România, lovită de un ciclon mediteranean. ANM anunță „precipitaţii bogate” și strat de zăpadă de până la 50 cm până luni
Un ciclon mediteranean, Deborah, ne traversează țara în acest weekend și aduce ploi abundente în sud și est, precum și ninsori consistente la munte, unde stratul de zăpadă poate ajunge chiar și la 40 – 50 cm în următoarele zile, a anunțat sâmbătă dimineață meteorologul ANM Robert Manta, la Antena3.
Noaptea trecută,a nins puternic în zona montană a mai multor județe, iar drumarii au fost prezenţi cu utilajele pe drumurile. În unele zone din Gorj, stratul de zăpadă a atins peste 35 de cm.
Până luni, 30 martie, la ora 10.00, este în vigoareo alertă cod galben de precipitații însemnate cantitativ și viscol la munte, în peste jumătate de țară.
Meteorologul ANM Robert Manta a explicat, la Antena 3, că cele mai mari cantități de precipitații sunt așteptate în zona subcarpatică din Moldova, unde pot depăși 50 l/mp până luni dimineața.
„Vorbim despre un ciclon mediteranean care ne traversează, ne aduce precipitaţii bogate în partea de sud şi de est a ţării. Probabil, cele mai mari cantităţi până luni dimineaţa, se vor acumula în zona subcarpatică din Moldova: vorbim despre cantităţi care ar putea cumula peste 50 l/mp”, a declarat Robert Manta.
„În acelaşi timp, la munte, ninge la peste 1.500 de metri, în special. S-a depus deja un strat de zăpadă, va mai ninge, iar până luni dimineaţa, probabil, stratul de zăpadă depus peste weekend ar putea să fie în creştere chiar şi cu 40 – 50 cm”, a mai spus meteorologul.
Meteorologul a mai spus că, deşi vremea este instabilă, temperaturile din zonele joase nu vor scădea semnificativ, urmând să se înregistreze valori de până la 15 grade Celsius în estul și vestul țării.
„Totuşi, dacă ne referim şi la zona joasă, valorile de temperatură au scăzut, dar nu foarte mult; în continuare, astăzi, prin est se vor înregistra 15 grade şi mâine, în partea de vest a României, mercurul va urca în termometre până la 15 grade Celsius”, a mai precizat Robert Manta.