România a reușit deja să doboare cinci drone deasupra teritoriului național. Polonia încă nu a doborât nicio dronă rusească. Diferența dintre cele două țări nu stă neapărat în felul în care au acționat militar, ci e și în felul în care aleg să vorbească despre asta.
MApN: Documente secrete
Pe 28 septembrie, Polonia a anunțat public că își schimbă regulile de doborâre a agresiunilor aeriene și a explicat de ce.
În aceeași zi, HotNews a cerut Ministerului Apărării Naționale, pe Legea 544/2001, să explice regulile românești. După aproape o lună, o reclamație administrativă și două răspunsuri oficiale, ministerul nu a răspuns concret la nicio întrebare. A invocat documente secrete.
Partea stranie este că multe dintre răspunsuri existau deja în spațiul public. Le-au dat președintele într-o postare pe Facebook, ministrul în declarații publice și un general în funcție la televiziunea publică. Armata română comunică atunci când alege ea. Când presa întreabă oficial, se închide, devine opacă și se ascunde după articole de legi și efigia „clasificat”.
Polonia explică de ce vrea să schimbe tacticile de interceptare a dronelor
Anunțul polonez de la finalul lunii septembrie a avut tot ce trebuie să aibă o comunicare publică despre securitate. Ministrul adjunct al Apărării, Cezary Tomczyk, a informat la un eveniment public că schimbă regulile ca piloții militari să poată doborî țintele aeriene doar pe baza informațiilor radar, fără a mai fi nevoie de o identificare vizuală.
Până acum, pe timp de pace, pilotul trebuia să se apropie de țintă și să confirme ce este înainte să tragă. De acum, îi vor ajunge datele radarului și ale celorlalți senzori care pot comunica cu aeronava.
„În zilele următoare vom modifica procedurile care se aplică utilizării avioanelor noastre de vânătoare, dar și a elicopterelor, prin trecerea de la identificarea vizuală, care este standard în timp de pace, la așa-numita identificare pozitivă”, anunța adjunctul șefului Ministerului Apărării Naționale, citat de polsatnews, după cum scria DefenseRomania.
„Este vorba despre faptul că pilotul sau comandantul operațional pot lua decizia de a doborî o aeronavă străină pe baza informațiilor radar sau a altor date introduse în sistem. Nu putem rămâne inactivi când vine vorba de amenințări, iar toate indiciile arată că vor exista doar mai multe amenințări”, spunea oficialul polonez.
Semnalul electronic te poate însă induce în eroare. O identificare vizuală e mult mai sigură, ca să nu dobori din greșeală un mic avion utilitar sau un parașutist. Pe de altă parte, „alte date” la care se referă polonezii pot însemna imagini fizice din dronele de supraveghere. E complicat, răspunsul nu e simplu. Diferența e că polonezii vorbesc cu populația despre asta, în timp ce Armata noastră tace.
Dronele Geran-3 cu motor cu reacție zboară cu 400-500 km/h
Din punct de vedere tehnic, radarele (pentru că vorbim de mai multe sisteme – cel de pe avion, dar mai ales cele de la sol sau din avioane speciale de supraveghere) văd un punct pe ecran: cât de repede merge, la ce înălțime zboară, din ce direcție vine etc.
Apoi mai există și sistemul IFF (Identify Friend or Foe – identificare prieten-inamic) care funcționează ca o parolă electronică: întreabă aeronava „ești de-a noastră?” într-un mod codificat. Avioanele NATO răspund corect, o dronă rusească nu.
Puse cap la cap, aceste date dau ceea ce militarii numesc „identificare pozitivă” – suficient cât să poți stabili ce e o țintă legitimă sau nu.
Tomczyk a spus și de ce e nevoie de o astfel de modificare: o dronă Geran-2 zboară cu aproximativ 180-200 km/h, una Geran-3 cu motor cu reacție zboară cu 400-500 km/h, peste jumătate din viteza de croazieră a unui avion comercial. La aceste viteze mari, minutele în care e nevoie ca un avion să se apropie de țintă ca să o vadă pot fi minutele în care ajunge deasupra unui oraș.
Nimic din ce „a dezvăluit” Polonia nu dă Rusiei un avantaj
Tomczyk a recunoscut chiar că asemenea reguli erau rezervate până acum stării de război.
„Trebuie să implementăm aceste schimbări atât în beneficiul piloților, cât și al securității naționale”, spunea Tomczyk, care admitea că abordarea este „o noutate în cadrul NATO în ansamblu”.
Nimic din aceste explicații date de partea poloneză nu e o indiscreție, nu îi dă Moscovei vreun avantaj. Nu sunt distanțe, frecvențe sau coduri, ci este explicat un principiu pentru cetățenii care plătesc avioanele militare și trăiesc sub traseele dronelor.
În România, MApN se pitește după articole de lege
Pornind de la știrea poloneză, HotNews a pus MApN o serie de întrebări simple. Dacă piloții F-16 au nevoie de identificare vizuală înainte să tragă, cum e decisă doborârea, dacă MApN ia în calcul modelul polonez și dacă s-a consultat cu alți aliați pe această temă.
În primul răspuns Ministerul a invocat tot felul de excepții legale pentru informațiile solicitate – articole din legi, ordonanțe și chiar convenția de la Chicago din 1944. A adăugat că „angajarea țintelor aeriene se execută potrivit prevederilor planurilor de operații”, iar la „celelalte subiecte”, fără să spună care, a răspuns că „nu deținem informațiile solicitate”.
Față de răspunsul MApN am făcut o reclamație administrativă. Am cerut ministerului să spună măcar ce anume e clasificat și să răspundă cu da sau nu la întrebarea de principiu, pe modelul polonez de comunicare publică.
Comisia ministerului a respins reclamația ca neîntemeiată, în unanimitate, și a explicat că procedurile „se regăsesc în documente interne care nu au caracter public” și că tacticile se actualizează permanent, în urma schimbului de informații cu aliații. În ce direcție, nu a spus.
Ce firimituri ni se strecoară
Curios e că o bună parte din ce a refuzat ministerul să răspundă o spuseseră deja public chiar oamenii săi.
Prima întrebare a HotNews era dacă pilotul trebuie să confirme vizual ținta înainte să tragă. MApN a răspuns că informația e clasificată. Cu două luni înainte, pe 20 iulie, generalul Ioan Mischie, comandantul Comandamentului Componentei Aeriene, răspunsese deja la această întrebare în emisiunea „Frontul” de la TVR Info.
Potrivit lui Mischie, regulile nu permit deschiderea focului doar pe baza semnalului radar. Pilotul are nevoie de o identificare certă, vizuală sau optoelectronică, iar asta înseamnă fie că vede ținta cu ochii lui, fie că o vede pe ecranul camerei cu infraroșu din containerul de ochire al avionului. Este exact răspunsul pe care ministerul nu a vrut acum să îl dea în scris.
Generalul Mischie a explicat și de unde vine această regulă. A povestit că piloții au crezut, în unele misiuni, că au drona pe radar, dar mai apoi analizele de după zbor au arătat că radarul urmărea, de fapt, o mașină de pe șosea. E logic. Sunt situații în care poți periclita și traficul aeronautic civil. Dar cele care amenință acum acest trafic sunt dronele. Cele trimise de Rusia.
Argumentele generalului Mischie
Radarele avioanelor de vânătoare sunt gândite pentru ținte mai mari și mai rapide, care returnează un „ecou” de cel puțin 0,5 metri pătrați, iar o dronă Shahed-136 (Geran-2) returnează o reflecție radar de circa 0,03 metri pătrați. Iar drona zboară foarte jos, la 50-100 de metri altitudine, printre „ecourile” mașinilor și caselor de la sol, iar capacitatea „creierului” avionului de a discerne ținta din tot acel zgomot radar este limitată.
Generalul a mai vorbit despre fereastra de circa trei minute pe care o au piloții la Dunăre și despre nopțile în care un F-16 nu poate coborî în siguranță atât de jos. A vorbit și despre localitățile dintre Tulcea și Galați, peste care nu este permis să poată cădea o rachetă trasă aiurea. Nu a dezvăluit nimic care să-l ajute pe adversar.
A explicat însă, mai bine decât orice comunicat, de ce România practic nu copiază modelul polonez. Însă explicația lui a ajuns la public pe o singură cale: o emisiune de televiziune, nu un răspuns oficial al ministerului.
Chiar ministrul spune public cum se „actualizează tacticile”
La întrebarea dacă MApN ia în calcul schimbarea procedurilor, ministerul a răspuns întâi că „nu deține informațiile solicitate”. Ulterior, după reclamația administrativă a redacției, pierdută de jurnaliști, a spus doar că tacticile „se actualizează permanent”.
Imediat după doborârea celor două drone în Marea Neagră din 17 octombrie, acum fostul ministrul al Apărării, Radu Miruță, explica public tocmai o astfel de „actualizare” a tacticilor.
„Am făcut niște analize care ne-au dus la un model”, a spus el. Armata estimează acum pe unde va intra drona, iar avioanele o așteaptă „fix în punctul în care s-a estimat că va exista încălcarea spațiului aerian românesc”.
Până atunci, F-16-urile decolau de la Baza 86 Fetești după alarmă și, potrivit ministrului, „nu aveau timp” să ajungă în zona de interceptare.
Diferența s-a văzut imediat. În iulie, o dronă a zburat o oră și 23 de minute deasupra României până să fie doborâtă în Buzău. Pe 17 octombrie, prima dronă a fost doborâtă la două minute după ce a intrat în spațiul aerian, iar a doua după patru minute, ambele deasupra mării.
Așadar, procedurile s-au schimbat. Nu s-a schimbat regula de identificare, ci felul în care avioanele sunt așezate pe hartă. La nici zece zile după ce ministerul ne scria că „nu deține informațiile solicitate”, ministrul prezenta public o tactică nouă.
Secretul care nu apără pe nimeni
Rezultatul e, de fapt, o comunicare cu două fețe. Când armata are un succes, informația abundă în detalii, în laude și postări triumfaliste pe rețelele sociale. Președintele anunță doborârea pe Facebook, ministrul explică noua tactică, iar MApN publică orele exacte ale interceptărilor. Când presa pune întrebări pe care armata nu le-a ales, răspunsul e o listă de legi și o ștampilă „clasificat”.
Ca să fie clar, noi nu am cerut publicarea în detaliu a regulilor de angajare. Nu ne interesează distanțele, frecvențele și lanțul exact de comandă, care trebuie să rămână secrete. Dar Rusia nu află nimic nou dacă MApN confirmă în scris ce a spus un general la televizor.
Află în schimb cetățenii, care altfel ajung să judece ce face armata doar din mesajele RO-Alert și comunicatele seci publicate pe site.
Poate că prudența românească e superioară vitezei poloneze
Iar cetățenii au nevoie de aceste explicații. Doar așa pot înțelege de ce o dronă a zburat, în iulie, o oră și 23 de minute deasupra României înainte să fie doborâtă într-un câmp din Buzău. Doar așa pot judeca dacă prudența românească e mai bună decât viteza poloneză. Încrederea oamenilor în armată e și ea o resursă de apărare, iar ea se construiește explicând constant, nu doar în zilele bune.
România nu are ce ascunde, ba dimpotrivă – are cu ce se lăuda. Dintre statele NATO din Europa a doborât până acum cele mai multe drone rusești și a demonstrat că poate reacționa la Marea Neagră chiar și cu arsenalul său limitat.
Armata doboară drone, atât cât e posibil cu nivelul actual al tehnicii, nu doar al celei românești, ci mondiale. Armata își adaptează cu succes unele tactici și are argumente solide pentru prudența ei.
Iar mulți dintre profesioniștii Armatei știu chiar foarte bine să explice lucrurile fără a da din casă informațiile confidențiale. Ar fi bine ca și ministerul să le spună atunci când e întrebat.
