Sari direct la conținut

Rusia lansează de aproape 10 ori mai multe drone kamikaze de la un an la altul, susține Zelenski

HotNews.ro
Rusia lansează de aproape 10 ori mai multe drone kamikaze de la un an la altul, susține Zelenski
Bloc de apartamente din Kiev, lovit de o dronă kamikaze rusească în timpul nopții, 2 noiembrie 2024. Sursa foto: Emergency Service of Ukraine / WillWest News / Profimedia

Forțele ruse lansează în prezent de aproximativ zece ori mai multe drone de tip Shahed (drone kamikaze) asupra Ucrainei decât au făcut-o în toamna anului trecut, a afirmat luni președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit The Kyiv Independent.

Moscova a intensificat atacurile cu drone asupra Kievului și a restului Ucrainei, diminuându-și în același timp utilizarea rachetelor de croazieră și balistice, mult mai puternice și mai greu de interceptat, notează publicația ucraineană.

Rusia a lansat peste 2.000 de drone de atac asupra Ucrainei în luna octombrie, depășind recordul precedent stabilit în septembrie, cu aproape 700 de unități, a anunțat anterior Statul Major General al forțelor armate ucrainene.

„Trebuie să le contracarăm pe deplin”, a afirmat Zelenski, după o întâlnire cu înalți oficiali ucraineni avută în cursul zilei.

Anatolii Kryvonozhko, comandantul interimar al Forțelor Aeriene ucrainene, l-a informat pe președinte ucrainean cu privire la contracararea atacurilor aeriene rusești, consolidarea apărării antiaeriene și a grupurilor mobile de foc și dezvoltarea de noi soluții pentru doborârea bombelor ghidate.

Potrivit autorităților ucrainene, dronele rusești sunt trimise în „roiuri” și zboară la joasă înălțime, încercând probabil să detecteze punctele slabe ale apărării antiaeriene a Ucrainei.

În ultima săptămână, Rusia a atacat Ucraina cu peste 900 de bombe aeriene ghidate, aproape 500 de drone Shahed și aproximativ 30 de rachete, a mai declarat luni Zelenski.

Anterior în cursul zilei de luni, primarul capitalei ucrainene a anunțat că resturi provenite de la drone ruseşti distruse în cursul nopții au declanşat un incendiu într-un parc din Kiev. A fost al treilea atac cu drone al Moscovei asupra oraşului în tot atâtea nopţi, potrivit Reuters și News.ro.

„Au fost trimise echipaje de urgenţă”, a transmis primarul Vitali Klitschko, într-un mesaj publicat pe aplicaţia de mesagerie Telegram. Epava unei drone a provocat un incendiu în parcul Muromets din districtul Desnianskyi din nord-estul Kievului şi a provocat un incendiu de vegetaţie pe malul râului Dnipro, vizavi de parc.

Martorii Reuters au auzit explozii în Kiev, ceea ce păreau a fi unităţi de apărare antiaeriană în funcţiune.

Loviturile au urmat atacurilor ruseşti de duminică, care au avariat clădiri şi linii electrice în Kiev. Un atac rusesc cu bombă ghidată de duminică târziu asupra oraşului Harkov din nord-est a provocat rănirea mai multor persoane.

Moscova nu a făcut niciun comentariu cu privire la aceste atacuri. Începând cu luna august, Rusia şi-a intensificat atacurile asupra Ucrainei, în ceea ce oficialii de la Kiev consideră a fi o încercare a Moscovei de a distruge infrastructura critică necesară pentru încălzire în timpul iernii.

Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro