Romania ramine fara ruta petrolului caspic
Degeaba s-au laudat autoritatile romane cu proiectul oleoductului Constanta-Trieste, care ar fi urmat sa preia petrolul caspic si sa-l duca spre Occident. Turcia a fost mai rapida si a inaugurat deja un oleoduct similar, care ii confera un imens avantaj strategic pe piata energetica. Statul roman compenseaza insa prin privatizari in domeniu, cum este cea a companiei Electrica Muntenia Sud.
In mod previzibil, compania de distributie a fost achizitionata de italienii de la Enel, care vor plati pentru ea 820 de milioane de euro. Mult? Putin? Evolutia ulterioara a investitiilor italiene o va demonstra.
Pe piata petrolului se inregistreaza miscari importante la Rompetrol, al carei boss – Dinu Patriciu – isi doreste listarea la Bursa din Londra. Si tot Rompetrol a anuntat, in ciuda unor rezultate financiare mai slabe decit in anii precedenti, ca va investi in industria de extragere a gazelor naturale.