Sari direct la conținut

„Românii nu sunt o națiune”: Dmitri Medvedev, reacție virulentă după ce UE a cerut Rusiei să returneze Tezaurul României

HotNews.ro
Dmtrii Medvedev, Foto: Ekaterina Shtukina / AP / Profimedia
Dmtrii Medvedev, Foto: Ekaterina Shtukina / AP / Profimedia

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a reacționat virulent vineri față de decizia UE de a cere Rusiei să restituie Tezaurul României, afirmând că „românii nu sunt o națiune” și că solicitarea este o „obrăznicie”, relatează TASS.

„Românii, după cum se știe, nu sunt o națiune, ci un mod de viață. Părea că nu ne mai poate surprinde nimic. Liderii europeni – idioți, slabi, nimicuri. Dar nu, ne-au dat un motiv din nou. Vor să returneze aurul României”, a scris Medvedev într-o postare făcută pe pagina sa de Vkontakte, echivalentul rusesc al Facebook.

Medvedev afirmă că „românii nu sunt o națiune” este un citat din filmul rusesc „Brat 2” (2000) al regizorului răposat Alexei Balabanov.

Fostul președinte și premier rus mai spune în postarea sa că guvernul sovietic a naționalizat în 1918 tezaurul României pentru „comportamentul necorespunzător” al României și că ulterior țara noastră a refuzat să „plătească datoriile” sale către „Imperiului Sovietic”.

„România a acceptat acest lucru și apoi a primit de la noi renunțarea la reparațiile pentru perioada sa nazistă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ei bine, acum, din nou, apetitul s-a reînviat la diferiți idioți din Parlamentul European”, și-a continuat el mesajul.

„Ei bine, chiar nu știu ce să răspund la o asemenea obraznicie. UE a furat active de 300 de miliarde de dolari de la Rusia și cere să returneze aurul României”, a mai notat Medvedev, cu referire la activele rusești înghețate de blocul comunitar.

„În limba rusă nu ai ce să spui, doar: du-te dracului”, și-a încheiat Medvedev mesajul de vineri.

Rusia afirmă că, de fapt, România îi este datoare

Comentariile lui Medvedev vin după ce Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, a afirmat că România ar vrea să-şi rezolve problemele economice pe seama Rusiei prin primirea înapoi a Tezaurului și că în realitate datoriile României faţă de Rusia ar depăși de 20-25 de ori valoarea întregului Tezaur românesc.

„România încearcă să pună pe umerii Rusiei datoriile sale fantomă vechi de un secol, ca să amelioreze starea dezastruoasă a economiei sale naţionale”, a scris Zaharova într-o postare făcută pe canalul său de Telegram.

Ea a susţinut că datoriile României faţă de Rusia şi Uniunea Sovietică depăşesc, „potrivit calculelor experţilor”, de 20-25 de ori valoarea întregului tezaur românesc ajuns în Rusia în anii 1916-1917.

Komsomolskaia Pravda scrie, citând-o pe purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, că în 1949 Moscova „i-a iertat României aproape toată datoria sa pentru distrugerile provocate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”. Publicaţia rusă mai scrie că în 2022 România a cerut Rusiei plata a 4 miliarde de euro în contul tezaurului său.

UE afirmă că Rusia și-a însușit Tezaurul României într-un un „caz fără precedent” în relațiile internaționale

Reacțiile oficialilor ruși vin în contextul în care Parlamentul European a votat joi o rezoluție în care arată că Rusia trebuie să returneze integral tezaurul României şi ca executivul UE şi alte instituţii europene abilitate să facă tot posibilul pentru a sprijini acest demers.

Dezbaterea, la care au participat în majoritate covârşitoare eurodeputaţi români, a reprezentat prima punere pe tapet în Parlamentul European a chestiunii tezaurului României însuşit ilegal de Rusia.

  • „Într-o rezoluție adoptată joi, eurodeputații subliniază faptul că, în ciuda mai multor încercări de negocieri diplomatice după Primul Război Mondial, tezaurul național al României, trimis în Rusia între 1916 și 1917 pentru a fi păstrat în siguranță, nu a fost niciodată returnat integral de Rusia.
  • Acesta este un caz internațional fără precedent de însușire ilegală a rezervelor de aur și a obiectelor de patrimoniu și reprezintă o preocupare permanentă pentru societatea românească, adaugă eurodeputații”, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.

Rezoluția privind restituirea Tezaurului României a fost votată cu o largă majoritate de voturi. „Este o chestiune de demnitate națională. România nu poate si nu trebuie să accepte nimic mai puțin decât restituirea celor 91,5 tone de aur și a întregului Tezaur cultural. Le mulțumesc colegilor mei din Parlamentul European pentru implicare și susținere. A însemnat mult”, a declarat europarlamentarul Eugen Tomac.

Comisarul european pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira, a spus în cuvântul său introductiv că vorbeşte în numele Înaltului Reprezentant UE pentru acţiune externă şi politica de securitate, Josep Borrell.

„Aţi invitat Comisia Europeană să ia cuvântul în legătură cu returnarea tezaurului naţional al României de către Rusia. Tezaurul a fost transferat imperiului ţarist pentru a fi protejat, însă nu a fost returnat niciodată în întregime României, nici de URSS, nici de Federaţia Rusă”, a reamintit înaltul oficial UE.

„Uniunea Europeană e pregătită să sprijine autorităţile române în recuperarea integrală a tezaurului dacă acestea o vor solicita”, a subliniat Elisa Ferreira. Ea a atras însă atenţia că „războiul nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei a dus la suspendarea mecanismelor de cooperare” cu Moscova.

Ferreira a deplâns faptul că războiul Rusiei împotriva Ucrainei „este o crimă şi o încălcare sfruntată a dreptului internaţional” şi a reamintit că „măsurile împotriva Rusiei includ pachetul cel mai mare de sancţiuni adoptat de UE”.

Pe același subiect:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro