Cum ar trebui să se facă scăderea prețului carburanților. Ce spune ministrul Energiei
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că luni va avea loc o şedinţă referitoare la preţul combustibililor, el reiterând că a făcut două propuneri: diminuarea TVA sau reducerea proporţională a accizei, informează News.ro.
„Mâine va avea loc o şedinţă de lucru extrem de aplicată, pe scenarii, referitoare la ceea ce am spus încă de acum o lună de zile, din partea Ministerului Energiei şi a PSD, asupra a ceea ce am spus încă de acum o lună de zile, şi anume că o scădere reală a preţului final la pompă poate să vină, pe lângă mecanismele de reglare de piaţă, pe lângă mecanismele de reglare a adaosurilor comerciale şi a supraimpozitării unor venituri excepţionale, poate să vină doar din două surse care au legătură directă cu segmentul de fiscalitate a preţului combustibililor”, a declarat Bogdan Ivan, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Brăila.
„E normal ca și statul să suporte o parte din presiune”
Ministrul Energiei a menționat două variante de reducere a prețului carburanților: diminuarea TVA sau reducerea accizei.
„În această perioadă statul român are venituri suplimentare din creşterea preţurilor, încasare suplimentară din TVA. Se calculează tot ce încasează suplimentar Ministerul de Finanţe, în această perioadă, în luna martie, plus cele 3 luni de criză în domeniul carburanţilor. Iar toţi aceşti bani, într-o formă foarte clară şi transparentă, se întorc înapoi în buzunarul oamenilor”, a explicat Ivan.
Bogdan Ivan a precizat că normal este ca şi statul să sprijine oamenii în această perioadă de criză.
„E normal ca şi statul să fie cel care vine să sprijine în momentul de faţă oamenii şi să suporte şi el o parte din această presiune, din banii suplimentari pe care i-a încasat în această perioadă”, a mai spus Bogdan Ivan.
Guvernul anunță luni noile măsuri
Premierul Ilie Bolojan a anunţat că se va lua un nou set de măsuri, „până la finalul zilei de luni” pentru reducerea preţurilor la carburanţi, cel mai probabil fiind vorba despre reducerea accizei.
El a spus că Guvernul trebuie să evalueze, pe de o parte, capacitatea pe care o poate suporta statul român în reducerea accizei, inclusiv din perspectiva duratei de aplicabilitate.
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a anunțat, vineri, într-o postare pe Facebook, că următoarea etapă a intervenției Guvernului asupra prețului la carburanți se va face prin modificarea accizelor, ministrul menționând „un mecanism de accizare dinamică”.
El nu a dat detalii legate de mecanismul invocat, însă este posibil ca „accizarea dinamică” să conste în modificarea nivelului accizelor în funcție de evoluția prețurilor, modificare care să fie făcută la intervale de timp mici, în funcție de cum evoluează cotațiile internaționale.
Un astfel de mecanism a fost introdus în Italia, pe 19 martie, când guvernul Meloni a decis să reducă acciza la carburanți, cu 0,25 de euro pe litru, pe un interval de timp destul de scurt, pentru numai 20 de zile. Măsura a fost inclusă într-un pachet mai amplu de limitare a șocului creșterii prețurilor la carburanți.
Litrul de motorină standard a înregistrat o nouă scumpire sâmbătă dimineața la pompele Petrom, anunță site-ul Economica.
Noi creșteri de preț
Astfel, noul preț era de 10.27 lei pe litru, cu 15 bani mai mult decât vineri. În același timp, prețul la benzina standard era de 9.28 lei pe litru, neschimbat față de ziua de ieri.
Conform Economica, motorina s-a scumpit în luna martie cu 2,03 lei pe litru, iar benzina standard cu 1,23 lei pe litru.
La alte benzinării, prețul la motorina premium se apropie de un nou prag, de 11 lei pe ltru, scrie Economica. La OMV, motorina premium a companiei, Maxx Motion Diesel, costă 10,97 lei litrul.
Potrivit site-ului Uniunii Internaționale a Transporturilor Rutiere (IRU), prețurile la carburanți au crescut, în medie, cu 29% în Uniunea Europeană și Marea Britanie, de la începutul războiului din Golf.
Cele mai mari creșteri de preț, cu 35-40%, au fost înregistrate în Polonia, Cehia, Austria, Letonia și Norvegia, aceasta din urmă făcând parte din Spațiul Economic European.
România se încadrează în media Uniunii, de 25-30%, alături de Ungaria, Croația, Italia, Spania, Portugalia, Olanda, Lituania și Marea Britanie.