Rusia își înlocuiește trupele Bahmut cu „forțe nepregătite” / De ce cred rușii că ofensiva nu va viza orașul?
- Redactia Hotnews
Rusia înlocuiește trupele grupului Wagner care au cucerit orașul cu unități mai puțin eficiente, începând de miercuri și până pe 5 iunie, a declarat Michael Clarke, fost director general al Institutului Regal al Serviciilor Unite (RUSI), pentru Sky News.
Printre acestea se numără parașutiști voluntari și brigăzi motorizate și forțe din Republica Populară Donețk, fără prea multă pregătire și experiență de luptă.
„Rușii deplasează forțe destul de sărace la Bahmut, ceea ce îmi spune ceva – că rușii nu se așteaptă să fie atacați acolo”, a spus Clarke.
„Pentru că Bahmutul nu are nicio valoare strategică, nu a avut niciodată”, adaugă acesta.
Kievul a insistat că forțele sale controlează încă o mică parte a orașului, care a fost principalul focar al luptelor timp de luni de zile.
Aproximativ 80 de soldați ruși au dezertat în zona ocupată Lisiceansk, regiunea Lugansk, iar aproximativ 30 de mercenari Wagner au fugit în zona Bahmut, potrivit Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, relatează Ukrainska Pravda.
Liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a anunţat pe 20 mai că forţele ruse controlează în întregime oraşul Bahmut din estul Ucrainei.
El a adăugat că mercenarii din subordinea sa urmau să se retragă de pe poziţiile de la Bahmut joi, pentru refacere şi odihnă.
Urmărește ultimele evoluții din a 462-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.