Sari direct la conținut

România și-a asumat îndeplinirea a 21 de angajamente până la finalul anului pentru miliardele din PNRR, însă n-a bifat la „realizate” nici măcar un sfert / Explicațiile Guvernului

HotNews.ro
Aprobarea PNRR, Foto: Facebook Guvern
Aprobarea PNRR, Foto: Facebook Guvern

România și-a asumat în fața Comisiei Europene 21 de angajamente pe care trebuia să le îndeplinească până la finalul acestui an pentru banii din PNRR. Acum, cu mai puțin o săptămână înainte de termen, autoritățile de la București speră să atingă doar 15 din aceste ținte până la 31 decembrie. Potrivit datelor oficiale puse la dispoziția HotNews.ro, de pe lista convenită cu Bruxelles, până acum au fost realizate doar cinci obiective, restul până la 15 fiind în diferite stadii.

Întârzierea este pusă de Guvern pe seama crizei guvernamentale care a durat aproape trei luni. Riscul neîndeplinirii este însă pierderea banilor.

Răspunsurile Guvernului la întrebările HotNews.ro:

Câte tinte și jaloane ar trebui respectate de Romania pana la finalul acestui an conform obligatiilor asumate față de Bruxelles?

Până la finalul acestui an, conform obligațiilor prevăzute în decizia de punere în aplicare a Consiliului (CID), România trebuie să îndeplinească în total 21 de ținte și jaloane.

În conformitate cu prevederile art. 24, alin. (2)-(4) și urm. din Regulamentul UE 2021/241 privind instituirea Mecanismului de Redresare și Reziliență, Comisia Europeană (COM) trebuie să le evalueze în mod satisfăcător ca fiind îndeplinite și să corespundă cu prevederile Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României. Această evaluare este necesară pentru procesarea cererilor de plată în cadrul cărora sunt incluse jaloanele și țintele menționate.

Câte din aceste ținte și jaloane au fost îndeplinite până acum?

Trebuie menționat că o bună parte dintre aceste ținte și joloane presupun acte normative condiționate de funcționarea unui Guvern cu puteri depline. În aceste condiții, deși ministerele coordonatoare au demarat proceduriloe interne de elaborare, documentele nu au putut parcurge etapele de avizare înainte de a fi instalat un Guvern cu puteri depline, ceea ce explică o parte din aceste întârzieri.

Dintre obiectivele asumate pentru trimestrul al IV-lea din acest an au fost finalizate sau se află în procedură avansată de avizare 15 ținte și jaloane, iar în șase cazuri sunt realizate la acest moment toate procedurile.

Pentru demararea procedurii menționate la art. 24 din Regulamenul UE 2021/241, MIPE se află într-un dialog permanent cu COM pentru clarificarea și transmiterea documentelor justificative necesare pentru ca serviciile COM să considere îndeplinite în mod satisfăcător detalierile asociată acestor jaloane și ținte în conformitate cu Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României.

Câte ținte și jaloane credeți că ar putea fi îndeplinite în total până la finalul acestui an?

Apreciem că toate cel 15 ținte aflate în stadii avansate se vor închide până sfârsitul anului, urmând ca restul să fie îndeplinite la începutul anului 2022. Precizăm că toate instituțiile implicate accelerează viteza de implementare conform unui calendar discutat cu COM, astfel încât România să poată transmite prima cerere de plată în trim. II 2022.

Ce sancțiuni sunt dacă nu sunt atinse aceste ținte până la finalul acestui an?

În cazul în care, ca urmare a evaluării, COM stabilește că jaloanele și țintele prevăzute în decizia de punere în aplicare a Consiliului nu au fost atinse în mod satisfăcător, se suspendă plata integrală sau parțială a contribuției financiare și, după caz, a împrumutului. Statul membru în cauză are posibilitatea de a-și prezenta observațiile în termen de o lună de la comunicarea evaluării Comisiei. Suspendarea se revocă numai în cazul în care statul membru în cauză a luat măsurile necesare pentru a asigura atingerea în mod satisfăcător a jaloanelor și a țintelor prevăzute în decizia de punere în aplicare a Consiliului.

Ce soluții / remedii / amânari există în situația în care aceste ținte nu sunt atinse pana la finalul acestui an? care sunt termenele limita pana la care vor trebui atinse?

Ministerele au realizat deja un plan accelerat de finalizare a jaloanelor și țintelor aferente trim IV 2021. Așa cum am mai spus, vom avea îndeplinite 15 obiective, pentru un obiectiv Guvernul va promova un memorandum, iar pentru alte cinci se așteaptă avizele de la Comisia Europeană, aflându-se în prezent în dezbatere la Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții.

Este important ca ele să fie îndeplinite în cel mai scurt timp posibil și să fie evaluate de COM cu calificativul satisfatator, astfel încât să fie transmisă, oficial, prima cerere de plată în trim. II 2022.

Există riscul pierderii banilor din PNRR pentru neîndeplinirea la timp a acestor tinte?

Comisia Europeană (COM) evaluează, cu titlu preliminar, fără întârzieri nejustificate, în termen de cel mult două luni de la primirea cererii, dacă au fost atinse în mod satisfăcător jaloanele și țintele relevante stabilite în decizia de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a planului. Atingerea în mod satisfăcător a jaloanelor și a țintelor presupune că măsurile legate de jaloanele și țintele care anterior au fost atinse în mod satisfăcător nu au fost revocate de statul membru în cauză, iar în scopul evaluării, se iau în considerare și acordurile de tip operational.

România va face toate eforturile și este angajată ferm să îndeplinească la timp toate țintele și jaloanele, iar parcursul de până acum nu dă niciun motiv de îngrijorare.

După ce evaluarea COM va fi pozitivă, aceasta adoptă, o decizie de autorizare a plății contribuției financiare și, după caz, a împrumutului, în conformitate cu Regulamentul financiar.

Pentru a pregăti această evaluare preliminară a primei cereri de plată pănă la transmiterea oficială a acesteia, COM a demarat deja un dialog informal pentru verificarea îndeplinirii prevederilor din Decizia de punere în aplicare a Consiliului a aprobare a PNRR.

Țintele si ministerele si instituțiile care au răspunderea îndeplinirii acestora:

  • C1. Managementul apei – R1. Consolidarea cadrului de reglementare pentru managementul sustenabil al sectorului de apă și apă uzată și pentru accelerarea accesului populației la servicii de calitate conform directivelor europene

– Intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006

– Trim. 4 2021

– Proiectul de OUG pentru modificarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 se află în prezent în proces de avizare interministerială şi a fost transmis Comisiei spre analiză.

– Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

  • C4. Transport sustenabil – R1. Transport sustenabil, decarbonizare și siguranță rutieră/Dezvoltarea infrastructurii feroviare și managementul traficului feroviar

– Adoptarea strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025 și aplicarea planului de acțiune

– Trim. 4 2021

– Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025 a fost adoptată prin HG nr. 985/2020. Planul Investițional și Planul de acțiune aferent Strategiei se află în consultare și urmează a fi adoptate până la sfârșitul lunii decembrie 2021. Aceste documente au fost deja transmise Comisiei pentru consultare.

– Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

  • C6. Energie – R1. Reforma pieței de energie electrică, prin înlocuirea cărbunelui din mixul energetic și susținerea unui cadru legislativ și de reglementare stimulativ pentru investițiile private în producția de electricitate din surse regenerabile

– Scoaterea din operare a capacității de producție a energiei electrice pe bază de cărbune

– Trim. 4 2021

– Capacitățile de producție au fost dezafectate la nivel fizic, urmând să se realizeze demersurile necesare pentru aprobarea documentelor legale care să ateste închiderea acestora.

– Ministerul Energiei

  • C7. Transformare digitală – R1. Dezvoltarea unui cadru unitar pentru definirea arhitecturii unui sistem de tip cloud guvernamental

– Operaționalizarea unui task-force pentru implementarea si monitorizarea reformelor si investițiilor propuse in PII Transformare digitala

– Trim. 4 2021

– S-a instituit grupul operativ pentru implementarea și monitorizarea reformelor și investițiilor privind transformarea digitală. Operaționalizarea acestuia este în curs de realizare.

– Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării

  • C7. Transformare digitală – R3. Asigurarea securității cibernetice a entităților publice și private care dețin infrastructuri cu valențe critice

– Adoptarea Strategiei naționale privind securitatea cibernetică 2021-2026

– trim. 4 2021

– Proiectul de HG privind aprobarea Strategiei de Securitate Cibernetică a României și a Planului de Acțiune 2021-2026, a fost retransmis de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării pe circuitul interministerial de avizare, după integrarea observațiilor primite.

– Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării

  • C8. Reforme fiscale și reforma pensiilor – R6. Reforma sistemului public de pensii

– Asistență tehnică contractuală furnizată de o entitate care va fi selectată în conformitate cu legislația națională privind achizițiile publice

– Trim. 4 2021

– Procedura de achiziție publică derulată în vederea contractării serviciilor de asistență tehnică necesare pentru implementarea „Reformei sistemului de pensii” a fost anulată, conform raportului de anulare a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică nr. 3785/14.12.2021.

Urmare a anulării procedurii de licitație MMSS a inițiat în data 16.12.2021 discuții cu reprezentații Băncii Mondiale în vederea contractării de servicii de consultanță rambursabilă pentru cele două reforme, în conformitate cu Memorandumul de înţelegere între Guvernul României şi Banca Mondială privind Parteneriatul pentru Modernizarea Administraţiei Publice şi Sprijinirea Reformelor Structurale, semnat la București la 13 iulie 2021.

– Ministerul Muncii și Solidarității Sociale

  • C8. Reforme fiscale și reforma pensiilor – R6.Reforma sistemului public de pensii

– Intrarea în vigoare a unui ordin al ministrului prin care se instituie un comitet de monitorizare însărcinat cu revizuirea, cu sprijinul furnizorului de asistență tehnică, a sistemului de pensii și a intervențiilor la nivel de politici în sistemul de pensii

– Trim. 4 2021

– Ordinul de ministru urmează să fie transmis în consultare către Ministerul Finanțelor (MF) și Consiliul Fiscal și, publicat ulterior, în procedura de transparență decizională, în vederea aprobării acestuia până la data de 31 decembrie 2021.

– Ministerul Muncii și Solidarității Sociale

  • C9. Sprijin pentru mediul de afaceri și cercetare, dezvoltare și inovare – I2. Măsura 1. Garanția de portofoliu pentru Reziliență

– Semnarea acordului de contribuție dintre Comisia Europeană și Guvernul României.

– Trim. 4 2021

– Comisia Europeană a transmis o propunere de Acord de Contributie către RO.

– Ministerul investițiilor și Proiectelor Europene

  • C9. Sprijin pentru mediul de afaceri și cercetare, dezvoltare și inovare – I2. Măsura 2. Garanția de portofoliu pentru Acțiune climatică

– Semnarea acordului de contribuție dintre Comisia Europeană și Guvernul României.

– Trim. 4 2021

– Comisia Europeană a transmis o propunere de Acord de Contribuție către RO în vederea definitivării formei finale a acestuia, pentru ca în luna ianuarie 2022 să se demareze procedura de semnare.

– Ministerul investițiilor și Proiectelor Europene

  • C9. Sprijin pentru mediul de afaceri și cercetare, dezvoltare și inovare – I2. Măsura 3. Fondul de fonduri de capital de risc pentru redresare

– Semnarea acordului de finanțare între Fondul European de Investiții și Guvernul României pentru crearea Fondului de fonduri de capital de risc pentru redresare (denumit în continuare „fondul”) și adoptarea politicii de investiții a fondului.

– Trim. 4 2021

– Contractul de finantare este finalizat urmând până la finalul anului 2021 să se aprobe memorandumul de mandatare a MIPE și eliberarea deplinelor puteri pentru semnarea contractului.

– Ministerul investițiilor și Proiectelor Europene

  • C9. Sprijin pentru mediul de afaceri și cercetare, dezvoltare și inovare – I2. Măsura 5. Instrumentul financiar pentru investiții în eficiență energetică în sectorul rezidențial și al clădirilor

– Semnarea acordului de contribuție dintre Comisia Europeană și Guvernul României.

– Trim. 4 2021

– Comisia Europeană a transmis o propunere de Acord de Contributie catre RO în vederea definitivării formei finale a acestuia, pentru ca în luna ianuarie 2022 să se demareze procedura de semnare.

– Ministerul investițiilor și Proiectelor Europene

  • C12. Sănătate – I1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești

– Adoptarea criteriilor de prioritizare a investițiilor în centrele comunitare integrate

– Trim. 4 2021

– Criteriile au fost definite, aflându-se în perioada de finalizare a dezbaterii publice, urmând a fi aprobate până la finalul lunii decembrie 2021, prin Ordin de ministru

– Ministerul Sănătații

  • C14. Buna guvernanță – I5. Monitorizarea și implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență

– Audit și controale: informații pentru monitorizarea implementării planului de redresare și reziliență – sistem IT PNRR

– Trim. 4 2021

– Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, au dezvoltat sistemul informatic aferent PNRR. În data de 27 decembrie vor începe testele extinse. Urmează realizarea auditului de sistem pentru certificare.

– Ministerul investițiilor și Proiectelor Europene

  • C15. Educație – R3. Reforma sistemului de învățământ obligatoriu pentru prevenirea și reducerea părăsirii timpurii a școlii

– Intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern privind realizarea programului național pentru reducerea abandonului școlar

– Trim. 4 2021

– Proiectul de HG se află în prezent în consultare publică urmând a fi aprobat până la sfârșitul lunii decembrie 2021.

– Ministerul Educației

  • C15. Educație – I4. Sprijinirea unităților de învățământ cu risc ridicat de abandon școlar

– Procedură de ofertare (apel de proiecte necompetitiv) pentru sprijinirea elevilor în vederea asigurării tranziției de la învățământul secundar inferior la cel superior, pe baza a 5 indicatori definiți în Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație

– Trim. 4 2021

– După aprobarea HG-ului, se vor detalia criteriile de selecție în cadrul Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație. Ulterior, apelul de lansare precum și criteriile de selecție vor fi publicate pe website-ul Ministerului Educației.

– Ministerul Educației

  • C4. Transport sustenabil –

– Intrarea în vigoare a Legii nr. 50/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. (C.N.A.I.R.) și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere – S.A. (C.N.I.R.)

– Trim. 2 2021

– Realizat

– Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

  • C7. Transformare digitală – R2. Tranziția către atingerea obiectivelor de conectivitate UE 2025 și stimularea investițiilor private pentru dezvoltarea rețelelor de foarte mare capacitate

– Intrarea în vigoare a legii privind securitatea rețelelor 5G

– Trim. 2 2021

– Realizat

– Legea nr. 163 privind adoptarea unor masuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementarii rețelelor 5G a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial din 11 iunie 2021.

– Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării

  • C9. Sprijin pentru mediul de afaceri și cercetare, dezvoltare și inovare – R2. Eficientizarea guvernanței în domeniul cercetării, dezvoltării și inovării

– Unitatea de implementare a reformelor din cadrul mecanismului de sprijin al politicilor (PSF) instituită și operațională

– Trim. 4 2021

– Unitatea de implementare a reformelor este înființată și în curs de operaționalizare completarea integrală a schemei de personal.

– Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării

  • C8. Reforme fiscale și reforma pensiilor – I2. Îmbunătățirea proceselor de administrare a impozitelor şi taxelor, inclusiv prin implementarea managementului integrat al riscurilor

– Numărul de case de marcat conectate la sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală

– Trim. 4 2021

– Realizat

– 466.288 case deja conectate

– Ministerul Finanțelor

  • C14. Buna guvernanță – I5. Monitorizarea și implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență

– Intrarea în vigoare a unei ordonanțe a guvernului privind stabilirea mandatului legal al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), al Ministerului Finanțelor și al Autorității de Audit

– Trim. 4 2021

– Realizat

– fost adoptată ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență

– Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

  • C14. Buna guvernanță – R6. Intensificarea luptei împotriva corupției

– Intrarea în vigoare a actului legislativ de aprobare a noii Strategii naționale anticorupție

– Trim. 4 2021

– Strategia națională anticorupție a fost aprobată în ședința de guvern din 17 decembrie.

– Ministerul Justiției

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro