Salariile directorilor de școli cresc, în medie, cu 36% brut – proiect pus în dezbatere publică
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect prin care salariile de bază ale directorilor și directorilor adjuncți din școli vor crește în acest an, în medie, cu peste 36% brut. Unele măriri se aplică chiar începând cu ianuarie 2024.
Ministerul Educației spune că prin această modificare vor fi reparate inechitățile din sistem:
- „Prin proiectul de hotărâre de Guvern, reparăm inechitățile salariale în ceea ce privește funcțiile didactice de conducere din sistemul de învățământ preuniversitar (director, director adjunct, contabil-șef, secretar-șef).
- Astfel, în acest an, pentru directori și directori adjuncți, față de salariul brut din decembrie 2023, creșterea brută medie totală va fi de peste 36%, din care creșterea brută medie în luna ianuarie va fi de 30%.
- Pentru eliminarea inechităților existente în decembrie 2023 referitoare la salariile funcțiilor didactice de conducere s-a aplicat principiul conform căruia salariile de bază ale acestor funcții să fie peste nivelul maxim al salariilor de bază de execuție cu dirigenție”.
Proiectul pus în consultare publică poate fi consultat AICI.
Exemple de creștere a salariilor pentru directori
Ministerul Educației a publicat și exemple de creștere a salariilor pentru directori:
FOTO: Ministerul Educației
„Prin actualul proiect de act normativ, pentru funcțiile de conducere de director în luna ianuarie 2024 este un salariu de bază minim de 10.590 lei și un salariu de bază maxim de 11.242 lei, diferența între acestea fiind de 652 lei, iar în luna iunie 2024 este un salariu de bază minim de 11.260 lei și un salariu de bază maxim de 11.812 lei, diferența între acestea fiind de 552 lei”, mai precizează cei de la Ministerul Educației
Foto: Dreamstime.com
.