Sarkozy: Liderii UE au acceptat unanim ideea unei guvernari economice a statelor membre
- Redactia Hotnews
Presedintele francez Nicolas Sarkozy a afirmat joi ca liderii UE au acceptat in unanimitate ideea unei guvernari economice a celor 27, propus de Franta si Germania, apreciind ca aceasta este “una dintre lectiile crizei”, relateaza AFP.
Ideea unei guvernari economice a Uniunii Europene, trecand printr-o coordonare mai puternica a politicilor nationale pe termen mediu, a fost una dintre principalele teme ale summitului sefilor de stat si de guvern de joi.
“Ceea ce s-a intamplat este foarte important, pentru ca nu am auzit o singura voce care sa conteste necesitatea unei guvernari economice a Europei, pe care am propus-o impreuna cu cancelarul ” german, a declarat Sarkozy, intr-o conferinta comuna de presa cu Angela Merkel.
“Toata lumea este de acord. Este una dintre lectiile crizei, este nevoie de o guvernare economica a Europei”, a precizat el.
“Guvernarea economica inseamna ca, in cadrul acestui consiliu al sefilor de stat si de guvern, va fi evaluata situatia, se vor coordona politicile, se vor organiza initiative”, a explicat Nicolas Sarkozy.
“Franta si Germania au pregatit activ noua strategie europeana. Noi spunem ca UE trebuie sa coopereze mai bine”, a adaugat, la randul sau, Angela Merkel.
Propunere mai veche a Frantei, dar niciodata concretizata, ideea unei guvernari economice a fost respinsa timp indelungat de Germania, care a vazut in acest lucru o tentativa a Parisului de a pune sub semnul intrebarii independenta Bancii Centrale Europene, in sensul de a influenta deciziile privind dobanda de referinta.