbrăţişând ceea ce sunt, în special în locuri publice precum reţelele de socializare, şi că le-am văzut reuşind, m-a făcut să realizez că nu este prea târziu pentru mine. Că pot să fac pasul cel mare”, a explicat ea. „Femeile de culoare au avut o mare influenţă asupra mea în timpul tranziţiei mele. Pe măsură ce am alunecat în noua mea identitate şi am început să mă simt mai mândră de identitatea mea de culoare, m-am simţit foarte apropiată de ea”.

De când s-a expus, Airyn de Niro a primit numeroase mesaje de susţinere. „Mulţumesc tuturor celor care au fost atât de amabili cu mine şi m-au susţinut. Nu sunt obişnuită să mi se acorde atât de multă atenţie”.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
INTERVIURILE HotNews.ro