Scandalul Adrian Cioroianu – Emilia Șercan. Directorul Bibliotecii Naționale, după divulgarea subiectului investigației jurnalistei: „Eu cum puteam să mă apăr?”
Directorul Bibliotecii Naționale a României, Adrian Cioroianu, susține că a trebuit „să se apare” și să „apere încrederea instituției”, divulgând subiectul de investigație al jurnalistei Emilia Șercan. De asemenea, el a negat acuzațiile de încălcare a legii cu privire la datele cu caracter personal.
Adrian Cioroianu, directorul BNaR, care a făcut public subiectul investigației jurnalistei Emilia Șercan, după ce aceasta a postat pe Facebook poze cu termometrul care indica temperaturi scăzute în bibliotecă, a motivat acțiunea sa publică printr-o „apărare” a sa și a instituției, în ședința de marți organizată de Comisia de cultură a Camerei Deputaților, unde a fost prezentă și Raluca Turcan.
„Eu am expus numele tezei pentru a mă apăra împotriva acuzațiilor din spațiul public ale unui cititor care vine să citească și, de fapt, ia temperatura din bibliotecă. Ori eu cum mă puteam apăra? Eu trebuie să apar încrederea instituției”, a spus Cioroianu.
Despre acuzațiile de divulgare a datelor cu caracter personal și a subiectului de investigație, Adrian Cioroianu spune că fiecare cititor din Biblioteca Națională face o cerere pentru a avea acces la o carte, „deci numele și prenumele devin o marcă a trecerii tale în bibliotecă”, cerere care, mai spune el, este trimisă către niște servicii, apoi „ajunge la secretariat și de la secretariat, în mapa directorului”. De asemenea, el a mai spus că „numele și prenumele se regăsesc pe cererile și buletinele, cât și în condicele din sala de lectură (…) Dânsa a făcut o cerere în nume personal”.
Managerul MAnR explică în ședință că el nu a făcut publice date cu caracter personal, spunând că Emilia Șercan a scris în postarea de pe Facebook care anunța frigul din bibliotecă că „vine să cerceteze o teză”, citând din postare: „azi am fost la Biblioteca Națională (da, asta este o veste proastă pentru unii)”.
- „Nu am făcut publică informația. Ăsta este singurul lucru pe care mi-l imput mie însumi că m-am luat, în dorința de a demonstra neadevărurile patente care se spun acolo.
- Nu se poate ca cineva să vină să scrie despre temperatură, în condițiile în care scopul e verificarea unei teze”, a declarat directorul bibliotecii.
În cadrul discuției, directorul BNaR a mai declarat că problemele cu cu frigul în Biblioteca Națională nu sunt recente, că se fac și acțiuni în cadrul instituției. „Mi-ar fi plăcut să îmi cereți o listă de evenimente de la BNaR să vedeți că nu este Auschwitz”, a spus Cioroianu.
Raluca Turcan: „Ministerul Culturii va organiza concurs pentru managementul BNaR”, dar asta nu înseamnă că îl demite pe Cioroianu
În legătură cu cererile din spațiul public de demitere a lui Adrian Cioroianu, inclusiv din partea lui Iulian Bulai, președintele Comisiei de cultură, Raluca Turcan a spus clar că nu are în vedere demiterea sau sancționarea actualului director și a vorbit despre organizarea unui concurs pentru conducerea Bibliotecii Naționale a României.
- „Cert este că nu vorbim despre schimbarea unei persoane, despre înlocuire sau despre sancţionare, vorbim despre organizarea concursului pentru poziţia de manager la Biblioteca Naţională, pentru că, în spatele, să spunem, mai multor apariţii publice pe acest subiect a existat şi argumentul că poziţia este ocupată în momentul de faţă temporar.
- Aşadar, iarăşi, ca ministru al Culturii, sunt concentrată pe rezolvarea problemelor şi nu pe întreţinerea unor dispute în spaţiul public”, a motivat Turcan organizarea concursului, adăugând că „oamenii de cultură ar trebui să aibă parte de concursuri transparente”.
Cazul Șercan – Cioroianu. Cum a pornit scandalul?
Emilia Șercan a vorbit, pe Facebook, despre „atmosfera dezolantă” de la Biblioteca Naţională a României, unde studenţii îndură 16 grade Celsius, în timp ce afară sunt 18 grade.
- „În zona spaţiilor libere pentru lectură, de la parter, acolo unde mai ales studenţii obişnuiesc să înveţe sau să lucreze pentru diverse proiecte erau 16,6 grade. Temperatura se vede pe termometrul pe care l-am luat cu mine de acasă special ca să văd câte grade sunt în cea mai importantă bibliotecă din ţara asta.
- Atmosfera era absolut dezolantă, cu oameni îmbrăcaţi mai ceva ca cei care au umblat azi pe afară în Bucureşti, pentru că pe stradă nu am văzut pe nimeni cu gluga în cap. Temperatura exterioară a fost azi de 18 grade”, a scris jurnalista pe Facebook.
Adrian Cioroianu a divulgat subiectul investigației Emiliei Șercan, după ce jurnalista a reproșat frigul din Biblioteca Națională
După ce jurnalista Emilia Șercan a reclamat că în sălile Bibliotecii Naționale cititorii sunt nevoiți să stea cu gecile pe ei, la temperaturi de 16,6 grade, directorul instituției, Adrian Cioroianu, a atacat-o pe aceasta și, mai mult, a făcut public, pe Facebook, ce informații a cerut de la bibliotecă.
Cioroianu a făcut publice aceste informații într-un comentariu la o postare a analistului militar Hari Bucur-Marcu despre conflictul dintre cei doi.
„Cât despre doamna pe care o amintiți, e suficient să vă spun că a cerut la sală dupa ce solicitase o lucrare a lui Mircea Geoană, care i s-a dat, desigur cu acordul meu și în normele legii, doar că dânsa nu știu ce o fi citit, dar e clar că a descoperit în geantă și un termometru adus de acasă (premeditare? Lua temperatura candidaturii lui M. Geoană?), prilej cu care face poze de victimă și explică dânsa de ce nu sunt studenți în bibliotecă – asta pe 27 febr a.c, adică în a doua zi după vacanța studenților, răstimp în care tinerii erau în facultăți, să-și afle orarul”, a reacționat fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu.
CITEȘTE ȘI:
Adrian Cioroianu, chemat în Comisia de cultură a Camerei, după ce a dezvăluit subiectul la care lucra Emilia Șercan. Și Raluca Turcan a fost invitată
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor analizează cazul Cioroianu – Șercan