Sabotajul din Marea Baltică: Finlanda anunță că două cabluri submarine de telecomunicaţii au fost reparate
Două cabluri de telecomunicaţii între Finlanda şi Estonia, în Marea Baltică, avariate în ziua de Crăciun într-un presupus sabotaj care a afectat mai multe cabluri submarine, au fost reparate, a anunţat luni operatorul Elisa, potrivit AFP.
„Reparaţiile au avut loc astăzi (luni)”, a precizat pentru AFP responsabilul cu securitatea al companiei Elisa, Jaakko Wallenius.
Poliţia finlandeză, care a deschis pe 26 decembrie o anchetă pentru „sabotaj în formă agravată” după secționarea a patru cabluri de telecomunicaţii şi a unui cablu electric (EstLink 2), suspectează un petrolier, Eagle S, bănuit că ar face parte dintr-o „flotă fantomă” rusă, că ar fi la originea acestor avarii.
„Există probe ale prezenţei Eagle S la locul” unde cablurile au fost tăiate, a precizat Wallenius, care a subliniat că ancheta este încă în desfăşurare, ceea ce îl împiedică să se pronunţe cu certitudine asupra responsabilităţilor.
„Cablurile au fost secţionate într-un mod care seamănă cu o tăiere de către o ancoră”, a menţionat el.
Nava Eagle S, sub pavilion al Insulelor Cook şi venită dintr-un port din Rusia, a fost reținută de autoritățile finlandeze şi se află în prezent într-un port la est de Helsinki. Opt dintre membrii echipajului au interdicţie de a părăsi teritoriul finlandez.
Cablul Estlink 2 nu a fost încă reparat. Compania Cinia, care operează un alt cablu avariat, C-Lion 1 între Finlanda şi Germania, estimează că acesta va fi reparat până la 10 ianuarie. Despre celălalt cablu de telecomunicaţii avariat, operat de CITIC între Helsinki şi Tallinn, nu există informaţii disponibile.
Autorităţile finlandeze sunt asistate de o navă a marinei suedeze.
Suedia și Finlanda, care au aderat recent la NATO, sunt deosebit de atente la incidentele recurente din Marea Baltică, notează AFP.