Sari direct la conținut

Rusia și China au discutat despre asigurarea securității euroastice, în cadrul vizitei făcute de Serghei Lavrov la Beijing. Noi critici la adresa Occidentului

HotNews.ro
Serghei Lavrov și Wang Yi, Foto: Russian Foreign Ministry Press Service telegram channel / AP / Profimedia
Serghei Lavrov și Wang Yi, Foto: Russian Foreign Ministry Press Service telegram channel / AP / Profimedia

​Conflictele din Ucraina, Gaza și securitatea în regiunea euroasiatică se numără printre subiectele discutate de către miniștrii de externe din China și Rusia cu ocazia unei deplasări efectuate la Beijing de către Serghei Lavrov, relatează AFP și Reuters.

„Ministrul de Externe Lavrov și cu mine am avut o comunicare aprofundată despre mai multe probleme internaționale și regionale, inclusiv conflictele din Ucraina și Palestina-Israel”, a declarat Wang Yi, într-o conferință de presă organizată la finalul întrevederii.

China și Rusia trebuie să stea de partea „echității și justiției”, i-a spus marți ministrul de externe Wang Yi omologului său, Serghei Lavrov.

„China și Rusia trebuie să stea în mod clar de partea progresului istoric, de partea echității și justiției”, a precizat Wang, care a adăugat că cele două părți vor „continua să mențină legături strânse sub diferite forme”.

La rândul său, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a mulțumit Chinei pentru „sprijinul” acordat și pentru mesajul transmis după recenta realegere a președintelui Vladimir Putin pentru al cincilea mandat de președinte.

„Xi Jinping a fost printre primii care i-au transmis felicitări președintelui ales Putin și suntem recunoscători în general prietenilor noștri chinezi pentru acest sprijin”, a spus Lavrov.

Rusia și China au agreat să înceapă un dialog privind securitatea în regiunea euroastiacă, a mai precizat Serghei Lavrov.

„A fost ridicată problema asigurării securității euroastiace”, a spus Lavrov în conferința de presă. „Iar prietenii mei chinezi și eu am agreat să începem un dialog cu implicarea altor oameni înțelepți privind această chestiune”.

În schimb, oficialul rus a criticat Occidentul pentru ceea ce a numit „sancțiuni ilegale” impuse Rusiei.

Occidentul „implementează sancțiuni ilegale pe numele mai multor state, Rusia este printre ele”, a spus Lavrov. „Politica aceasta a început să fie aplicată activ Chinei, de asemenea”, a continuat el.

Lavrov a sosit luni la Beijing pentru o vizită de două zile în care să fie discuate „subiecte fierbinți”, potrivit comunicatului oficial al diplomației ruse.

De la declanşarea atacului Rusiei asupra Ucrainei în februarie 2022, relaţiile dintre Moscova şi Beijing s-au întărit foarte mult.

În martie 2023, Xi Jinping a vizitat Moscova, reafirmând alături de Vladimir Putin „prietenia fără limite” dintre ţările lor, care ambele denunţă hegemonia occidentală pe scena internaţională.

Preşedintele rus a mai discutat cu omologul său chinez şi în cadrul forumului Noile Drumuri ale Mătăsii la Beijing, în octombrie.

China, care se prezintă ca o parte neutră în conflictul din Ucraina, dar care de doi ani a devenit principalul partener economic al Rusiei, pledează pentru o rezolvare politică pentru a pune capăt luptelor.

Beijingul este îndemnat frecvent de occidentali să joace un rol mai activ în reglementarea ostilităţilor, prin folosirea influenţei sale asupra Moscovei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro