Scandal in randurile tineretului social-democrat, dupa iesirea lui Sturzu. Gabriela Podasca, vicepresedinte: Din cauza unor astfel de scandaluri tinerii ne intorc spatele
Deputatul Mihai Sturzu, liderul tineretului PSD (TSD), a declansat un adevarat scandal in cadrul organizatiei sale in urma declaratiilor facute duminica laa Congresul PSD. Mai exact, secretarul general al TSD il acuza pe acesta ca a tinut „cel mai ipocrit discurs” si avertizeaza, intr-un comunicat de presa transmis de biroul de presa al partidului, ca Sturzu nu reprezinta tineretul social-democrat. Gabriela Podasca, vicepresedintele TSD, se delimiteaza de aceasta disputa, afirmand ca tinerii se indeparteaza de partid „daca noi alegem sa ne spalam rufele in public”.
„Astazi am lansat o dezbatere pentru modificarea Legii Tinerilor. A fost o dezbatere la care au participat oameni din Guvern, parteneri din societatea civila. Acestea sunt lucrurile pe care trebuie sa le facem in TSD. Nu vreau sa vorbesc despre scandaluri. Din cauza unor astfel de scandaluri tinerii ne intorc spatele. Nu ii intereseaza daca noi ne certam intre noi. Ba mai mult, se indeparteaza de noi daca noi alegem sa ne spalam rufele in public. Eu nu vreau sa fac asta. O sa imi vad mai departe de proiectele si dezbaterile pe care le-am lansat si o sa stau de vorba cu tinerii despre lucrurile care ne intereseaza pe noi toti” a declarat Podasca.
Ce spune secretarul general al TSD, Gabriel Petrea, despre presedintele organizatiei:
„Sambata, 17 octombrie, inaintea Congresului PSD, Mihai Sturzu a cerut Comitetului Executiv al Tineretului Social Democrat sprijinul pentru o candidatura la functia de vicepresedinte PSD. I l-am oferit pentru ca noi, tinerii din PSD, credem in echipa, in solidaritate si in prietenie. Duminica, 18 octombrie, Mihai Sturzu, uitand de toate aceste valori, a tinut, de la tribuna Congresului PSD, cel mai ipocrit discurs din istoria partidului.
Impus de Victor Ponta la sefia TSD, acum exact 2 ani de zile, in urma unui Congres in care a fost singurul candidat, Mihai Sturzu acuza, fara jena, congresele fara competitie. Dupa ce doi ani la rand nu a fost vocea tinerilor in PSD, nici duminica el nu a reprezentat vocea organizatiei.
Sa nu se spuna ca Sturzu a vorbit in numele Tineretului Social Democrat! A vorbit in numele propriului interes, pentru obiective pe care nu le cunoastem si de care nici nu ne pasa.
Problemele tinerilor din Romania, deci si ale celor din PSD, sunt lipsa locurilor de munca, salariile mici, subfinantarea educatiei, nu ‘comunismul anilor 2015’. Noi nu reprezentam tinerii din Romania care se tem de Ceausescu, presupunand ca ei exista, ci pe cei care se tem de saracie; noi nu reprezentam tinerii care se tem de colectivizare, ci pe cei care se tem de austeritate; noi nu reprezentam tinerii fara principii si fara valori, ci pe cei care cred in dreptate, in educatie, in egalitate de sanse.”
TSD ar urma sa isi aleaga un nou presedinte la Congresul din 21 noiembrie.