Sa ne iubim contemporanii: Mihai Criste, pictor de metafore

Prezentul articol se vrea continuarea celui precedent. Sau mai bine zis, articolul precedent trebuia să fie doar o introducere la cel de față. Nu-mi este clar nici mie. Oricum am lua-o, nu se recomandă persoanelor (de ambele sexe și de toate cele trei vârste) care pun tablouri pe foc.

Vi-l prezint pe Mihai Criste, un tânăr pictor suprarealist și supratalentat, care așteaptă nerăbdător să i se fure și lui tablouri din Kunsthaus Rotterdam, cu ocazia viitoare a unei binemeritate posterități. Intre timp, el trăiește și muncește din greu, la renovări de biserici. Dumnezeu, după cum s-a observat, dă (în cazul lui, talent, după cum spuneam), dar nu bagă valută în traistă.

Nici piața de artă nu iartă, de altfel. Cât sunt artiștii vii și naturali, piața așteaptă și ea. Doar post-mortem se înviorează, pe la licitații, pe bani grei. Capitaliști neoliberali cum suntem nu avem nimic împotrivă să se îmbogățească negustorii de artă lipsiți de har. Dar haideți, mult iubite și stimate popor, să ne apreciem talentele înainte de a fi arse în sobe sau spânzurate [1] prin muzee postume. Nu există nici o interdicție formală de a ne recunoaște valorile contemporane, nici chiar după alegerile parlamentare în timpul cărora toată lumea stă cu ochii pe ele.

Mihai Criste este mai cunoscut în străinătate decât în propria sa țară (gașcă, miră-te!). România se uită la televizor, nu mai are timp de cultură: scapă cine poate! O lipitoare [2] poate fi mai importantă pentru accesul individual la putere, decât ar putea fi un creator pentru accesul colectiv la respect. Iar puținele instituții a căror misie ar fi promovarea culturii se cutremură sub impactul ciocnirilor mai puțin civilizate dintre grupuri de interese politice sau de altă natură lucrativă, pentru acces la resurse.

Mihai Criste nu a avut acces – ca să continuăm în aceeași linie semantică accesibilă – la o expoziție personală în Romania, deși filonul național suprarealist există și și-a pus odinioară amprenta asupra artei europene. Cum a fost, de exemplu, Victor Brauner, care tot în străinătate și-a expus ouăle.

© Mihai Criste

The Birth of Time

L’œuvre fait des références cosmogoniques aux origines de l’univers.

L’œuf a la signification symbolique de la Genèse, mais aussi de l’horloge biologique.

La naissance du monde, la révélation du regard et l’idée que l’univers est né de l’œuf primordial

sont transfigurées par cette association d’éléments.

L’œuf suggère aussi la relation subtile entre le microcosme et le macrocosme:

en dépit des dimensions réduites, il est tout-connaissant et clairvoyant.

Asa că prima expoziție personală a lui Mihai Criste, vă place, nu vă place, a dat Dumnezeu să se facă nu la micul Paris, ci la și mai mica Geneva (11 noiembrie – 13 decembrie 2013) sub flamurile Consiliul Europei, în ciclul “Rădăcini europene”.

© Mihai Criste

Mother nature

La signification écologique est associée à la théorie darwiniste,

dans une vision unitaire sur l’évolution des espèces et de la sélection naturelle,

illustrant la relation indestructible entre l’homme et la nature-génératrice de vie.

À côté de l’arbre-mère, le nid aux œufs suggère le renouvellement,

la renaissance, la cyclicité de la vie.

Mihai Criste nu a trebuit să scoată pașaportul ca să-și demonstreze europenitatea, care pune atât de multe probleme românilor care își iau traista la spinare ca să muncească pe alte picioare de plai din raiul european al libertății de mișcare pe autostradă. Sau, cu voia dumneavoastră, ultimele pe listă, să cerșească sau să fure.

Expoziția de la Geneva, care evocă aniversarea apariției primului tom din capodopera lui Marcel Proust, este spirit european în stare pură. Viziunea suprarealistă a lui Mihai Criste este membră cu drepturi depline în arta cicălitoarei, dar râvnitei noastre Europe. Cei care au putut, au constatat acordurile încheiate cu marea pictură europeană (Dali, Magritte), ca și amestecul în treburile interne ale muzicii (Wagner, Mozart, Vivaldi). Mai mult, mesajul artistic este consonant cu teme majore de reflecție, printre care relația amoroasă dintre om și natură sau avatarurile timpului metafizic. Dar am vorbit cam mult și nu vreau să vă enervez.

De aceea, pentru copiii – nici ei prea realiști – care vor fi lăsați să vină la mine pe blog, cred că bine ar fi să mai pun niște poze.

Reproduc (cerându-i iertare artistului pentru îndrăzneală) câteva dintre tablourile expuse la Geneva pentru a arăta (1) că nu mint, și (2) că Mihai Criste poate picta orice metaforă.

Iar pentru adulții cu doctoratul luat, plagiez un pic din discretele declarații de intenție ale artistului, care însă nu trebuie să împiedice zburdălnicia interpretărilor proprii.

Poftiți! Intrarea este gratuită!

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro