Sari direct la conținut

S-a lansat Telefonul Medicului: Suport psihologic și locuințe temporare pentru personalul medical din prima linie a luptei cu COVID-19

HotNews.ro
Telefonul medicului, Foto: Hotnews
Telefonul medicului, Foto: Hotnews

​Suport psihologic pentru medicii aflați în prima linie a luptei cu pandemia de coronavirus, suport practic (locuințe temporare, cumpărături, lucruri mici care să ia de pe umerii personalului medical o parte dintre griji) dar și suport juridic (dacă sunt drepturi încălcate) – asta își propune să le ofere medicilor români aflați în prima linie proiectul Telefonul Medicului, lansat ieri.

Telefonul Medicului este un proiect lansat de Asociația Magic (fondată de Melania Medeleanu și Vlad Voiculescu) în parteneriat cu Alianța Medicilor și Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România.

„Toți ne văd pe noi, medicii, ca pe soldații din prima linie a luptei cu această pandemie. Dar despre faptul că soldații au nevoie de susținere, puțină lume știe. Este binevenit orice ajutor, iar acesta este unul din partea unor oameni care știu, credem noi, ce am avea nevoie: cineva cu care să putem vorbi, materiale de protecție, un loc unde să putem sta”, spune Bogdan Tănase, chirurg la Institutul Oncologic (Fundeni) și președintele Alianței Medicilor.

Telefonul Medicului este disponibil la numărul 021.555.22.86. Linia telefonică este gratuită și este destinată medicilor, asistenților medicali, ambulanțierilor și întreg personalului din linia întâi în lupta împotriva COVID 19.

Ce își propune să ofere concret Telefonul Medicului personalului medical din prima linie:

  • Ai nevoie să vorbești cu cineva?
  • 12 psihologi îți pot oferi suport emoțional și consiliere psihologică.
  • Ai nevoie de ajutor concret pentru o situație anume?
  • Locuință temporară. • Transport către / de la spital.
  • Cumpărături personale • Căutarea de medicamente sau materiale care lipsesc din spital.
  • Vrei să îți cunoști / aperi drepturile?
  • Avocatii din comunitatea Lideri pentru Justitie si Asociația Tinerilor Avocați din Baroul Timiș sunt alaturi de tine.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro