România are termen de la UE să reducă până în 2030 la jumătate valorile poluanților din aer

România are termen de la Uniunea Europeană să reducă la jumătate valorile poluanților din aer, până la 1 ianuarie 2030, conform unei directive europene privind calitatea aerului înconjurător, spune Laurențiu Păștinaru, președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).
Documentul trebuie transpus în legislația din România, până la 11 decembrie 2026, iar în acest an am putea vedea o primă formă a legii, pregătită de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Directiva (UE) 2024/2881 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2024, privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa (reformare) a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și a intrat în vigoare la data de 10 decembrie 2024, având doi ani pentru transpunerea în legislația de la noi din țară.
Documentul aduce mai multe modificări importante directivelor anterioare privind calitatea aerului, reducând foarte mult valorile limită zilnice ale poluanților din aer, precum și numărul depășirilor permise.
„Valorile-limită pentru protecția sănătății umane de atins până la 1 ianuarie 2030 au fost reduse la jumătate, față de cele din prezent și au fost introduse noi categorii de intervale de măsurare. Situația va fi foarte complexă, având în vedere faptul că de multe ori nu reușim să ne încadrăm nici în prezent în limitele impuse”, spune Laurențiu Păștinaru.
Președintele ANPM adaugă că cea mai mare răspundere în aplicarea legii prin care va fi transpusă această directivă revine primarilor și că aceștia trebuie să înțeleagă că vor avea de făcut periodic foi de parcurs, dacă într-o zonă sau o unitate administrative-teritorială nivelurile poluanților depășesc orice valoare limită.
„Pentru poluantul PM 2,5 este prevăzută, în prezent, o limită maximă pe an calendaristic, de 25 de micrograme pe metru cub, însă o dată cu intrarea în vigoare a noii directive apare o valoare zilnică maximă de 25 de micrograme pe metru cub, iar valoarea anuală scade la doar 10 micrograme/metru cub. Și la PM 10, valoarea anuală va fi redusă la jumătate, de la 40 de micrograme pe metru cub, la 20, iar numărul maxim al depășirilor permise a scăzut la 18, de la 35”, a explicat Corina Lupu, directorul al direcției generale Monitorizare a ANPM.
Modificări apar și în cazul măsurătorilor pentru dioxidul de azot, unde se introduce o medie zilnică de maximum 45 de micrograme/metru cub, iar limita anuală scade, de la 40, la 20 de micrograme/metru cub.
De asemenea, la dioxidul de sulf media zilnică va fi redusă, de la 125, de la 50 de micrograme/metru cub, și se introduce o medie anuală de doar 20 de micrograme/metru cub, mai spune cei de la ANPM.
Aceste foi de parcurs, care urmează să fie întocmite de autoritățile locale, trebuie să arate clar măsurile pe care le-au implementat primăriile pentru reducerea poluanților din unitățile administrativ-teritoriale pe care le conduc, progresul făcut în timp și să identifice măsuri suplimentare față de ce au inclus în prezent în Planurile Integrate de Calitate a Aerului (PICA).
Sursa foto: Dreamstime.com