Sari direct la conținut

Sarkozy promite pedepse dure impotriva autorilor de acte de violenta

HotNews.ro

Presedintele francez, Nicolas Sarkozy, a calificat drept inacceptabile violentele de strada izbuncnite, duminica, la periferia Parisului si a promis ca ii va pedepsi pe cei care au tras focuri de arma asupra politistilor. El a precizat ca va demara o ancheta independenta in cazul uciderii celor doi tineri de origine nord-africana, relateaza Reuters.

„Ceea ce s-a intamplat este absolut inacceptabil si nu va fi permis. Cei care au tras focuri de arma asupra unor functionari ai statului vor fi adusi in fata justitiei pentru tentativa de asasina”‘, a declarat presedintele, dupa ce a vizitat la spitalul din Eaubonne un comisar aflat in stare grava.

In total, 100 de politisti francezi au fost raniti in timpul violentelor desfasurate pentru a treia noapte consecutiv in suburbia pariziana, in pofida dispozitivelor de securitate intarite si a apelurilor la calm lansate de municipalitate. Fortele de ordine au arestat pana in prezent 22 de agresori.

Violentele au inceput duminica noaptea in Villiers-le-Bel, dupa ce o masina a politiei a omorat doi adolescenti, de origine nord-africana, ce se aflau pe o motocicleta. Violentele au cuprins si alte cinci mici localitati (Sarcelles, Garges-les-Gonesse, Cergy, Ermont si Goussainville), unde, in total, au fost incendiate 63 de masini si cinci cladiri. Tineri cu cagule au aruncat in fortele de ordine cu cocktail-uri moltov, care au raspuns cu gloante de cauciuc si gaze lacrimogene.

Recentele incidente au reamintit de cele petrecute in octombrie 2005, cand zeci de persoane au fost ranite si mii de masini au fost incendiate, dupa ce doi adolescenti imigranti si-au pierdut viata incercand sa fuga de politie, in suburbia pariziana Clichy-sous-Bois. Atacurile din 2005 s-au soldat cu moartea unei persoane, fiind considerate cele mai grave inregistrate in Franta, in ultimii 40 de ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro