Sari direct la conținut

Rușii plănuiesc să "niveleze totul până la pământ" la Azovstal -Interceptări comunicații / Batalionul Azov: Uzina Azovstal a fost distrusă aproape în totalitate

HotNews.ro
cateva sute pana la cateva mii de luptatori ucraineni s-au refugiat in Uzina Azovstal , Foto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia
cateva sute pana la cateva mii de luptatori ucraineni s-au refugiat in Uzina Azovstal , Foto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a publicat marți o presupusă interceptare a comunicațiilor unui comandant al unei unități terestre rusești, care a declarat că avioanele rusești plănuiau să „niveleze totul până la pământ” în jurul Azovstal, fabrica de oțel care este o redută a apărătorilor ucraineni din orașului port asediat Mariupol, potrivit CNN.

UPDATE: Uzina Azovstal a fost distrusă aproape în totalitate, susține Sviatoslav Palamar, adjunctul comandantului Azov. „Bombe super-puternice” au fost aruncate asupra uzinei, iar civilii se află sub dărâmături. Informația nu se verifică din surse independente.

Înregistrarea audio făcută publică marți pretinde că prezintă vocea liderului unui pluton rusesc aflat la patru kilometri de Azovstal.

Vocea bărbatului spune: „Ne așteptăm la „surprize” din partea Rusiei aici”.

„Ce fel de surprize?”, răspunde o voce de femeie.

„Unele de trei tone, din cer”, răspunde bărbatul, adăugând că ordinul „spune să nivelăm totul la pământ”.

CNN nu poate garanta autenticitatea înregistrării, dar SBU a publicat anterior înregistrări audio ale uor comunicații radio interceptate care arată că soldații ruși discută despre uciderea și violarea civililor, susținând acuzațiile de crime de război ale trupelor rusești.

Serviciul de informații externe al Germaniei a interceptat, de asemenea, comunicații radio în care soldații ruși vorbeau despre împușcarea soldaților și civililor din Ucraina. Observatorii militari au observat, de asemenea, o tendință a trupelor rusești de a folosi comunicații nesecurizate în Ucraina.

Ministerul rus al Apărării nu a răspuns imediat solicitării CNN de a face comentarii.

Oficialii ucraineni și comandanții militari au descris situația din jurul uzinei Azovstal ca fiind extrem de dificilă, sute de civili adăpostindu-se și ei în subsolurile fabricii de oțel, cu provizii tot mai puține și apărători sub atac constant.

„Toată lumea a plecat”, spune vocea de pe înregistrarea audio. „Toți cei care au vrut, toți au plecat. Au rămas doar patrioții”

Descriind iminentul bombardament aerian asupra Azovstalului, bărbatul adaugă: „Un locotenent-colonel a venit și a spus: „Veți simți sigur efectul”.

Bărbatul din înregistrarea audio menționează, de asemenea, un alt oraș ucrainean din regiunea Luhansk, Lisiceansk, spunând că acesta „va fi șters de pe fața pământului. Pentru a treia zi la rând”.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro