Rușii care nu au voie să plece din țară trebuie să-și predea pașapoartele în termen de cinci zile
- Redactia Hotnews
Rușii cărora li s-a interzis să călătorească în străinătate vor trebui să-și predea pașapoartele autorităților în termen de cinci zile de la notificare, potrivit unui decret guvernamental care intră în vigoare luni, transmite Reuters.
Potrivit noii legislații rusești, autoritățile pot impune interdicția de călătorie, printre altele, recruților, angajaților Serviciului Federal de Securitate (FSB), persoanelor condamnate sau persoanelor care au acces la secrete de stat sau la „informații de importanță specială”.
Pașaportul predat de cetățenii ruși va fi păstrat de autoritățile care l-au eliberat, cum ar fi Ministerul de Interne sau autoritățile Ministerului de Externe.
După ridicarea interdicției de călătorie, pașaportul va putea fi returnat în urma completării unei cereri, potrivit decretului guvernamental.
Cei al căror drept de călătorie a fost limitat temporar pe baza înrolării în serviciul militar sau în serviciul civil alternativ vor trebui să prezinte în plus un document de identitate militar cu o dovadă că au efectuat serviciul militar, se arată în decret.
În martie, Financial Times a relatat, citând surse anonime, că serviciile de securitate ale Rusiei confiscă pașapoartele unor înalți oficiali și ale unor directori de companii de stat pentru a împiedica călătoriile în străinătate.
Măsura arată suspiciunea profundă a Kremlinului şi a FSB, serviciu secret succesor al KGB, cu privire la loialitatea elitei civile a Rusiei, dintre care mulţi se opun în privat războiului din Ucraina şi sunt iritaţi de impactul pe care l-a avut conflictul asupra traiului lor.
Încă din perioada sovietică, oficialii ruşi cu acces la secrete de stat de nivel mediu au fost obligaţi să-şi lase paşapoartele într-un loc sigur de către „departamentul special” încorporat în ministerele şi companiile lor.