S-a dat drumul inscrierii la masterate
Ma grabesc sa semnalez cititorilor HotNews aparitia OM 5224 din 30.08.2011, privind aprobarea programelor de studii universitare de masterat evaluate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, publicat in MONITORUL OFICIAL NR. 617 din 31 august 2011.
Asta inseamna ca nu se mai asteapta clasificarea universitatilor pentru a vedea care anume institutii de invatamant superior au dreptul sa initieze programe de studii de masterat in anul scolar 2011-2012. Am semnalat vulnerabilitatile legate de clasificarea universitatilor si se pare ca am avut dreptate. Solutia este de salutat, nu se stie cat mai intarzie clasificarea si nu se puteau bloca inscrierile la masterat cu o luna inainte de inceperea anului universitar.
În conformitate cu prevederile art. 5 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ,în baza Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului,în temeiul art. 138 şi 140 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, al art. 29 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare, şi al art. 5 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 404/2006 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de masterat,ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.
Articolul 1Programele de studii universitare de master la care se poate organiza admitere pentru anul universitar 2011-2012 sunt cuprinse în anexele nr. 1-3*), care fac parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexele nr. 1-3 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
Pentru a raspunde celor interesati, voi achizitiona anexele respective si la comentarii voi raspunde punctual celor ce vor dori sa stie daca universitatea x are dreptul sa faca inscrieri la masterat si la ce programe de studii.
Articolul 2Organizarea studiilor pentru programele de studii universitare de master menţionate la art. 1 se poate face pentru anul universitar 2011-2012.
Incertitudinea aceasta face rau universitatilor, care trebuie sa-si planifice resursele umane si materiale pe un singur an, ceeace este destul de dificil.
Articolul 3La intrarea în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 4.630/2010 privind aprobarea programelor de studii universitare de masterat evaluate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 23 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
In conformitate cu acest articol, acele universitati care au facut deja inscrieri in conformitate cu OM 4630/2010, trebuie sa verifice daca se regasesc si in anexele noului ordin. In mod normal, in afara evaluarii si propunerilor ARACIS nu vad ce alte criterii sa fi functionat si cele doua liste anexe, din 23 august 2010 si acelea din 31 august 2011, ar trebui sa fie identice. Dar mai stii?