Sari direct la conținut

Scandalul de la Teatrul Național București. Directorul Mircea Rusu explică de ce a acceptat un „show cultural Dan Puric”

HotNews.ro
Mircea Rusu, directorul interimar al TNB, Foto: AGERPRES
Mircea Rusu, directorul interimar al TNB, Foto: AGERPRES

Managerul interimar al Teatrului Naţional Bucureşti, Mircea Rusu, reacționează în noul scandal în care este implicată instituția, după ce o publicație acuzată de propagandă extremistă a fost împărțită publicului la un spectacol al lui Dan Puric. Rusu spune că se delimitează „hotărât de acţiunea subversivă care s-a petrecut duminică dimineaţă” și vorbește despre „colţii presei care se hrăneşte cu conflicte, mai mult sau mai puţin naturale” și despre „un grup reacţionar în interiorul instituţiei, care zgândăre atmosfera interioară”.

Noul scandal de la Teatrul Național București a izbucnit după ce materiale de propagandă rusă și antieuropeană au fost distribuite în timpul unui spectacol al lui Dan Puric. Este vorba despre publicația „Certitudinea” – acuzată ca fiind de propagandă extremistă – care a fost împărțită publicului la Sala Studio la spectacolul de duminică al lui Dan Puric.

Teatrul Național a fost implicat recent și într-un scandal izbucnit după ce directorul interimar Mircea Rusu a fost acuzat de o parte dintre actori, între care Mihai Călin, că nu ar fi fost de acord cu implicarea într-o campanie „TNB pentru Ucraina”, refuzând să arboreze pe instituție steagul Ucrainei.

Mircea Rusu a reacționat luni în noul scandal printr-un comunicat de presă în care spune că până acum „a stat departe de colţii presei care se hrăneşte cu conflicte, mai mult sau mai puţin naturale, iar acest fapt a dus la un soi de acceptare al unei culpe nemeritate”.

Acuzat că a acceptat un spectacol al lui Dan Puric, cunoscut pentru viziunile sale pro-Putin și pentru discursul anti-occidental, Mircea Rusu spune că el nu este pro-Putin, ci „partizan al României”:

  • „Mă numesc Mircea Rusu. Sunt actor al TNB de peste 32 de ani. N-am făcut parte din niciun partid, din nicio organizaţie sau serviciu politic! N-am simpatii faţă de nicio grupare, de niciun fel! Nu susţin niciun stat sau organizaţie care nu-s de partea intereselor naţiei mele! Nu sunt altceva decât un partizan al României! Tatăl meu m-a crescut într-un spirit anticomunist evident. Bunicul meu patern, notar în Săcele, a fost şef adjunct al PNŢ Braşov! Nu sunt pro Putin! Dimpotrivă! Ştiu foarte bine ce au făcut ruşii de 200 de ani în ţara noastră!”.
  • El vorbește despre „o furtună mediatică creată tendenţios și ţintit” împotriva sa, din cauza funcției deținute, și își cere scuze pentru asta.

„Show cultural Dan Puric”

El vorbește despre un „show cultural Dan Puric” și explică de ce a acceptat propunerea de spectacol:

  • „Am dorit ca de Ziua mondială a teatrului să avem în Teatrul Naţional Bucureşti o manifestare, un omagiu pentru teatrul care ne călăuzeşte destinele, nouă, artiştilor, tehnicienilor şi tuturor oamenilor de (din) teatru.
  • Astfel, am acceptat propunerea lui Dan Puric, actor de decenii al Teatrului Naţional Bucureşti, să ţină o conferinţă/spectacol. Doar cu tema enunţată mai sus! Subliniez că acest ”show cultural” a respectat cu o disciplină indiscutabilă promisiunea. Doar că, pe scaunele Sălii Studio şi pe standurile cu cărţi ale artistului Dan Puric, pe lângă volumele lui, au apărut nişte ziare „Certitudinea”.
  • Chiar dacă publicaţia respectivă se vinde prin chioşcuri, nu trebuia să pătrundă în teatru fără acordul nostru! Nu intenţionez să mă absolv de o vină evidentă, dar responsabilitatea unor asemenea decizii revine în exclusivitate organizatorului evenimentului, în cazul acesta „Forward Media & Advertising”.

„Acțiune subversivă”

Mircea Rusu se delimitează de „acţiunea subversivă” și susține că a încercat „din răsputeri să tină Teatrul Naţional Bucureşti în afara conflictelor cu atingeri politice”:

  • „Mă delimitez hotărât de acţiunea subversivă care s-a petrecut duminică dimineaţă! În loc de o sărbătoare a teatrului, s-a încercat un „prohod” al lui. Cei care au orchestrat acţiunea au reuşit să destabilizeze un echilibru care se aşezase destul de evident. Au mai câştigat o bătălie, dar „resbelu” e lung!
  • Primesc mesaje de susţinere de la adevăratele valori ale teatrului românesc, dar vin din partea unor oameni discreţi, care nu vor să-şi maculeze personalitatea în noroiul mediatic. Creat artificial, zic eu. Şi asta, tocmai acum când, la Teatrul Naţional, au fost chemate cele mai mari valori ale teatrului românesc! În 2022, montează sau vor monta cei mai mari regizori români contemporani! Vor fi 10 premiere, fapt unic în istoria Teatrului Naţional „I.L.Caragiale”, în istoria vreunui teatru din România.
  • Am încercat din răsputeri să ţin Teatrul Naţional Bucureşti în afara conflictelor cu atingeri politice. N-a fost cu putinţă. Există un grup reacţionar în interiorul instituţiei, care zgândăre atmosfera interioară. Se aliază lor şi forţe politice sau de media. Influente sau nu, fac un imens rău Teatrului Naţional”.

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a anunțat că a trimis Corpul de control la Teatrul Naţional Bucureşti, după distribuirea publicației „Certitudinea”. Romașcanu şi-a schimbat imaginea de cover a contului de Facebook cu cea a Sălii Mari a TNB, cu mesajul: „Nu putem tolera ca o instituţie-simbol de cultură a României (şi nicio instituţie a Ministerului Culturii) să devină spaţiul de propagare a unor materiale private, indiferent de conţinutul lor, cu atât mai mult a unor materiale care ar putea face propagandă unor interese străine României”.

Situația a fost semnalată de către deputatul USR Iulian Bulai, preşedintele Comisiei pentru cultură, care afirma că 500 de spectatori ai TNB au găsit, la Sala Studio, câte „un exemplar dintr-o publicaţie naţionalistă, revanşardă, rasistă şi antieuropeană, pe numele ei «Certitudinea»”.

CITEȘTE ȘI: Cine sunt colaboratorii publicației „Certitudinea”, acuzată de extremism și distribuită la Teatrul Național București la un spectacol al lui Dan Puric

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro