Rusia vrea să forțeze taxiurile să predea datele pasagerilor către serviciile de securitate
Guvernul rus va obliga taxiurile să transfere în timp real date despre pasagerii lor către serviciile de securitate rusești (FSB), potrivit unui proiect de lege depus în camera inferioară a parlamentului, informează AFP.
Documentul guvernamental, publicat miercuri seară pe site-ul Dumei, spune că serviciile de taxi, foarte populare în Rusia și utilizate prin intermediul aplicațiilor mobile, vor fi obligate să ofere FSB acces în timp real la bazele sale de date cu comenzi.
„Este o măsură foarte greu de implementat. Dar asta nu înseamnă că nu este necesar”, a declarat pentru agenția de presă Ria Novosti Adalbi Shkhagochev, membru al comisiei pentru securitate și anticorupție din Duma, subliniind că este vorba de o chestiune de „securitate” națională.
Până acum, FSB putea obține aceste informații dacă depunea o cerere oficială la companii, care aveau la dispoziție 30 de zile pentru a răspunde, potrivit președintelui Consiliului civil pentru dezvoltarea taxiurilor din regiunile rusești, Irina Zaripova.
„Mulți se tem că FSB ar putea primi informații despre pasageri în orice moment și în timp real”, a declarat ea pentru postul de radio rusesc Kommersant FM la sfârșitul lunii martie, când ideea a fost lansată pentru prima dată de Ministerul rus al Transporturilor.
„Dar când vine vorba de securitatea națională, foarte des există situații în care s-a întâmplat ceva și agenții FSB trebuie să aibă aceste date practic într-o oră pentru a rezolva o crimă sau pentru a o preveni”, a explicat ea, asigurând că „nimeni nu va monitoriza aceste date de dimineața până seara”.
„Acest lucru este peste limită. Să fii urmărit fără permisiunea ta… Prefer să nu mai folosesc un taxi”, a declarat pentru AFP la Moscova Iacha Aliev, un student la economie în vârstă de 24 de ani.
Kristina Kocheleva, o angajată în vârstă de 23 de ani din cadrul serviciului de asistență pentru clienți al Yandex.Plus, a declarat că se simte „inconfortabil”: „dar cred că, chiar și fără acest lucru, ei știu deja totul”, a adăugat ea.
De la începutul ofensivei sale în Ucraina, la 24 februarie, Rusia a sporit și mai mult restricțiile privind libertățile civile.
Printre acestea se numără blocarea accesului la rețelele de socializare populare Instagram, Facebook și Twitter și urmărirea în justiție a grupului Meta, pe care îl acuză că a răspândit „apeluri la crimă” împotriva rușilor.
De asemenea, țara și-a întărit arsenalul legislativ, care permite aplicarea unor amenzi grele sau pedepse cu închisoarea pentru oricine se face vinovat de „discreditarea” armatei sau de publicarea de „informații false” despre aceasta.