Scadere generalizata pe Bursa
Joi am asistat la o noua sedinta care a demonstrat ca piata bursiera mai poate sa si scada. Dupa un inceput bun, in care doar RRC scadea mai puternic (scadere previzibila dupa punerea sub sechestru a unui numar de 5,4 miliarde actiuni detinute de Rompetrol Group NV), la un moment dat, spre jumatatea sedintei, s-au intetit vanzarile de actiuni pe toate palierele principale ale bursei.
Valul de vanzari s-a accentuat spre finalul sedintei, putem vorbi de data asta de presiune la vanzare, astfel ca indicele BET a inchis la un nivel cu 3,2% mai mic fata de sedinta de miercuri. Se pare ca au venit si la noi scaderile ce au afectat miercuri bursele mai mari din aceasta regiune est-europeana, burse unde ieri au avut loc unele reveniri.
Lichiditatea generala a fost buna, rulajul s-a apropiat de 50 milioane RON. Cel mai tranzactionat emitent de la prima categorie a fost Banca Transilvania (TLV), cu un rulaj de aproape 7,5 milioane RON. Cursul tot nu a variat mult joi, cu toate ca a fost atins de aerul general de scadere ce a dominat piata.
La final s-a vandut mai mult, astfel ca a inchis la un minim de 1,46 RON/actiune (-1,4%), ramanand totusi in tunelul din ultima luna. O scadere mai mare a suferit BRD – GSG (BRD), care de fapt a deschis la un pret mai mic decat ieri si unde la jumatatea sedintei a inceput sa se vanda masiv.
Astfel, cursul a ajuns la un minim de 18,1 RON/actiune, inchizand la 18,2 RON (-3,7%). Aici BRD inregistreaza o scadere de 9% fata de maximul acestui an, din februarie.
Revenit ieri la tranzactionare, dupa cum era de asteptat Rompetrol Rafinare (RRC) a scazut. Inca de la deschidere chiar, la 0,0910 RON/actiune, care s-a dovedit ulterior a fi minimul zilei. Spre jumatatea sedintei deja intrau ordine la cumparare, iar cursul a avut o revenire destul de buna, pana la 0,0949 RON, pentru a scadea din nou si a inchide la 0,0935 RON (-7,4%).
Volum bun de tranzactionare, dupa o perioada in care RRC pierduse in lichiditate, de 67,5 milioane de actiuni pe piata principala.
Singura actiune mai lichida care a cerscut ieri este Impact Bucuresti (IMP). Aici de fapt au fost scaderi mai mari, insa evolutia nu se justifica doar ca o incercare de revenire.
Volumele bune tranzactionate (peste 2,3 milioane actiuni in total, cu mult peste media ultimelor zile) pot sa evidentieze un cumparator interesat care nu a tinut cont de tendinta generala din piata. Astfel, cursul ajunsese la jumatatea sedintei la un maxim de 0,5600 RON/actiune, pentru a inchide la 0,5500 RON (+1,9%).
Piata SIF dadea impresia de revenire in prima parte a sedintei, indicele BET-FI era singurul cu variatie pozitiva. Semnal fals, dupa ce au aparut unele corectii nu foarte ingrijoratoare, a venit un moment in care vanzarile s-au intensificat.
Efectul bulgarelui de zapada a facut ca, la cateva minte inainte de inchidere sa aiba loc vanzari mai mari si astfel scaderi accelerate ale cotatiilor. Toate SIF-urile au inchis sedinta la preturi cu 2-3% mai mici decat cele de miercuri, iar cel mai tranzactionat titlu din intreaga piata a fost SIF Oltenia (SIF5), cu un rulaj de peste 8 milioane RON.
Fata de maximele atinse la inceputul lunii februarie, cea mai mare scadere o inregistreaza SIF Moldova (SIF2), de 18,8%, care astazi a inchis la 2,24 RON/actiune (-3% fata de sedinta de ieri).