Rolul consilierii farmacistului în sănătatea familiei
Pentru orice părinte, sănătatea copilului reprezintă prioritatea absolută, iar primele semne ale unei afecțiuni aduc cu sine preocuparea pentru modalități prin care poate fi întărită bariera naturală de protecție a celor mici.
Deși în prezent avem acces nelimitat la informație, părinții ajung în farmacii pentru că nu caută doar un produs, ci parteneri de încredere în menținerea stării de bine a familiei.
Astfel, sănătatea familiei se construiește zi de zi, prin alegeri informate și prin interacțiunea cu specialiști care pun etica și binele pacientului pe primul loc. Astfel, farmacia rămâne acel punct de sprijin unde știința se întâlnește cu grija umană.
Priorități: prevenția și soluțiile adaptate vârstei
Față de anii din urmă, educația medicală a părinților moderni a evoluat, cu siguranță. Și din ce în ce mai mult este conștientizată importanța sistemului imunitar – mai ales în cazul copiilor – fiind aflat într-o permanentă dezvoltare și echilibrare. O provocare în cazul copiilor, ținând cont că aceștia nu acceptă de multe ori să consume orice tip de produse recomandate de specialiști, pentru eventuala suplinire a carențelor nutriționale.
Aici intervin soluțiile inovatoare regăsite în farmacii, un exemplu fiind Imunovit de la Naturalis. Acest produs, disponibil în rețeaua de farmacii Catena, a fost gândit special pentru a transforma rutina fortificării imunității într-un moment plăcut. Fiind sub formă de jeleuri cu gust aromat, și fără zahăr, acesta răspunde exigențelor părinților care doresc să evite îndulcitorii rafinați, dar mai ales să fie acceptat fără probleme de către copii. De reținut că Imunovit este recomandat copiilor cu vârsta de peste 4 ani, dar și adulților, în doze diferite.

Acțiune complexă pentru susținerea imunității
Atunci când avem nevoie să optăm pentru un supliment, la recomandarea farmacistului sau medicului, este important să înțelegem ideea de acțiune sinergică a ingredientelor. Spre exemplu, în cazul Imunovit, vitamina C și zincul acționează împreună pentru susținerea imunitară:
- Vitamina C – îndeplinește atât rolul de antioxidant fundamental în organism, sprijinind celulele imunitare, cât și de susținere în absorbția fierului și de ajutor în reducerea stărilor de oboseală, frecvente în cazul copiilor de vârstă școlară, nu numai în cazul adulților.
- Zincul – oligoelement important pentru integritatea barierelor imunitare (precum mucoasele) și pentru funcționarea optimă a limfocitelor (globule albe).

Avantajul de a avea specialistul lângă tine
O farmacie de încredere în anul 2026 înseamnă crearea unei relații bazate pe încredere între pacient și farmacist. Farmacistul trebuie să fie perceput ca un “educator” care oferă claritate. Rolul farmacistului în consilierea pacienților este relevant atât în oferirea de informații exacte despre dozaj, dar și despre alte aspecte, ca interacțiuni ale unor tratamente cu alte tipuri de medicamente sau suplimente etc. Farmaciștii din rețelele cu experiență sunt pregătiți să le explice părinților că suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă diversificată, ci vin să completeze carențele punctuale ale copiilor.
Criteriile unei farmacii moderne în România anului 2026
Profilul unei farmacii serioase și profesioniste trebuie să bifeze anumite standarde de calitate, printre acestea numărându-se:
Proximitatea și programul extins
Proximitatea este un aspect important în continuare, iar lanțurile farmaceutice precum Catena, cu peste 950 de farmacii la nivel național, oferă nu doar acces facil pentru pacient, ci și siguranța faptului că stocurile sunt actualizate constant. Proximitatea implică și o monitorizare mai bună a sănătății comunității. Pentru că, adesea, farmacistul ajunge să cunoască familii și persoane care vin constant în farmacie și, la nevoie, poate observa dacă este necesar să îndrume pacientul spre un medic specialist, acționând ca un prim filtru.
Nu în ultimul rând, farmaciile cu program prelungit sau cele non-stop sunt cu atât mai importane pentru pacienții care au copii și care se pot baza că pot găsi ceea ce au nevoie și la ore mai puțin accesibile.
Servicii de consiliere personalizată
Farmaciile moderne dispun de specialiști pregătiți să înțeleagă nevoile specifice ale pacienților și să ofere indicații, de la caz la caz.
Programe de loialitate și campanii de sănătate
Cardurile de fidelitate oferite de farmacii sunt un instrument important pentru pacient, care are astfel acces la prețuri mai mici. De asemenea, pe lângă astfel de programe de loialitate, trebuie menționate și diverse campanii de prevenție (măsurarea tensiunii, determinarea glicemiei etc), alături de distribuirea de materiale informative către pacienți, pe diverse teme de sănătate și prevenție.
Digitalizarea
Accesul la o variantă online a farmaciei, unde pacientul are posibilitatea de a verifica stocul online sau de a rezerva produsele în farmacie este, de asemenea, un aspect de luat în calcul, pentru a ușura misiunea pacienților cu un program încărcat.
Surse:
chrome-extension://efaidnbmnnnibpcajpcglclefindmkaj/https://journals.sagepub.com/doi/pdf/10.1177/147323001003800203
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/16373990
Articol susținut de Catena