Skip to content

România, care încearcă să aducă în țară condamnați celebri, vizată de infringement pentru legislația legată de mandatul european de arestare

Comisia Europeană a anunţat joi că a declanşat o procedură de infringement împotriva României pentru transpunerea incorectă a legislaţiei UE privind mandatul european de arestare.

Conform unui comunicat al Comisiei Europene, unele prevederi ale deciziei cadru privind mandatul european de arestare nu au fost transpuse corect, privind de exemplu limitele de timp pentru luarea unei decizii privind executarea unui mandat de arestare european sau predarea unei persoane solicitate.

Practic, cele două ţări au primit o scrisoare de punere în întârziere şi au la dispoziţie două luni pentru a notifica executivul comunitar pentru aplicarea măsurilor solicitate, în caz contrar riscând trimiterea unui aviz motivat.

Mandatul european de arestare este o procedură judiciară simplificată transfrontalieră pentru predarea unei persoane a cărei extrădare este solicitată pentru punerea sub acuzare sau executarea unei sentinţe.

Operaţional de la 1 ianuarie 2004, mandatul european de arestare a fost introdus pentru a înlocui lungile proceduri de extrădare care existau anterior între statele membre. CE a trimis scrisori de punere în întârziere unui număr de 24 de state membre pentru netranspunerea completă sau parţială a unora dintre prevederile deciziei cadru, mai spune Comisia Europeană.

CITEȘTE ȘI:Noua destinație a condamnaților celebri care fug din România pentru a scăpa de închisoare / Lista marilor fugari crește – ce face statul ca să-i aducă înapoi