Russkiy Mir sau lumea „multipolară, justă și democratică”

„Trăim o etapă foarte serioasă în istoria relațiilor internaționale. Sunt convins că la finalul acestei etape situația internațională va fi net mai clară și că noi, împreună cu dumneavoastră și cu partenerii noștri, ne vom îndrepta spre o ordine mondială multipolară, justă, democratică.”

Serghei Lavrov, către omologul său chinez, Wang Yi – 30 martie 2022, Anhui, China

• Russia’s president Vladimir Putin visited the „Arkaim” archaeological site of the „Sintashta Culture” in 2005, meeting in person with the chief archaeologist Gennady Borisovich Zdanovich. The visit received much attention from Russian media. They presented „Arkaim” as the „homeland of the majority of contemporary people in Asia, and, partly, Europe”. Nationalists called „Arkaim” the „city of Russian glory” and the „most ancient Slavic-Aryan town”. Zdanovich reportedly presented Arkaim to the president as a possible „national idea of Russia”.[1]

• „Russkiy Mir Foundation” was created by decree by Vladimir Putin in 2007, as a government-sponsored organisation aimed at promoting the Russian Language and Russian Culture worldwide, and forming the „Russian World” as a global project, co-operating with the Russian Orthodox Church in promoting values that challenge the Western cultural tradition. The founders are the Ministry of Foreign Affairs of the Russian Federation and the Ministry of Education and Science of the Russian Federation. The assets of the foundation come from the Federal Budget, voluntary property contributions and donations, and other legal sources.[2]

• Russkiy Mir is a Russian quasi-ideology aimed at the expansion of influence abroad and uniting the states considered by the Kremlin as its backyard on the basis of Russian Language common history in the Moscow’s perception and Russian Orthodox Church. As a political concept it gained some importance in 2000s, particularly after Vladimir Putin started using it in his public speeches, making an appeal to the „compatriots” abroad. At the initial stages Russian Orthodox Church played a significant role in the development and promotion of the concept, which supported the Kremlin-designed confrontation between the „Russkiy Mir” and Western democracies that are consistently portrayed as hostile on civilizational level and as attempting to enforce their „destructive values” on the other states. With „Russkiy Mir” Putin’s Russia attempts to establish itself as a civilization-forming state and as a leading geopolitical actor.[3]

• The speeches of President Vladimir Putin and Patriarch Kirill (Gundiaev) of Moscow (Moscow Patriarchate) have repeatedly invoked and developed „Russian World” ideology over the last 20 years. In 2014, when Russia annexed the Crimea and initiated a proxy war in the Donbas area of Ukraine, right up until the beginning of the full-fledged war against Ukraine and afterwards, Putin and Patriarch Kirill have used „Russian World” ideology as a principal justification for the invasion. The teaching states that there is a transnational Russian sphere or civilization, called Holy Russia or Holy Rus’, which includes Russia, Ukraine and Belarus (and sometimes Moldova and Kazakhstan), as well as ethnic Russians and Russian-speaking people throughout the world. It holds that this „Russian World” has a common political centre (Moscow), a common spiritual centre (Kyiv as the „mother of all Rus”), a common language (Russian), a common church (the Russian Orthodox Church, Moscow Patriarchate), and a common patriarch (the Patriarch of Moscow), who works in „symphony” with a common president/national leader (Putin) to govern this Russian world, as well as upholding a common distinctive spirituality, morality, and culture. Against this „Russian World” (so the teaching goes) stands the corrupt West, led by the United States and Western European nations, which has capitulated to „liberalism”, „globalization”, „Christianophobia”, „homosexual rights” promoted in gay parades, and „militant secularism”.[4]

DUPĂ O LUNĂ DE LA INVAZIA RUSĂ ÎN UCRAINA…

Îmi aduc aminte cum, fix cu o lună înainte ca Vladimir Putin să dea ordinul ca armata sa să invadeze Ucraina, un amiral german, Kay-Achim Schönbach, a stârnit un adevărat scandal după ce a declarat la o dezbatere organizată de un think-tank din India, ceva de genul: „Ceea ce își dorește cu adevărat (Vladimir Putin, n.m.) este respect. Și, Doamne, să acorzi cuiva respect are un cost redus, este chiar gratuit. Dacă aș fi întrebat, aș spune că este ușor să i se acorde respectul pe care îl cere cu adevărat și pe care, probabil, îl merită.”[5]

Având în vedere antecedentele lui Vladimir Putin (Cecenia, Georgia, Crimeea și Donbass-ul, Siria etc.) și toate informațiile strânse cu mare cheltuială de serviciile occidentale de informații, dar și cele publice, cu greu poate fi înțeles și tolerat un înalt comandant militar care face o astfel de declarație, fie și într-un cadru semi-oficial. Dar nu a fost nici pe departe acesta un caz singular.

Șeful Statului Major al Apărării din Franța, Thierry Burkhard, a recunoscut public în urmă cu câteva zile că serviciile de informații franceze (cu referire la direcția de informații militare) au făcut o analiză eronată a amenințării rusești în Ucraina, spre deosebire de americani: „Americanii au spus că rușii vor ataca și au avut dreptate. Serviciile noastre au crezut că cucerirea Ucrainei va avea un preț monstruos, iar rușii vor merge pe alte opțiuni”. Ca urmare, șeful direcției de informații militare Franceze, generalul Eric Vidot, și-a anunțat demisia.[6]

După o lună de război sălbatic dus de armata rusă în Ucraina, încă mai există un puternic curent de opinie care consideră că Occidentul putea să evite – era chiar dator să facă acest lucru – carnagiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina; ba mai mult, ajutând financiar și militar Ucraina, Occidentul se face încă și mai vinovat pentru că acest conflict escaladează.

Dacă înainte de ziua de 24 februarie ac. pot fi invocate circumstanțe atenuante, cam în genul celor enumerate de generalul francez Eric Vidot, pentru a dubita pe marginea ipotezei probabilității unui război, astăzi când se derulează la propriu în fața ochilor toate dovezile că pentru Kremlin conceptul de „Russkiy Mir” nu este doar o ideologie de paradă, ci un plan de atac care să genereze ceea ce Serghei Lavrov numește „noua ordine mondială multipolară, justă și democratică”, să continui să insiști pe ideea că Occidentul nu i-a dat de ales lui Vladimir Putin reprezintă mai mult decât o naivitate și în niciun caz o poziție realistă.

În „Somnambulii”[7], Alina Mungiu Pippidi schițează în tușe groase și sigure erorile Occidentului – și nu doar cele istorice, multe din ele deja analizate critic și recunoscute, dar dificil de reparat sau compensat, ci și pe cele recente, punctual cu referință la Ucraina – care vor împărți lumea în două fără niciun dubiu, pentru că de aici încolo prăpastia care se cască între Vest și Est nu mai are cum să fie acoperită; soluțiile de astăzi conduc doar spre confruntare.

Observația este corectă – de altfel această realitate este vizibilă de pe Lună, din spațiul extraterestru -, doar că ea vine cumva să presupună că unilateral Occidentul ar fi avut la îndemână soluții pe care nu le-a aplicat pentru a stopa lărgirea prăpastiei; doar că Rusia, China de asemeni, se pregătesc intens de ani buni pentru momentul confruntării cu Vestul și dacă ne prefacem că nu este așa, că narativele lor pro-confruntare n-ar exista, nu înseamnă că suntem realiști, ci doar că ne prefacem a fi astfel, Dumnezeu știe de ce.

Iată însă că, brusc, din 2014 Vladimir Putin a decis că „Russkiy Mir” trebuie să treacă la nivelul următor și, dintr-o ideologie care a alimentat preponderent propaganda rusă, să devină o temă aplicată; iar scena aleasă pentru o primă confruntare cu Occidentul a fost Ucraina.

Cum a răspuns la această provocare Occidentul în 2014? Păi, cu mare prudență: s-a creat „Formatul Normandia”, în care Angela Merkel și Francois Hollande, sub privirile severe ale „țarului” (azi-mâine „sfânt”) Vladimir Putin încercau să-l determine pe Petro Poroșenko („cel corupt”) să accepte pierderi teritoriale în beneficiul imperiului de la răsărit. De ce să o facă? Păi, cum ar spune-o mucalitul român: „ca să fie bine, să nu fie rău” pentru toată lumea!

Să presupunem că Ucraina ar fi acceptat împărțirea teritorială, de dragul argumentului. S-ar fi oprit aici Kremlinul? Ar fi renunțat Vladimir Putin la confruntarea cu Occidentul? Ar fi schimbat politica de la confruntare către cooperare și ar fi renunțat la conceptul „Russkiy Mir”? Se oprea acolo adâncirea prăpastiei mondiale?

ELEMENTE DE CONCEPȚIE PRIVIND RĂZBOIUL HIBRID RUSESC

• The Kremlin holds an institutional worldview that the US has led the West in an ongoing hybrid war against Russia since the end of the Cold War. The Kremlin asserts it is in a defensive, civilizational struggle against the West’s efforts to dominate the world. The Kremlin believes it must adapt to win this struggle, a worldview which profoundly shapes Russian military development and assessments of the future of war.

• (Valery) Gerasimov stated in March 2019 that the US and its allies are developing offensive capabilities including „global strike, multi-domain battle, color revolutions, and soft power” to eliminate unwanted governments, undermine the concept of sovereignty, and change lawfully elected governments—citing Belarus, Iraq, Libya, Ukraine, and Venezuela as examples. Russian military thinkers conceive of all of these varied Western actions as elements of the hybrid war against Russia, with (Valery) Kiselev claiming „the theory of hybrid war developed in the bowels of the Pentagon.” The Kremlin’s false assessment of Western responsibility for the creation of the theory of hybrid war is essential to understanding the Kremlin’s own conception of its efforts (…).

• The Russian military, not just the Kremlin, is actively preparing to conduct society-wide information campaigns in support of hybrid wars. The Russian MoD[8] created the Military-Political Directorate in July 2018, a structure to create and instill the unified ideology necessary to conduct hybrid wars. Col. Gen. Andrei Kartapolov, who leads the Directorate, published an essay justifying the Directorate’s creation and outlining its priorities in September 2018. Kartapolov stated that „we want to take a lot from the Soviet system,” claiming the forms and methods of the Directorate will continue Soviet structures while the content will change. Russian military planners recommended in September 2017 that „[Christian] Orthodoxy, state interests, military-patriotic traditions, national psychology and culture… can be the state-patriotic doctrine of a new system.” Kartapolov argued Russia must ensure the „information protection” of military personnel and create a stable conviction in both the military and broader society of why they must serve Russia, often called „The Motherland” in such literature, in future conflicts.

•The West must understand and appreciate that the Russian conception of hybrid warfare includes conventional forces. Much of Western writing on the Russian threat, as previously discussed, overly separates the threat of the Russian military from the threat of the Kremlin’s subversive, „gray zone” campaigns. The Kremlin’s offensive hybrid wars include the threat of utilizing conventional forces. Russian military thinkers do not believe that conventional, kinetic operations will decline in importance. The Kremlin continues to prioritize conventional military development, but does so with the expectation that future kinetic actions will predominantly support hybrid wars.

Pasajele de mai sus sunt extrase din articolul cu titlul „Russian Hybrid Warfare” semnat de Mason Clark, analist pentru spațiul Rusia și Ucraina la think-tank-ul „Institute for the Study of War” (Washington, DC.) în septembrie 2020.

Textul publicat de Mason Clark în urmă cu mai bine de un an și jumătate, și care odată cu invazia Ucrainei este încă o dată validat în premisele și concluziile sale, ne ajută să înțelegem mai bine modul în care narativul „Russkiy Mir” a fost consolidat ca o ideologie a unui așa-numit război civilizațional pe care – se autoconving elitele de la Kremlin – Rusia este obligată să îl ducă împotriva Occidentului.

Cu alte cuvinte, tot ceea ce noi în Europa, de exemplu, am citit în cheia unei agresiuni ruse de tip imperialist (dacă nu chiar totalitar) – Cecenia, Georgia, Siria, Libia, diversele conflicte din Africa, Maidan, Crimeea, Donbass etc. -, în lectura internă consumată de elite și servită în porții mari și cetățeanului rus obișnuit, era interpretată ca fiind „nevoia de a reacționa militar, convențional, la foarte perfidul război hibrid declanșat de Occident împotriva Federației Ruse”.

O întreagă literatură, militară și civilă, așa cum o arată Mason Clark, a fost dezvoltată pe acest subiect și intens consumată în Rusia lui Vladimir Putin, mai ales după ce – în anul 2007 – Vladimir Putin a atras pentru prima dată atenția Occidentului că Rusia a decis să „răspundă prin orice mijloace” agresiunii Vestului. Puțini l-au luat atunci în serios – la fel ca și astăzi -, considerând că ceea ce caută Putin este de fapt „un loc la masa celor puternici”. O eroare care ne ajunge din urmă.

Pe scurt, Kremlinul – prin Valeri Gherasimov – a instituit propria doctrină de război hibrid pe care să îl poarte cu Occidentul, care implică conflictul convențional dinamic dus pe scară largă (ceea ce a făcut în Cecenia în 1999 – 2000, în Donbass din 2014 și astăzi în restul Ucrainei), o diplomație a jocului de umbre înșelătoare, totul susținut de ample operațiuni de dezinformare și, ca ultim argument, amenințarea cu folosirea Triadei Nucleare.

Se știau toate acestea? Da, desigur. Aceste informații erau cunoscute la Washington, la Londra, La Paris, Berlin, Roma, Varșovia, Budapesta sau București, ca și la Beijing ori Tokio. Doar că „numai americanii și britanicii” au reușit să gândească la fel ca Putin și să ia în considerare avertismentele Flancului Estic din Europa (Balticele, Polonia, România) și cererile de ajutor ale Kievului (mai puțin în mandatul lui Donald Trump, care s-a opus cât a putut).

RĂZBOIUL RECE NU S-A TERMINAT DE FAPT NICIODATĂ

Mulți istorici au căzut de acord că Adolf Hitler a ajuns la putere și s-a alimentat din resentimentul germanilor față de anglo-francezi, datorită condițiilor împovărătoare și rușinoase care le-au fost impuse după Primul Război Mondial. Vladimir Putin, cel care a dat glas unui sentiment generalizat de regret al rușilor pentru pierderea imperiului creat de comuniști – URSS-ul – face același lucru, motiv pentru care rușii îl susțin într-o proporție covârșitoare: între 83 și 85%.

Federația Rusă dacă nu poate fi un imperiu totalitar, nu poate fi nimic; nu este un proiect statal sustenabil. La fel și China. Beijingul spune același lucru, atunci când le atrage europenilor atenția că „viitorul nu poate fi al democrațiilor liberale”, care este un proiect istoric depășit (din perspectiva dialecticii marxiste), ci al „democrațiilor autoritare”. Așadar, orice ar fi făcut Occidentul, la un moment dat peisajul global tot ar fi „crăpat” în două. Evident, Ucraina este pretextul și începutul.

Yuval Noah Harari se întreba într-un articol scris pentru „The Economist”[9] dacă lumea se poate schimba, dacă există cu adevărat un progres istoric în conștiința morală și etică a umanității, sau criza care a început în Ucraina este semnul că umanitatea stă sub semnul unui determinism ciclic fatal:

„At the heart of the Ukraine crisis lies a fundamental question about the nature of history and the nature of humanity: is change possible? Can humans change the way they behave, or does history repeat itself endlessly, with humans forever condemned to re-enact past tragedies without changing anything except the décor? (…)

If you believe that historic change is impossible, and that humanity never left the jungle and never will, the only choice left is whether to play the part of predator or prey. Given such a choice, most leaders would prefer to go down in history as alpha predators, and add their names to the grim list of conquerors that unfortunate pupils are condemned to memorize for their history exams.

But maybe change is possible? Maybe the law of the jungle is a choice rather than an inevitability? If so, any leader who chooses to conquer a neighbour will get a special place in humanity’s memory, far worse than your run-of-the-mill Tamerlane. He will go down in history as the man who ruined our greatest achievement. Just when we thought we were out of the jungle, he pulled us back in.

I don’t know what will happen in Ukraine. But as a historian I do believe in the possibility of change. I don’t think this is naivety—it’s realism. The only constant of human history is change. And that’s something that perhaps we can learn from the Ukrainians.” Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro