„România nu este un stat laic, este doar un stat neutru religios”. Interviu cu fostul reprezentant BOR care s-a aflat în mijlocul unui scandal, în calitate de membru CNA

Mai multe organizații de apărare a drepturilor omului i-au cerut demisia lui Vasile Bănescu după ce a declarat că „a contrazice o instituție în deciziile ei nu face parte din fișa postului unui jurnalist obiectiv”. Membrul CNA recunoaște acum, într-un interviu pentru publicul HotNews, că acea remarcă, făcută în cazul deciziei instituției de a sesiza YouTube pentru a da jos un video al jurnalistului Marius Tucă, „a fost sub presiunea momentului”, „nefericită” și „insuficientă” și și-a cerut scuze. În schimb, Bănescu apără în continuare hotărârea CNA și spune că a fost una conform legii. 

• În preajma Paștelui, Vasile Bănescu critică folosirea credinței în scopuri electorale de către politicieni: „Nu e onest să-l transformi pe Hristos în agent electoral. Asta face rău inclusiv Bisericii”, spune fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei.   
• „Credința nu e în divorț cu rațiunea niciodată, pentru că rațiunea e un dat ontologic al omului și dar în același timp al lui Dumnezeu. Conspiraționismul nu face decât să despartă credințe religioase de rațiune”, observă teologul. 
• Vasile Bănescu mai susține că România nu este un stat laic, așa cum este Franța de exemplu, ci un stat „neutru religios”, adică nu are componenta „anti-religie” pe care o presupune statul laic. 

„Un peisaj sălbăticit”

– Domnule Vasile Bănescu, cum arată acum peisajul mediatic din perspectiva dumneavoastră?
– Vasile Bănescu: Este un peisaj care reflectă, cred eu, destul de fidel peisajul societal în care trăim, societatea românească fiind în ultimii ani progresiv polarizată. Au apărut în ea bule între care nu există o comunicare rațională și dialog. Atributele acestui peisaj cred că sunt încrâncenarea, fidelizarea excesiv idolatră în legătură cu anumite persoane în jurul cărora au fost create aceste bule. 

Cert este că impactul cel mai mare asupra societății îl are zona online și social-media. Eu am posibilitatea, în cadrul Consiliului Național al Audiovizualului, să văd în profunzime acest peisaj în online, dar și în audiovizual. Este un peisaj sălbăticit, haotic, care aduce la suprafață lucruri deprimante pentru privitor. 

Asist, citesc, vizionez materiale care denunță un grad de vulgaritate, un grad de mobilizare a ceea ce poate fi mai urât într-un om, care deversează în acest spațiu nu doar simple injurii, ci o întreagă pletoră de mizerie adâncă, care de multe ori m-a dus cu gândul la păducheria și menajeria despre care vorbea cândva Baudelaire. 

Sunt fragmente de societate foarte urâțite, foarte adâncite în ură. 

S-a scris o carte cu titlul „Anii urii”. Acei ani ai urii despre care vorbea Horia Patapievici, prin comparație cu ultimul an sau cu ultimele luni, aș spune că pălesc. 

Ultimele luni au fost, cel puțin pentru mine, o neagră revelație din perspectiva faptului că mizeria socială manifestată prin ură, violență, agresivitate, manipulare pe care am văzut-o sigur desfășurându-se în spațiul public, toate aceste lucruri arată un peisaj mediatic polarizat, un peisaj mediatic hiper politizat. 

„Există un segment al societății care a ajuns să creadă în mod real că România este o dictatură”

– Ce credeți că a dus la acest mediu despre care vorbiți?
– Sigur, factorii provocatori sunt și ei destul de limpezi acum. Există un segment al societății care, bombardat cu fake news, bombardat cu dezinformare, a ajuns să creadă în mod real că România e o dictatură, că trăim într-o dictatură. 

Asta arată, evident, ignoranța în legătură cu termenul „dictatură”, pentru că cei care vorbesc despre dictatură o fac de la microfoanele unor entități media perfect libere, care emit în răbdătorul spațiu mediatic absolut ce doresc. Dar aceste nuanțe și contradicții nu-i impresionează pe cei care vorbesc despre dictatură. 

La fel, acreditarea frauduloasă a noțiunii de „lovitură de stat”, pe care statul însuși și-o aplică în viziunea acestor persoane, acest lucru face din peisajul nostru mediatic un peisaj accidentat, un peisaj prin care se trece greu și în care nu dialogul este punctul comun sau punctul forte. 

Din păcate, e deprimant, dar sper că după traversarea acestei perioade electorale, lucrurile ar putea reveni încet, încet, la o pseudo-normalitate, pentru că eu leg normalitatea de gradul de educație al unui popor. 

Eu cred că tot ce s-a întâmplat în ultimele luni de zile a surprins România într-un punct de înaltă vulnerabilitate educațională, probabil cea mai înaltă de după 1990. Altfel nu s-ar putea explica confuziile teribile între adevăr și minciună, între fake news și știre reală, între informare și dezinformare. 

Despre cazul Marius Tucă: „E un material care conținea o gravă dezinformare din perspectiva legii”

– Am avut recent episodul cu clipul lui Marius Tucă. CNA a cerut să fie dat jos de pe YouTube. A fost o decizie dură, care a divizat opiniile în societate. Ce ar fi putut face CNA pentru ca un astfel de gest să fie înțeles mai ușor? 
– Decizia despre care vorbiți n-a fost deloc una mai dură decât ar putea spune oricine din sfera mediatică, care răspunde public în fața unei sancțiuni date de CNA. Sunt legile audiovizualului și Codul audiovizualului și alte documente adiacente acestor legi care spun care este reacție legitimă și obligatorie din partea CNA. 

Decizia în legătură cu eliminarea de pe o platformă socială a unui material realizat de un jurnalist foarte cunoscut, care nu încetează să fie jurnalist chiar dacă înregistrează în alt mediu decât redacția, s-a luat după ce materialul a fost analizat. E un material care conținea o gravă dezinformare din perspectiva legii. Și când spun lege, mă refer și la spiritul, și la litera ei. 

Utilizarea total improprie, inadecvată, contra realității a expresiei „lovitură de stat” are implicații. Are un impact în spațiul societal. Oamenilor li se spune că o persoană e victima unei lovituri de stat, doar pentru că autorități îndrituite ale statului, au analizat și au ajuns la concluzia că persoana respectivă nu se califică pentru funcția de președinte al României. 

Toate aceste acte despre care vorbesc, acte prin care a fost respinsă candidatura cuiva, sunt în baza unor legi, în baza unor dovezi apărute pe care le au autoritățile. 

Faptul că aceste autorități nu au fost poate suficient de transparente, nu au oferit explicațiile necesare menite să calmeze anumite spirite, asta e o altă discuție și responsabilitatea acelor autorități. 

Dar a încerca cu pseudo-argumente, desigur, să justifici noțiunea de lovitură de stat pe care Biroul Electoral Central al unei țări democratice ar fi dat-o este, fără îndoială, o dezinformare. 

Despre asta a fost vorba, în esență. Sunt dator să explic încă o dată reacția mea provocată de unul dintre colegi, care a încercat să descrie situația despre care vorbim în termeni cu care ceilalți membri ai instituției nu au fost deloc de acord. 

Eu personal am vorbit cel mai puțin, am avut o remarcă formulată sub presiunea momentului și într-o stare în care ne aflam cu toții atunci când apare o polemică evidentă între membrii unui consiliu, lucrurile pot fi rostite imperfect. 

A fost și cazul meu, care, gândindu-mă exclusiv la Biroul Electoral Central și la o persoană care făcea obiectul analizei prin materialul respectiv, am spus că pe fișa postului unui jurnalist obiectiv nu se află cu prioritate contrazicerea, fără argumente, a deciziei unei instituții care nu poate fi suspectată că ar fi dat o lovitură de stat. 

Mi-am cerut scuze public pentru cei care au fost contrariați de această formulare și care n-avea legătură cu libertatea de exprimare, cu libertatea presei de a ancheta, de a pune întrebări și așa mai departe. 

Există însă un grup de persoane care s-au consacrat ca apologeți ai unei mișcări care comunică programatic, repetitiv, și care spune că a fost o lovitură de stat, că a fost dată noaptea, că hoții care au tăiat democrația au tăiat ce mai rămăsese din statul ăsta și așa mafiot. 

Acestea nu sunt simple opinii. Pentru că simple opinii avem când vorbim noi doi, colocvial. Una e să ai o opinie în privat și alta este să expui enormități din punct de vedere al legii și al realității. Punând în spațiul public acest tip de discurs și de argumentație într-un moment cu totul special, într-un moment electoral, într-un moment când oamenii au nevoie de clarviziune, de limpezime și nu de confuzie. 

Dacă acest material ar fi circulat în alt context, bineînțeles că n-ar fi atras atenția, așa cum a atras atenția acum. 

Închei prin a spune că responsabilitatea publică a unui jurnalist, și a oricărui om cunoscut în spațiul public e direct proporțională cu gradul lui de vizibilitate. Impactul oricărui mesaj pe care un om public îl adresează unei societăți care este, evident, într-o stare specială în preajma alegerilor, are o relevanță foarte mare.

Deci n-a fost vorba de un act de cenzură. S-a eliminat un simplu material, așa cum CNA-ul, în baza legii, sesizează o platformă căreia îi transmite să revizuiască, să verifice acel material și în toate cazurile respective, să ia platforma decizia de eliminare. 

Deci nu CNA-ul a eliminat un material. CNA-ul a sesizat o platformă socială care a decis, în urma, revizuirii conținutului acelui material, să-l elimine. Atât. 

„Foarte mulți oameni sărmani au ieșit, pe bună dreptate, în stradă, să își exprime nemulțumirea”

– Spuneți că decizia CNA a venit, analizând deciziile CEDO, Constituția, legile și așa mai departe. Cu toate acestea, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului-Comitetul Helsinki a ieșit după declarația dumneavoastră și v-a cerut demisia.
– Da, este adevărat.  

– Cum vedeți acest punct de vedere care a venit din partea unei organizații care are ca scop tocmai analiza drepturilor omului din perspectiva legii? 
–  Nu a fost doar vocea instituției pe care ați citat-o. Au fost și altele, inclusiv Active Watch, o instituție foarte respectabilă din punctul nostru de vedere, care însă a atacat instituția CNA fără să vină să discute, să avem un dialog, în care să putem explica rațiunile mai profunde, dincolo de comunicatele oficiale. 

Comunicatul CNA pe această temă este unul riguros, argumentat legal. 

De ce s-a întâmplat ca anumite voci să fie, nu doar critice, dar să ceară inclusiv demiterea unui membru CNA? Pentru că, a fost, repet, o formulare foarte nefericită, insuficientă, spusă într-un anumit context pe care l-am explicat ulterior în spațiul public. 

Și cred că de la această neînțelegere a pornit totul și, mai ales, cred că e vorba de o grijă cumva justificată la nivel internațional. Oamenii percep orice gest instituțional menit nu doar să sublinieze, ci să întrețină această ordine, această coerență logică, ca pe un act abuziv, cum îl descriu unii. 

Trăim într-o societate în care foarte mulți oameni sărmani au ieșit, pe bună dreptate, în stradă, să își exprime nemulțumirea acumulată în ultimii treizeci de ani. 

De aceste nemulțumiri, justificate, au profitat cei care au fluturat și flutură în continuare tema suveranismului, ca și cum România n-ar fi o țară suverană, ca și cum suveranitatea României nu ar fi garantată de Constituție, ca și cum cineva atacă România, ca și cum cineva își bate joc de România. 

Aceste lucruri chiar au fost sădite în mintea oamenilor de către lideri politici care vorbesc continuu, fără coerență logică despre dictatura din România, despre lovituri de stat succesive care au fost date din decembrie până acum. 

Așadar, există un grad și de manipulare, și de credulitate și de insuficientă educație, coroborate pe fondul unei propagande uriașe făcute împotriva Occidentului, împotriva Europei. 

Asta n-ar trebui să-i lase indiferenți pe cei care critică CNA-ul.

„În România nu există o cultură a dialogului”

– Ce i-ați răspunde unei astfel de persoane, care iese în stradă și acuză că „CNA cenzurează”?
– Pentru a explica ceva, inclusiv lucrul acesta, trebuie să existe un cadru al dialogului. Trebuie să existe o minimă bunăvoință de a sta de vorbă, o minimă răbdare de a îl asculta pe cel care vorbește până la capăt, de a nu interveni furios și aprioric împotriva unui punct de vedere. Eu pot merge absolut oriunde să explic nu doar ceea ce știu și ce văd, dar și dincolo de ce se vede. Dar, din păcate, eu cred că în România nu există o cultură a dialogului. 

Sunt doar forme rudimentare, în care se poartă un așa-zis dialog.  E foarte greu să vorbești cu un om fanatizat, cu un om bigotizat.

Este necesară în societate educația, dar, de asemenea, este necesară și internalizarea unor legi. Dacă privim peisajul social românesc observăm refractaritate în fața legii, fentarea legii. 

Aș putea vorbi cu absolut oricine, cu condiția să se poată sta de vorbă cu cineva. 

De aici nu rezultă vreo autovictimizare. Întrebarea dumneavoastră e necesară, dar răspunsul ei, din păcate fondat pe realitate, arată că e foarte greu să mai porți astăzi un dialog rațional. E complicat și vedem asta și la televiziuni. Vedem asta în foarte multe locuri din spațiul nostru mediatic. 

„A da de pământ cu reglementarea e un gest care n-are legătură cu rațiunea”

– Ce le răspundeți celor care afirmă: „Media nu poate fi reglementată pentru că i-ar diminua din libertăți. Presa nu ar mai fi independentă dacă este reglementată”?
– Mi se pare un sofism, pentru că toți avem nevoie de reguli. A da de pământ cu reglementarea e un gest care n-are legătură cu rațiunea, cu ordinea. Și nu vorbim de ordine dictatorială, cum își imaginează unii. Și observ că acești „unii” sunt foarte nostalgici în legătură cu o perioadă în care chiar am avut dictatură. 

Enormități precum „în vremea comunismului am avut cei mai buni miniștri”, „era mai bine pe vremea lui Ceaușescu”, „trebuie să ne luăm țara înapoi”, de parcă ne-a furat-o Europa, au fost ambalate prost, deversate în spațiul public și înghițite, asimilate de oameni incapabili să gândească cu capul lor. 

Nu-i judecă nimeni, pentru că sunt victimele unui proces de educație deficitar. 

România a fost mereu inegală în interiorul ei. Avem excepții extraordinare care arată cea mai frumoasă imagine a României când e vorba de oamenii extraordinari care aduc țării o imagine cu care ne mândrim cu toții, deși nu avem niciun merit pentru asta. 

Un om, un cetățean lipsit de discernământ moral, în primul rând, nu doar mental, va fi un om confuz, va fi un om credul, va fi un om foarte permeabil la manipulare și propagandă. 

E ceea ce vedem cu ochii noștri de multe ori, nu doar în această campanie electorală. Reglementarea în anumite domenii e absolut necesară. Legislația pe care o are CNA-ul este foarte bine ajustată în cheia comună în care se mișcă și celelalte instituții, să spunem, ale CNA-ul în alte țări. Deci întrebarea la care așteaptă unii acest răspuns este una, zic eu, sofistică, așa cum o pun ei. 

„CNA-ul e bau-baul acum în ochii multora”

– Recent, canalul de TikTok al jurnalistului Ion Cristoiu a fost suspendat, iar asta a dat naștere unor speculații. Una dintre ele este că CNA-ul ar fi cerut acest lucru. 
– Sigur, CNA-ul e bau-baul acum în ochii multora. Așa cum se știe, cum a recunoscut chiar posesorul acelui cont, CNA-ul n-are nicio legătură. 

Platformele sociale, cum este TikTok-ul, au dreptul să ia deciziile acestea atunci când văd că anumite conținuturi contrazic termenii pe care platformele le impun. Eu cred că TikTok-ul a reacționat în urma detectării unor dezinformări, a unor lucruri care nu au bază, care nu au o argumentație derivată din realitate. Presupun că asta a stat la baza eliminării acelui cont. Deci CNA nu a avut absolut nicio legătură cu asta. 

„Eram privit și criticat ca excesiv de progresist, să spun soroșist”

– În momentul în care ați fost numit la CNA, au fost anumite voci în spațiul public care spuneau că fostul purtător de cuvânt al celei mai importante confesiuni nu poate să fie arbitru în spațiul audiovizual. Poate sau nu?
– A fost una din întrebări. Pe vremea când eram în spațiul bisericesc, cum îl numesc aceștia, eram ca o prezență oarecum bizară, pentru că eu sunt ca formație inițială teolog. Teologia nu înseamnă ceea ce-și imaginează unii privind spre clerul unei biserici.

Teologia e o parte masivă a culturii europene și universale. Dar pe vremea când lucram în acel spațiu, eram privit, criticat și rejectat de oameni din spațiul respectiv ca excesiv de progresist, să spun soroșist. Acest termen face parte din discursul cotidian al anumitor posturi de televiziune, care împart oamenii în soroșiști și suveraniști. 

Eu sunt deci un intelectual public. Atunci când lucram în Patriarhia Română am întreținut relația cu toată presa din România, pentru că eram singura persoană care comunica. 

Eu comunicam pe teme foarte complicate, legate de atacuri la adresa instituției, unele justificate și am recunoscut permanent acest lucru. Adică ceea ce cred că mă caracterizează este obiectivitatea. 

„Clerul este o minoritate în Biserică”

Evident că poate vorbi un laic în numele Bisericii, pentru că el face parte din Biserică. Biserica doar în viziunea reducționistă a unora e compusă din cler. Așa cum se știe, clerul este o minoritate în Biserică. Biserică e compusă din noi toți, care aderăm la niște valori foarte înalte, culturale, evident creștine, care stau la baza fondării Europei și chiar a Uniunii Europene. 

Biserica, oriunde în lume, face parte din corpul social, pentru că ea e formată preponderent din laici ca mine. 

Am fost propus, după retragerea mea benevolă din cadrul Patriarhiei Române, să accept o nominalizare pe care am analizat-o îndelung. N-am acceptat de prima dată, chiar am avut rețineri, dar meditând asupra acestei propuneri, mi-am dat seama că pot să îmi aduc o contribuție datorită expertizei mele de peste zece ani de relație directă cu presa din România, o relație absolut decentă, aș spune reciproc benefică, să îmi aduc o contribuție într-un cadru onorant, precum este Consiliul Național al Audiovizualului. 

Eu aici nu sunt avocatul nimănui, dimpotrivă, când devii membru în CNA, trebuie să dezbraci orice haină a subiectivismului. Așadar, sunt un om obiectiv.  

Repet, recent, în ciuda experienței mele, am avut o formulare deficitară, pe care am explicat-o ulterior și nu mai intru acum în amănunte. Dar sunt un om cu cele mai bune intenții.

Nu am parti-pris-uri, nu am subiectivisme legate de Biserică. E posibil oare, într-un stat laic, ca cineva care a lucrat cândva într-o instituție precum Patriarhia Română, să fie membru CNA? Da, nu e doar posibil, e și dezirabil, pentru că această complexitate, această diferență care asigură obiectivitatea în general, sunt binevenite. 

Iar România, spre știința celor care cred că e un stat laic precum Franța, este doar un stat neutru religios. E o nuanță care scapă în general în spațiul public. 

Prin stat neutru religios se înțelege că statul român este un stat care are dialog, are parteneriate cu toate cultele religioase recunoscute din România. Nu e un stat antireligios.

Statul laic are conotațiile unui stat care respinge cumva religiosul. Statul român eu cred că se situează cât se poate de onorabil din acest punct de vedere. E un stat care are relații, ca să spun așa, avantajoase în parteneriat cu cultele religioase recunoscute. 

„Nu e onest să-l transformi pe Hristos în agent electoral” 

– Ce responsabilitate are Biserica în cazul politicienilor care se folosesc de idei religioase în retorica lor?
– Are datoria să nu se lase vampirizată, să nu se lase pradă unor discursuri care îi răpesc terminologia, care îi folosesc discursul și această terminologie în cheie politică și electorală. Această datorie, sigur, o are orice cult religios care nu trebuie să se lase instrumentalizat de o entitate politică precum un partid. Acum, din păcate, am observat folosirea terminologiei religioase și a noțiunii de Dumnezeu de foarte multe entități politice, nu de toate. Ceea ce arată un tip de oportunism.

Un partid politic nu e o entitate al cărei discurs să fie împănat cu terminologie religioasă. Dar poporul român, societatea românească, fiind o societate încă destul de consistent religioasă, poate vibra, poate reacționa, poate vota, inclusiv animată de o simpatie pentru folosirea unor cuvinte precum Dumnezeu, Biserică, mă rog, valori creștine și așa mai departe. Nu e interzis să faci asta. Dar nu e firesc, nu e onest ă să-l transformi pe Hristos în agent electoral. 

Asta face rău inclusiv Bisericii. 

Am văzut în ultima perioadă în online foarte multe materiale,, în care orice instigare la violență, amenințări îngrozitoare care, evident, n-au legătură cu creștinismul și cu credința reală se încheie invariabil cu formula „Doamne, ajută!”.

Adică, la sfârșitul unei imprecații, la sfârșitul unei instigări la violență și amenințări cu moartea, acești oameni, lideri sau doar promotori ai unui mesaj despre care știm cu toții sub ce panaj defilează, se încheie cu „Doamne, ajută!” A lua pe Dumnezeu și a-L asocia cu mizeria ta morală, cu gândirea ta rudimentară, impregnată de violență și de ură la adresa altora este, fără îndoială, descalificantă. 

Din păcate, se întâmplă lucrul acesta și eu îl consider nociv, nociv și pentru sănătatea politică a țării și pentru imaginea Bisericii. Iar Biserica, dacă nu reacționează dacă crede că i se face vreun serviciu prin folosirea incontinentă a cuvântului „Dumnezeu” în discursul politic, eu cred că  nu procedează bine. 

Biserica are inclusiv rolul de a promova moderația. Moderația e o virtute creștină. Da, evident, a fost o virtute și precreștină, dar moderația, echilibrul, discernământul sunt, ca să spun așa, termenii pe care discursul religios trebuie să-i privilegieze atunci când se întâmplă ce se întâmplă în contextul capturării acestor termeni religioși și politizării lor, eu cred că și personal am reacționat la vremea respectivă. Trebuie să transmitem un semnal că lucrurile nu sunt în ordine și nu onorează pe nimeni dacă sunt așa. 

Cum se împacă creștinismul cu „New Age”

– O bună parte din persoanele care se folosesc în acest stil de discursul pe care l-ați menționat includ în retorică elemente care fac parte dintr-un curent numit „New Age”. Poți să fii creștin și să crezi în elemente din acest curent?
– Pe scurt, nu poți să fii. Nu poți să fii creștin amestecând grosolan aceste lucruri. Cei despre care vorbiți, inclusiv un fost candidat care care se folosea de cuvântul „Dumnezeu” la fiecare zicere cu aer sapiențial, nu se afla în niciun fel în zona creștină autentică. Pentru că, repet, a spune că Hristos s-a născut pentru ca poporul român să devină farul întregii lumi, nu e o aserțiune creștină. Este o enormitate, o elucubrație. Este anti-creștin, este în afara oricărei reflecții care să includă creștinismul. 

Cu toate acestea, un segment larg social a primit cu mare satisfacție acest tip de discurs, ceea ce arată că un larg segment social din România nu este alfabetizat din punct de vedere creștin. O spun cu foarte multă mâhnire. 

Am spus-o și nu trebuie să ne ferim să spunem asta. Tot vorbim de poporul român, popor creștin. Când vorbim despre asta, în mod sigur nu putem face referire la actualul popor, ci vorbim mereu de un popor român care chiar a fost creștin, așa cum a fost el. Dar toate tradițiile populare și culturale indică prezența unui ferment creștin curat într-o perioadă anterioară nouă. 

Astăzi vorbim despre un creștinism epidermic. Vorbim despre un creștinism superficializat de tradiții și apucături necreștine. Vorbim despre o ignoranță religioasă, care, din păcate, cred că face ravagii în spațiul nostru. Vorbim de patinarea aceasta pe o suprafață a ritualului, dincolo de care, desigur, se află miezul creștinismului. 

Accesul la miezul creștinismului, la înțelegerea reală a creștinismului, este foarte limitat astăzi și din cauza asta, personajele despre care vorbim, care defilează cu Dumnezeu în zona politică, sunt personaje care manipulează cu sau fără știință. 

Probabil că așa gândesc ele, dar e o gândire strâmbă din punct de vedere creștin. N-are nicio legătură. Cauzele pentru care s-a ajuns aici evident că sunt multiple, le putem discuta, dar ele au ca numitor comun o inerție din care se pare că nu reușim să mai ieșim. O inerție inclusiv religioasă, o superficialitate culturală, și care toate compun un mediu și un cadru în care se fac foarte, foarte multe confuzii. 

Așadar, nu poți fi creștin real în măsura în care creezi tot felul de alte năzbâtii, mai mult sau mai puțin teologice. 

Creștinismul real presupune claritate morală, presupune limpezime mentală. Credința nu e în divorț cu rațiunea niciodată, pentru că rațiunea e un dat ontologic al omului și dar în același timp al lui Dumnezeu. Conspiraționismul nu face decât să despartă credințe religioase de rațiune.