„Romanii sunt speriati de descentralizare”
Speranta intr-o decizie legislativa, care sa stabileasca criteriile prin care s-ar putea crea in viitor autonomii regionale, este promovata de catre PSD printr-un proiect de prezentare generala a conceptului de autonomizare si implicatiile acestuia. Acesta se bazeaza insa pe munca de cercetare depusa de catre Conf. Univ. Dr. Adrian Ivan, specialist in problemele UE.
Dupa analizarea formelor de autonomie existente in alte tari, Adrian Ivan a concluzionat ca cel mai potrivit model pentru tara noastra ar fi cel francez, adaptat insa diferentelor administrative, sociale si economice existente in Romania.
„Proiectul meu nu este neaparat original el are la baza observatiile modului in care se desfasoara cu succes conceptul de autonomie din alte tari. Exista o confuzie care se creaza intre regionalitate si regionalism, sustine Adrian Ivan.
Conform declaratiilor acestuia regionalitatea reprezinta constiinta unei comunitati de a se autogestiona singura si de a prelua din atributiile statului. Exista in prezent o tendinta de descentralizare, sustinuta si de Comunitatea Europeana.
„Trebuie sa existe o lege sau o formula directionata spre comunitatile locale sau regionale, care sa le ofere posibilitatea unei autonomii financiare si realizarea unei coeziuni economice si sociale”. Conform acestor propuneri, formulate si de PSD, se cere o decizie legislativa care sa acorde personalitate juridica regiunilor de dezvoltare.
Acestea ar avea o activitate locala cu exercitiu deplin administrata de un consiliu de Dezvoltare Regionala si un Consiliu Executiv. Regiunea ar avea atributia de a-si stabili propriile competente si de a elimina disparitatile economice prin dezvoltarea unei coeziuni economice si sociale.
Prin transformarea Consiliului de Dezvoltare Regionala in organ legislativ, pe domenii stabilite de lege, reprezentanti ai societatii civile, ai primariilor sau din mediul universitar ar putea fi introdusi in cadrul acestui consiliu si ar deveni astfel parte din factorii decizionali ai regiunii.
In atributiile consiliului ar intra aprobarea bugetului regional si stabilirea impozitelor si taxelor din regiune precum si stabilirea strategiilor de dezvoltare si a relatiilor internationale. Aceasta schimbare in coordonarea marilor regiuni ale tarii „ar fi benefica si pentru stat.
Acesta ar fi mai puternic si mai apropiat de necesitatile cetatenilor prin preluarea unei parti din atributii de catre autoritatile regionale”, a mai declarat Adrian Ivan. Consiliul Executiv ar deveni al doilea for de conducere care ar propune Consiliului de Dezvoltare Regionala stategiile, parteneriatele sau proiectele de dezvoltare.
Atributiile Consiliului ar contine si asigurarea managementului tuturor proiectelor dezvoltate in zona si identificarea sau atragerea altor resurse.
Conform proiectului lui Adrian Ivan, Prefectul regiunii ar deveni legatura dintre Guvern si regiune, iar instituirea sa in functie „se poate face in mod direct ca si deputatii sau senatorii sau prin alegeri publice”. Prefectul va trebui sa verifice legalitatea actelor legislative ale regiunii.
Adrian Ivan a subliniat avantajele acestui sistem prin eliminarea in primul rand a birocratiei. „Prin stabilirea autonomiei regionale din 41 de Prefecti ar ramane doar 8”. Acesta a mai adaugat ca „vom scapa de alienarea etno-culturala care nu se mai practica in vestul Europei”.
Pozitia Comunitatii Europene in legatura cu dezvoltarea regionala este foarte deschisa.
Se considera ca prin sprijinirea regiunilor slab dezvoltate se poate restabili un echilibru intre activitatile economice si forteaza o regiune sa se focalizeze mai mult pe propriile strategii de dezvoltare avand la dispozitie o finantare proprie si o gestiune a acestei finantari la nivel local.