Sari direct la conținut

Rusia este deranjată de modernizarea bazei aeriene Mihail Kogălniceanu: „O dovadă că NATO își continuă militarizarea fără limite a Europei de Est și a regiunii Mării Negre”

HotNews.ro
Exercițiu de asalt aerian româno-american la Baza Mihail Kogalniceanu, Foto: Inquam Photos / George Calin
Exercițiu de asalt aerian româno-american la Baza Mihail Kogalniceanu, Foto: Inquam Photos / George Calin

Activitățile NATO în Europa de Est și în regiunea Mării Negre sunt menite să pregătească aliații pentru o eventuală ciocnire cu Rusia, a afirmat Ministerul de Externe de la Moscova pentru RIA Novosti, dând exemplul planurilor de modernizare a bazei Mihail Kogălniceanu din România.

„Extinderea bazei aeriene românești este încă o dovadă că blocul nord-atlantic își continuă militarizarea fără limite a Europei de Est și a regiunii Mării Negre”, a afirmat ministerul condus de Serghei Lavrov pentru agenția de presă rusă.

Potrivit RIA Novosti, Rusia a promis să monitorizeze acțiunile României, să evalueze riscurile care apar și să le ia în considerare în cadrul planificării militare.

Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, una din principalele baze militare ale Armatei Române, dar și locul unde există și cea mai mare prezență militară americană pe teritoriul României, va fi modernizată într-un program amplu de aproape 2,5 miliarde de lei până în 2030.

Baza din județul Constanța va continua să fie modernizată și până în anul 2030 aproximativ 2,5 miliarde de lei vor fi investiți în „dezvoltarea facilităților din punct de vedere operațional, social și al infrastructurii”, au declarat în decembrie surse din MApN pentru HotNews.ro.

„Este un adevărat portavion terestru”, au spus sursele MApN.

Pe Mihail Kogălniceanu vin avioane NATO pentru Poliție Aeriană

Pe baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu sunt staționate detașamentele străine de avioane de vânătoare care ajută la misiunile de Poliție Aeriană Întărite. Cel mai recent, luni, șase aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale Britanice (RAF) au aterizat la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, potrivit MApN.

Detașamentul britanic, format din aproximativ 200 de militari (piloți și personal tehnic) și aeronave Eurofighter Typhoon, va executa, împreună cu militarii Forțelor Aeriene Române, misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, în următoarele patru luni. Aceasta este cea de-a cincea rotaţie la Mihail Kogălniceanu a Forțelor Aeriene Regale Britanice, după cele executate în 2017, 2018, 2021 și 2022.

La Kogălniceanu forțele române operează unități de elicoptere, iar în trecut operau de acolo și avioanele MiG-21 Lancer.

Este și cea mai mare bază militară americană din România

Tot la Mihail Kogălniceanu (MK), separat de baza aeriană, se regăsește cea mai mare bază militară americană din România. La facilitatea de la MK armata americană este și ea prezentă, tot într-un format rotațional, cu tancuri Abrams și blindate Bradley, dar și cu unități de elicoptere Black Hawk, elicoptere de atac Apache și de transport Chinook.

Pe pista de la Kogălniceanu americanii aterizează frecvent mari aeronave de transport precum avioane C-17 sau C-130 Hercules.

Modernizarea bazei de la Kogălniceanu până în 2030 vine și în paralel cu un alt program militar care se va desfășura în același timp: achiziția de avioane F-35 și tranziția spre aceste avioane stealth de generația a 5-a.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro