Sari direct la conținut

Romanul Matei Brunul, de Lucian Dan Teodorovici, va fi tradus si in Turcia

HotNews.ro
Matei Brunul, de Lucian Dan Teodorovici, Foto: Polirom
Matei Brunul, de Lucian Dan Teodorovici, Foto: Polirom

Romanul Matei Brunul, cel mai recent titlu semnat de Lucian Dan Teodorovici si una dintre cele mai premiate si elogiate aparitii editoriale ale anului 2011, aparut in doua editii la Polirom (2011, 2014), va fi tradus si in Turcia. Editia in limba turca va aparea in anul 2015, la Editura Dedalus, in traducerea Amirei Syoufi.

Matei Brunul a mai fost publicat in Franta, cu titlul L’Histoire de Bruno Matei, la Gaia Editions, in martie 2013, traducere semnata de Laure Hinckel, si este in curs de aparitie in Ungaria (Libri), Polonia (Amaltea), Bulgaria (Paradox) si Macedonia (Bata Press).

Matei Brunul a fost distins in anul 2012 cu Premiul literar „Augustin Fratila”, Premiul revistei Observator cultural, Premiul National de Proza al Ziarului de Iasi, Premiul pentru Proza al revistei Ateneu, Premiul special al publicului la Gala Industriei de Carte din Romania si a fost desemnat „Cartea anului” de catre revista Contrafort.

Un marionetist si marioneta sa devin captivi ai stalinismului romanesc, in cea mai dura perioada a lui. O poveste despre uitare, despre dragoste, despre naivitate, despre ura si iertare, despre pendularea intre adevarul personal si cel oficial. Desemnat „Cartea anului” in mai multe rinduri, de diverse publicatii si institutii culturale, romanul a atras nu doar interesul cititorilor romani, ci si al celor din strainatate, bucurindu-se de o foarte buna primire in spatiile in care a fost deja tradus.

Lucian Dan Teodorovici este unul dintre cei mai apreciati scriitori din noua generatie. Cartile sale sint traduse in italiana, engleza, germana, maghiara, spaniola, franceza, bulgara, polona, macedoneana.

Prozele sale au fost publicate in numeroase reviste si antologii din Romania, Ungaria, Polonia, Croatia, Franta, Germania, Marea Britanie, S.U.A. etc. Cea mai recenta aparitie, in Best European Fiction 2011 (S.U.A.), a atras semnalari elogioase in publicatii importante precum The New York Times sau The Guardian.

A reprezentat Romania la Festivalul de literatura al Sardiniei (2011) si a fost invitat la prestigioasele festivaluri de literatura de la Edinburgh (2011) si Mantova (2011).​

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro