S-a vaccinat Kim Jong Un? China i-a pus la dispoziție un vaccin antiCovid experimental
China a oferit dictatorului nord coreean Kim Jong Un și familiei sale un vaccin experimental antiCovid, a precizat un analist american citând două surse anonime din serviciile secrete japoneze.
Harry Kazianis, expert al think tankului Center for the National Interest din Washington a spus că liderul Kim și mai mulți demnitari au fost deja vaccinați, relatează Reuters. Nu se știe însă ce companie a produs medicamentul sau dacă acesta este sigur.
„Kim Jong Un și mulți alți înalți demnitari din familia sa și aparatul de stat au fost vaccinați împotriva coronavirusului în ultimele două-trei săptămâni cu un vaccin candidat care le-a fost pus la dispoziție de guvernul chinez”, a precizat Kazianis într-un articol publicat pe site-ul 19FortyFive.
Citând surse medicale, acesta a mai spus că cel puțin trei companii chineze au dezvoltat vaccinuri: Sinovac Biotech Ltd, CanSinoBio și Sinophram Group.
Sinophram susține că vaccinul său a fost deja utilizat pe aproape 1 milion de oameni, deși niciuna dintre firmele menționate nu este cunoscută ca trecând la faza trei de testare a vaccinului experimental.
Unii experți au dubii legate de disponibilitatea lui Kim de a folosi un vaccin experimental.
„Chiar dacă un vaccin chinezesc ar fi fost deja aprobat, niciun medicament nu este perfect și nu cred că și-ar fi asumat vreun risc, cu atât mai mult cu cât dispune de numeroase adăposturi care îi asigură o izloare desăvârșită”, a comentat Choi Jung-hun, expert în boli infecțioase care a fugit din Coreea de Nord în Coreea de Sud în urmă cu opt ani.
Coreea de Nord nu a confirmat niciun caz de infecție cu Covid-19, însă serviciile secrete nipone spun că nu poate fi exclusă varianta unei epidemii locale în condițiile în care oamenii de acolo aveau contacte cu cei din China, înainte de închiderea granițelor.
Luna trecută, Microsoft a acuzat două grupări de hackeri din Coreea de Nord că au încercat să sustragă informații legate de dezvoltarea unui vaccin din mai multe state, fără a preciza companiile țintă.