Sari direct la conținut

Rusia transferă trupe și echipament militar mai aproape de granița Belarusului cu Ucraina – grup de monitorizare din Belarus

HotNews.ro
soldati rusi mobilizati la razboi, Foto: EyePress News / Shutterstock Editorial / Profimedia Images
soldati rusi mobilizati la razboi, Foto: EyePress News / Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Rusia își mută trupe și echipament militar din bazele de antrenament din nordul și centrul Belarusului spre sud țării, mai aproape de granița Belarusului cu Ucraina, a informat Belarusian Hajun, proiectul care monitorizare a mișcării trupelor ruse, pe 20 decembrie, relatează Kyiv Independent.

Grupul a remarcat că numărul de trupe și echipamente este „mic și cu siguranță insuficient pentru orice acțiune ofensivă”.

Belarusian Hajun a sugerat că echipamentul și trupele ar putea fi transferate pentru a participa la următoarea rundă de exerciții comune între forțele ruse și belaruse din apropierea graniței cu Ucraina.

Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu președintele belarus Alexandr Lukașenko la Minsk, pe fondul unui număr tot mai mare de informații conform cărora Rusia își intensifică desfășurarea de vehicule militare.

Belarusian Hajun a spus pe 18 decembrie că Rusia a transferat cel puțin 50 de camioane militare Ural în Belarus.

Rusia a desfășurat, de asemenea, avioane militare suplimentare în Belarus, inclusiv capabile să transporte rachete balistice Kinzhal.

Președintele Volodimir Zelenski a spus că apărarea granițelor cu Belarus rămâne printre prioritățile Ucrainei.

Belarus a funcționat ca rampă de lansare a invaziei de pe 24 februarie. Cu toate acestea, trupele belaruse nu au fost încă trimise în Ucraina.

Potrivit unui înalt oficial al Departamentului american de Stat, în acest moment există opinii contradictorii în Rusia cu privire la lansarea sau nu a unei contraofensive în Ucraina.

„Cu siguranță că există unii (în Rusia) care cred că ar dori să se desfășoare ofensive în Ucraina. Sunt alții care au întrebări reale cu privire la capacitatea Rusiei de a face acest lucru”, a spus un înalt oficial al Departamentului de Stat, sub rezerva anonimatului, reporterilor.

Însă, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a spus vineri, în evaluarea sa, că este posibil ca forțele rusești să creeze premisele unui atac dinspre Belarus către Ucraina, subliniind totuși că o invazie a trupelor lui Vladimir Putin dinspre Belarus nu este iminentă în acest moment.

Șeful forțelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi, a declarat săptămâna trecută pentru The Economist că Rusia pregătește 200.000 de soldați pentru o ofensivă majoră care ar putea veni din est, sud sau chiar din Belarus din ianuarie sau mai spre primăvară.

În acest context, Rusia ar încerca din nou să cucerească Kievul, după eșecul din luna februarie a anului curent.

Citește și:

Riscurile ca Belarus să trimită soldați în Ucraina „ar putea crește în săptămânile următoare” – Svetlana Tihanovskaia

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro