S-a aflat cine e lunetistul ucrainean care a stabilit un nou record mondial: A împușcat un rus de la aproape 4 km / Cum a fost reușită lovitura în care glonțul a avut nevoie de 9 secunde până la țintă
Lunetistul ucrainean Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) care a stabilit un nou record mondial după ce a nimerit un soldat rus de la o distanță de 3,8 kilometri este Vyacheslav Kovalskiy, scrie Wall Street Journal.
Kovalskiy stătea nemișcat de ore în șir la temperaturi aproape de îngheț când a venit ordinul de a trage asupra unui soldat rus aflat la aproape patru kilometri distanță.
A Ukrainian sniper had lain still for hours in near freezing temperatures when the command came to take the shot at a Russian soldier almost 2½ miles away. Now, Ukraine says the shot set a new sniping distance record. https://t.co/wMe9wXIZWXhttps://t.co/wMe9wXIZWX
— The Wall Street Journal (@WSJ) December 4, 2023
Cum a fost reușită lovitura în care glonțul a avut nevoie de 9 secunde până la țintă
Înainte de lăsare a serii în ziua de 18 noiembrie, Kovalskiy, un fost om de afaceri în vârstă de 58 de ani, și-a stabili o poziție, împreună cu observatorul său, de cealaltă parte a fluviului Nipru față de o bază rusă din regiunea Herson. Observatorul este partenerul de luptă al lunetistului, cel care calculează distanța, viteza vântului și alte variabile.
Cei doi bărbați, care fac parte dintr-o divizie de contrainformații militare a SBU au observat grupuri de soldați ruși care tăiau lemne. Ei au considerat că gradele acestor bărbați erau prea mici pentru a trage.
În jurul prânzului, a apărut un grup de cinci soldați, iar Kovalskiy a observat că unul dintre ei dădea instrucțiuni, ceea ce sugera că ar putea fi ofițer. Observatorul s-a pus pe treabă. A folosit un laser pentru a măsura distanța până la soldați. Folosind un software specializat și date meteorologice, a ajuns la concluzia că exista un vânt puternic care ar fi deplasat glonțul la aproximativ 200 de metri de la traiectoria sa, scrie Wall Street Journal.
El a calculat umiditatea și temperatura, factori care afectează viteza de deplasare a glonțului. Chiar și rotația și curbura Pământului trebuie luate în calcul pentru tirurile de la distanță. Folosind toate aceste variabile, Kovalskiy executat o lovitură de test aproximativ 1.000 de metri în lateralul țintei.
A fost o ratare, i-a spus observatorul. Greșiseră viteza vântului. A schimbat rapid setările armei, a reîncărcat și a țintit. „Trebuie să (tragi) imediat pentru că vântul se schimbă constant”, a spus Kovalskiy.
„Poți să o faci”, a spus observatorul său, iar Viaceslav Kovalskiy a apăsat pe trăgaci. Glonțul a avut nevoie de aproximativ nouă secunde pentru a ajunge la ținta sa, care s-a îndoit și a căzut.
Better video of the hit. At least 3 occupiers are visible, one of which falls first. pic.twitter.com/91NljxKiui
— ✙ Albina Fella ✙ \uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6\uD83C\uDDEC\uD83C\uDDE7\uD83C\uDDEB\uD83C\uDDF7\uD83C\uDDE9\uD83C\uDDEA\uD83C\uDDF5\uD83C\uDDF1\uD83C\uDDFA\uD83C\uDDF8\uD83C\uDDE8\uD83C\uDDE6\uD83C\uDDE6\uD83C\uDDFA (@albafella1) November 18, 2023
„Stăpânul Orizontului”
Lovitură record a fost executată de specialistul SBU cu o pușcă cu lunetă multi-calibru de fabricație ucraineană, numită Volodar Obriyu (Horizon’s Lord în engleză, „Stăpânul Orizontului, în română”), notează Defense Blog.
Cartușul utilizat de această pușcă este un cartuș de calibru 50 nou dezvoltat, cunoscut sub numele de 12,7x114HL (HL se presupune că vine de la Horizon’s Lord).
Recordul anterior de distanță aparținea unui lunetist canadian din forțele speciale (al cărui nume nu a fost dezvăluit), care în 2017 a reușit o lovitură la 3.540 de m distanță, depășind recordul deținut anterior de un lunetist australian – 2.815 m.