Sari direct la conținut

Romania, subiect colateral in discutiile dintre diplomatii occidentali: tara de tranzit pentru zborurile CIA, furnizoare de prostituate si victima a politicii energetice a Rusiei

HotNews.ro
Jurnalul Wikileaks, Foto: Hotnews
Jurnalul Wikileaks, Foto: Hotnews

In documentele secrete facute publice de Wikileaks si de presa apar patru noi referiri despre Romania. In doua documnente provenite de la Ambasada SUA din Paris, Romania este mentionata drept sursa de prostituate si ca a fost victima politicii enrgetice a Rusiei si Ucrainei, care „au fost absolut groaznice” cu tara noastra in acest caz. Documentele mai fac referire si la bazele americane din Romania si Bulgaria. Telegramele publicate noteaza comentariul lui Pierre Moscovici din 2006 despre integrarea in UE a Romaniei.

  • A patra zi de Cablegate a fost dedicata Rusiei de presa internationala. 
  • Update: O telegrama wikileaks vorbeste printre altele de un presupus zbor CIA pe ruta Guantanamo- Tenerife- Constanta pe 12 aprilie 2004

2 decembrie: Romania sau Bucuresti apar in mai multe din telegramele trimise de ambasadele SUA din intreaga lume. Cele mai multe referiri sunt legate de Summitul NATO din 2008 din Bucuresti si mentioneaza capitala tarii noastre ca loc al evenimentului fara alte mentiuni. Sunt si cateva telegrame in care diferiti oficiali vorbesc despre Romania. Citeste mai jos telegramele si mentiunile legate de tara noastra. NOTA: Unele din referiri sunt succinte si fara context!

1 februarie 2007: Un document care face referire la Romania si provine din ambasada SUA din Madrid prezinta stadiul unei investigatii asupra zborurilor CIA efectuate in Europa. Telegrama detaliaza povestea unei cereri formulate de un magistrat spaniol de a desecretiza documentele Guvernului iberic privind zborurile CIA. Iata fragmentul din telegrama in care este mentionata Romania:

  • „Judecatorul Moreno a aprobat cererile reclamantilor in cazurile zborurilor CIA, „Asociatia Libera a Avocatilor”si un grup de profesionisti din Mallorca, prin care se cerea declasificarea informatiilor detinute de CNI sau de MOD in legatura cu tranzitul presupusei aeronave CIA prin aeroporturile din Tenerife, Barcelona, Malaga, Palma de Mallorca si altele. Conform rapoartelor, investigatia judiciara iberica se axeaza pe urmatoarele zboruri: 1.Algiers – Palma- Skopje pe 22 ianuarie 2004; 2.Guantanamo- Tenerife- Constanta (Romania) pe 12 aprilie 2004 si Madrid- Luxor (Egipt) pe 6 decembrie 2003.
  • In cererea inaintata MOD, Judecatorul Moreno a cerut un raport in care sa se discute „daca aeroporturile spaniole au fost folosite in presupusele evenimente descrise in Raportul Consiliului European 10957 din 12 iunie 2006” in legatura cu detentiile celor 12 presupusi teroristi:  Jaled El
  • Masri, Ahmed Agiza, Mohammed al Zary, Hasam Usama, Mustafa Nasr (Abu Omar), Bisher al Rawi, Yamil El Banna, Masher Arar, Mohamed Bashmila, Salah Ali Qaru, Mohammed Zammar, and Binyam Mohammed.”, se mentioneaza in telegrama.
  • Context: In 2006 Evenimentul Zilei a publicat o investigatie prin care arata ca pe teritoriul Romaniei au intrat si au facut escale 10 zboruri secreta ale CIA. „Avioanele fac parte din „flotila” CIA suspectata ca a transferat, pe tot globul, detinuti teroristi.”, nota publicatie in 2007. vezi detalii aici

Citeste citi aici sau mai jos telegrama de la Madrid

Wiki Zboruri CIA

Iata si celelate patrutelegrame in care este mentionata Romania:

  • 22 octombrie 2009. O telegrama prezinta o informare trimisa de Ambasada SUA din Paris care pregatea vizita directorului FBI, Robert Mueller. In prezentare se mentioneaza ca Franta ar fi punct de destinatie al victimelor traficului de prostituate. Romania apare ca furnizor de prostituate pentru retelele de proxenetism din Franta. Vezi aici telegrama
  • O alta telegrama datata 26 iunie 2007 prezinta o discutie dintre diplomatii americani si diplomatii francezi. In discutie, unul dintre diplomatii francezi a facut urmatoarea afirmatie: „Rusii ar putea argumenta ca bazele americane din Bulgaria si Romania sunt destinate nu numai pentru antrenament, si de fapt au fost constituite pentru noi si substantiale implementari„. Afirmatia nu este in nici un fel comentata sau explicata. Vezi aici telegrama
  • 5 iunie 2006. Ambasada SUA din Paris consemneaza o discutie dintre Pierre Moscovici si Victoria Nuland, ambasadorul SUA la NATO. Telegrama noteaza un comentariu a lui  Pierre Moscovici referitor la integrarea Romaniei si Bulgariei in UE. „Ca vicepresedinte in Parlamentul European, el (n.red. Pierre Moscovici) ar putea spune cu o relativa certitudine ca Romania si Bulgaria vor intra in UE in 2007, dar integrarea nu va fi lipsita de dezbateri aprinse”, se mentioneaza in telegrama Ambasadei SUA din Paris. Vezi aici telegrama in cauza
  • 5 februarie 2009. Hillary Clinton s-a intalnit pentru 30 de minute cu ministrul de externe francez, Bernard Kouchner. In cadrul discutiei au fost abordate mai multe teme de politica internationala. Telegrama secreta a ambasadei SUA din Paris noteaza si urmatoarea mentiune: „Despre energie, el (Bernard Kouchner n.red.) a spus ca UE a prezentat o pozitie unitara, dar Polonia si Romania si altii au fost taiati complet si atat Rusia cat si Ucraina au fost << absolut groaznice>>. El a mai spus ca << un grup de Europeni incearca sa asigure o conducta pentru o tara sau alta>>„, se mentioneaza in telegrama publicata de Wikileaks aici

2 decembrie: Un alt document Wikileaks care vorbeste despre Romania contine o afirmatie a fostului comisar european pentru relatii internationale, Chris Patten, care a calificat tara noastra drept o „tara salbatica”. Patten era de parere ca, de exemplu, „Croatia este probabil mult mai pregatita pentru aderarea la UE decat Bulgaria si Romania, care, cel mai probabil, vor intra in Uniune mai devreme”. „Romania, in special, este o tara salbatica”, afirma atunci Chris Patten. Documentul este datat 28 aprilie 2004 si este clasificat drept confidential. Vezi telegrama aici

2 decembrie telegrama despre Chisinau: Intr-o telegrama din 8 septembrie a Ambasadei SUA din Chisinau se mentioneaza si faptul ca reprezentantii Administratiei Prezidentiale de la Moscova erau ingrijorati de orientarea pro-Romania a lui Mihai Ghimpu. Telegrama vorbeste despre o intalnire dintre Marian Lupu si ambasadorul SUA din Chisinau.

  • In cadrul intalnirii, Marian Lupu i-a relatat urmatoarele fapte consemnate de telegrama: „Lupu a descris pentru ambasador o intalnire secreta din 5 septembrie in Frankfurt cu reprezentantii Administratiei Medvedev. Mare parte din intalnire s-a axat pe ingrijorarile serioase ale rusilor despre orientarea pro-Romania a lui Mihai Ghimpu. Lupu a spus ca i-a asigurat pe reprezentantii rusi ca nu trebuie sa se ingrijoreze de Ghimpu”, se mentioneaza in telegrama publicata de Guardian.co.uk aici
  • In aceeasi telegrama se mentioneaza ca liderul comunist, Vladimir Voronin, i-a propus lui Marian Lupu 10 milioane de dolari pentru a incheia o alianta politica in timpul crizei din 2009 din Republica Moldova, se arata intr-o nota diplomatica a ambasadei americane la Chisinau, publicata de Wikileaks si citata de The Guardian si Le Monde.

1 decembrie: Wikileaks a publicat o singura telegrama a Ambasadei SUA din Bucuresti. Este vorba despre un document din aprilie 2006. In document se face referire la procesul de adoptii internationale din Romania si la o scrisoare trimisa de Theodora Bertzi, directorul Oficiului pentru Adoptii din Romania. Detalii aici. Citeste mai jos telegrama.

Wiki Leaks

A patra zi a Cablegate-ului a fost dedicata de presa internationala Rusiei. New York Times, El Pais, The Guardian, Le Monde si Der Spiegel – cele cinci publicatii care detin arhiva completa cu cele 250.000 de documente secrete ale ambasadelor SUA – au publicat, joi 2 decembrie, articole despre cum este perceputa Rusia in telegramele wikileaks.

Toate cele cinci publicatii au abordat urmatoarele subiecte:

  • Legaturile Guvernului rus cu mafia ruseasca. „Rusia este corupta, autocratica, o cleptocratie centrata pe leadership-ul lui Vladimir Putin, in care oficialii, oligarhii si crima organizata lucreaza impreuna pentru a crea o adevarata <>, asta este imaginea pictata de telegramele secrete”, titreaza The Guardian.
  • Legaturile personale si de afaceri Berlusconi-Putin. El Pais, The Guardian, Le Monde si Der Spiegel au publicat o serie de articole in care dezvaluie pe baza telegramelor secrete legaturile directe dintre Silvio Berlusconi si Vladimir Putin. The Guardian sustine ca, in telegrame, diplomatii americani sustin ca Silvio Berlusconi „ar profita personal in urma unor afaceri secrete incheiate cu Vladimir Putin”.
  • Cazul dizidentului Alexander Litvinenko otravit in Londra. Presa internationala citeaza documentele secrete din care reiese ca diplomatii americani sunt de parare ca otravirea lui Alexander Litvinenko nu putea fi orchestrata fara aprobarea lui Putin.
  • The Guardian noteaza ca presa rusa, in special presa controlata de stat, a ignorat total subiectul. Detalii aici
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro