Sari direct la conținut

Șase jandarmi, sancționați disciplinar pentru glumele cu tentă sexuală făcute după ce au urcat în dubă patru femei la Marșul Pride

HotNews.ro
Jandarm, Foto: Cateyeperspective | Dreamstime.com
Jandarm, Foto: Cateyeperspective | Dreamstime.com

„Avem patru fete în dubă, mergem la mare?, glumeau între ei jandarmii după ce au ridicat patru tinere de la Marșul Pride pe motiv că aveau la ele spray-uri cu piper. Una dintre ele este Renata Mogîldea, jurnalistă PressOne, care a povestit, într-un text de opinie că jandarmii făceau glume cu tentă sexuală pe seama lor. Vineri, Jandarmeria București a anunțat că a dispus sancțiuni pe numele a șase jandarmi.

Ancheta internă a început după ce trei persoane au reclamat comportamentul jandarmilor, precizează instituția.

„Astfel, conform constatărilor comisiei de verificare, șase jandarmi au fost găsiți vinovați și au fost sancționați disciplinar. Subliniem faptul că în conformitate cu prevederile legale interne ale instituției, aceste sancțiuni discplinare atrag și pierderea unor drepturi financiare pe o perioadă determinată”, a transmis Jandarmeria Capitalei.

„Ei, acum că suntem în mașină….”,

Reportera PressOne a povestit că, în duba jandarmeriei, în drum spre secție, femeile au devenit ținta glumelor făcute de jandarmi. „Ei, acum că suntem în mașină….”, a spun cu jandarm cu un surâs către cei patru colegi bărbați, după ce a urcat în dubă. Revoltată, reporta i-a răspuns tăios – „Acum că suntem în mașină, ce?”, moment când jandarmul i-a cerut pe un ton serios să închidă telefonul.

Șoferul, tot jandarm, se uită spre colegii lui și îi întreabă, râzând: „Avem patru fete în mașină, ce facem cu ele? Le ducem la mare?”. „Da, da, hai să le ducem la Vama Veche!”, răspunde alt jandarm.

„Șefu, dă-mi și mie trei numere”

În secție, Renata Mogîldea este percheziționată de o femeie agent de poliție care își cere scuze pentru situație și pentru modul în care colegii ei au reacționat. Și un alt polițist în civil își mărturisește părerile de rău.

În timp ce jurnalista aștepta numărul de înregistrare pentru procesele verbale, jandarmul care le-a însoțit în dubă dă un telefon și spune cu voce tare: „Șefu, dă-mi și mie trei numere”. „Șeful” răspunde cu o glumă: „Dar ce, n-ai destule?”, mai povestește jurnalista. Colegii râd, iar jandarmul îl avertizează că e pe speaker și tonul „șefului” se schimbă imediat.

La finalul Marșului Pride, jandarmii au anunțat că au întocmit trei procese verbale, iar alți cinci participanți au fost anchetați pentru că aveau asupra lor un cofraj cu ouă. Procesele verbale erau pentru femeile care aveau asupra lor spray cu piper și au fost clasate la secție. 

Foto: Dreamstime.com

INTERVIURILE HotNews.ro