Rusia susține că lupte grele se dau în Donețk și Zaporojie cu pierderi pentru trupele ucrainene
Armata rusă a anunțat vineri că au loc lupte grele în regiunile Donețk și Zaporojie din Ucraina, afirmând că peste 21 de tancuri ucrainene au fost distruse în luptele din secțiuni cheie ale liniei frontului, informează Reuters.
Un purtător de cuvânt al grupului de forțe Vostok al Rusiei a declarat că 13 tancuri ucrainene au fost distruse în luptele din regiunea Zaporojie și opt în regiunea Donețk. Acesta a raportat lupte cu artilerie, drone și infanterie.
Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent afirmațiile de pe câmpul de luptă.
În mesajul de joi seară, președintele ucrainean Zelenski a declarat că se dau „lupte grele” în regiunea Donețk din estul țării, trupele sale având „rezultate”.
Bloggerii militari ruși au declarat că au avut loc lupte intense pe frontul din Zaporojie, în apropiere de orașul Orikhiv, în timp ce Ucraina a încercat să străpungă apărarea rusă și să creeze o breșă.
Rusia a declarat că Ucraina a început o ofensivă majoră duminică dimineața, mai întâi în sudul Donețkului, dar Moscova a declarat că forțele sale au respins atacurile. Ucraina a acuzat Moscova că răspândește minciuni.
Armata ucraineană a lansat mult așteptata contraofensivă în războiul cu Rusia, deschizând o fază crucială în confruntarea cu trupele Moscovei, scria joi Washington Post.
Forțele ucrainene au obținut unele succese în apropiere de Bahmut, dar au suferit pierderi „semnificative” de personal și echipamente grele, potrivit unor oficiali americani citați de CNN.
Joi, ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu a declarat că trupele sale au respins în cursul nopţii o ofensivă ucraineană în regiunea Zaporojie, în sudul Ucrainei.
Urmărește ultimele evoluții din a 371-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.